Down - III - Over The Under

Eu zic ca putem sa punem punct anului muzical 2007.

Proverb

La omul sarac nici boii nu trag. Ce e mai grav: cand apendicele e mai mare decat corpul sau cand apendicele devine corp?

As I Lay Dying - An Ocean Between Us

An Ocean Between Us e cea mai buna sursa de zgomot de fond pe 2007, o adevarata coloana sonora pentru citirea forumurilor plictisitoare si a siteurilor metal de doi bani din Romania. Se intelege ca acest nou album As I Lay Dying nu este o capodopera, mai ales pentru un gen in care cea mai buna nota nu poate fi mai mare de 7, lucru valabil si in sistemul de notare de la 1 la 13 al lui JohnBlack. Cele mai bune momente ale albumului sunt partile vocale melodice, care celor mai batrani le pot aduce aminte de Fear Factory, iar celor tineri habar nu am de cine, adica exact acele parti din lipsa carora Shadows Are Security a fost un album infect. Prea multe detalii tehnice nu pot sa va dau, pentru ca nu am prea auzit albumul din cauza celor amintite la inceput, dar mi-am dat seama ca astia care se dau mari fani Dark Tranquillity nu se iau de mana cu copiii metalcore pentru ca sunt antiamericani. Un album recomandat de Fane, un album care nu va ajunge niciodata highlight, un album nerecomandat cititorilor acestui blog.

Rose pentru Sebitchian

Axl Rose va canta pe o piesa de pe noul album, Angel Down, al lui Sebastian Bach, pentru cunoscatori si nu numai, Sebitchian. Daca ne uitam putin in urma, nu e de mirare ca cei doi s-au gasit si se inteleg asa de bine. Sper ca Sebitchian ii va intoarce serviciul lui Axl pe Chinese Democracy. Sunt convins ca peste zece ani va canta la fel de bine.

Topul lui Dave

Topul lui Dave, cel mai asteptat moment al primei jumatati a anului 2007! Mai mainstream ca niciodata, mai antimetal ca intotdeauna, mai dezechilibrat stilistic ca anul trecut, acest top, care ar trebui sa traseze directiile unei culturi muzicale sanatoase si echilibrate, nu va avea nici un fel de efect in sfera capetelor patrate. Poate doar efecte adverse intr-un microunivers in care tricoul negru, bocancii si mersul de urangutan sunt elemente suficiente pentru o scrutare plina de superioritate a lumii din jur, restul lumii. La fel ca anul trecut, topul se va citi de sus in jos, de la stanga la dreapta, si, deocamdata, va las pe voi sa calculati procentul metal.

Queens Of The Stone Age – Era Vulgaris. Un metalist adevarat nu trece de coperta.

Velvet Revolver – Libertad. Si daca incercau death metal pe albumul asta dadeau lectii.

Smashing Pumpkins – Zeitgeist. Daca organele vitale nu au fost afectate, nimic nu mai conteaza. Pana la urma si Prigoana are proteza la un picior si (ii) merge foarte bine.

John 5 - The Devil Knows My Name. Intr-o seara cineva incerca sa ma abureasca ca LaRocque e un mare chitarist. Da, domnule, LaRocque stie cam 3% din cat trebuie sa stie un mare chitarist, dar pe acei 3% e al naibii de bun. John 5 stie cam 15%.

Buckethead – Pepper’s Ghost. Mananc o data pe luna la KFC, pe Buckethead il aud de vreo 30 de ori pe zi. Exit 209!

The White Stripes – Icky Thump. O gluma, oricat de buna ar fi, are efect doar o data. Daca stii mai multe, se schimba situatia.

Bon Jovi – Lost Highway. Bon Jovi goes country! Unii abia acum au descoperit ca avem sange cuman in noi.

Devildriver – The Last Kind Words. Profesionistii au decretat: Dark Tranquillity merita sa cante o viata intreaga in deschidere la Devildriver.

Turbonegro – Retox. Varianta heterosexuala la Judas Priest e inca in lucru.

Volbeat – Rock The Rebel, Metal The Devil. Singurul care a rezistat de la inceputul anului.

Aparatorul inspirat

Dupa cum anticipam inca de duminica, aparatorii domnului Nelu au intrat in actiune destul de timid si subtil, in conditiile date: cate un om de presa, cate un muzicant. Mi-a atras atentia doar interventia lui Andy de la trupa fara muzica Taine. Dupa ce a invocat urgia naturii, plagiatorul suprem ne spune ca murea de nervi daca nu vedea trupa de divizia C Cynic. Imi si inchipui cu cata pofta de munca si cu cate idei noi a venit Andy de la Maximum Rock. Idei muzicale, bineinteles.

20%

In conditiile in care trupa X a cantat la Maximum Rock pe mici si bere doar pentru a sustine primul concert in Ardeal, cum ar trebui sa actioneze, de exemplu, organizatorul festivalului de la Periam, stiind ca trupa canta pentru prima data in zona? Sa ofere doua mese pe zi, pentru ca, daca ar da onorariul pe care trupa sustine, pe forumuri, ca il primeste in 80% din cazuri, ar fi luat de prost de multa lume?

E foame de maruntis, baieti!

Repetentii rockului romanesc au inceput sa se planga pe la colturi ca nu au primit bani pentru prestatia de la Maximum Rock. Nici onorariu, nici bani de drum. Sa o spunem pe aia dreapta: asemenea trupe nu merita bani pentru actul lor artistic si, daca ar fi fost dupa mine, i-as fi pus sa vina cu bani de acasa in semn de multumire ca ii vad 100 - 200 de oameni, in conditiile in care in orasele lor ii vad 15 - 20 de prieteni. Sa se bucure ca raman cu amintirea ca au deschis pentru niste trupe din Divizia C a metalului ca U.D.O. sau Cynic. Apropo, cei de la Cynic au cantat si au avut mai putini spectatori decat Atheist.

Rock la maximum

Domnu' Nelu, omul cu salamul, a dat-o in bara din nou. O ploicica anuntata din timp de prognoza meteo a dat peste cap o zi intreaga de festival si a facut ca Psycho Symphony, cea mai overrated trupa romaneasca de metal, sa devina cap de afis si motiv de frustrare pentru cei care au dat 60 de lei in loc de 3 lei, cat ar fi meritat. Umbla vorba ca deja s-au dat telefoane ca marii muzicanti ai undergroundului romanesc sa sara din nou, pe forumuri, in ajutorul omului cu salamul. Cu urgia naturii nu poti sa te pui, domnule! Exista o vorba care circula in presa metal romaneasca: "De domnu' Nelu mai avem nevoie!" Pentru ziua de duminica au mai ramas doua necunoscute: daca cei de la Cynic vor canta si daca vor avea mai multi spectatori decat Atheist.

Cargo - XXII

Kempes trebuia ingropat definitiv pentru ca a uitat de Cargo, a uitat de fani si, mai ales, l-a uitat pe Adi Barar. Ce metoda mai buna putea sa aleaga Barar pentru a-l face uitat pe Kempes pentru noua generatie? Cargo XXII. 21 de piese clasice Cargo plus una noua, toate cantate de Adi Igrisan. Hiturile cu care au crescut doua generatii de rockeri au fost reinregistrate pentru a face uitate si inregistrarile proaste ale secolului trecut. Oferta speciala: doua CD-uri la pret de unul, 25 de lei. Kempes nu mi-a fost niciodata simpatic, asa ca nu am respins proiectul XXII. Daca va spun ca nu vocea lui Igrisan a stricat multe dintre piesele clasice, nu o sa ma credeti, nu-i asa?

Zilele Patriarhului

3 August - Ziua Timisoarei. O zi care tine 3 zile. Am ales ziua de sambata, pentru a-i vedea a doua oara pe Uriah Heep. Evenimentul a avut loc in Piata Unirii. Se putea altundeva? Am ajuns pe la ora 20:30, cand pe scena presta Horia Crisovan, cel mai mare chitarist de pe Bega, si inca cineva. Muzica pe care o cantau nu se prea potrivea cu atmosfera din piata si chiar si eu am ajunsa ma intreb de ce e nevoie sa il vad pe Crisovan, si asa il vad destul de des prin oras, cu bicicleta.

A urmat Iris, cu Cristi Minculescu, Patriarhul rock-ului romanesc, intr-o forma de zile mari. S-a chinuit pe trei piese, dupa care s-a retras si a lasat-o pe Paula Seling sa cante alte doua. In sfarsit am auzit prima voce pe seara de sambata. Patriarhul si-a reluat locul pe scena, a mai cantat doua piese, dupa care a chemat-o pe Narcisa Suciu sa cante alte doua. A doua voce pe seara de sambata. Ce noroc pe Patriarh ca a avut suplinitori inainte de a-si da duhul, ce ghinion ca au cantat mai bine decat el! Nationala rock-ului romanesc a ajuns cam ca nationala de fotbal la Campionatul European din 2000, cu 3 oameni care mai pot si cu numarul 10 care nu mai cere schimbare, desi toata lumea vede ca nu mai poate. E nevoie de un schimb de generatii. "Coiotul la Iris!", striga Sitalce, langa mine. Minculescu a anuntat, pentru luna octombrie, Iris 30 de ani, o varsta suficienta pentru o pensie decenta, si a cantat continuarea lui Iris Maxima, Iris Eterna, o piesa mult mai obosita decat Patriarhul insusi.

Inainte de concertul Uriah Heep, Florin Mihoc, vedeta la TVR Timisoara, a anuntat trupa Blues Doctor, care nu a mai intrat pe scena. Probabil Mihoc era beat, probabil erau niste prieteni de ai lui care avea nevoie de prezentare. Cred ca s-a revoltat Patriarhul, pentru ca urma sa fie introdusa o trupa intre Nationala de rock a Romaniei si o legenda a rock-ului mondial. Cred ca si Uriah Heep s-a revoltat, pentru ca ar fi urmat dupa miezul noptii. In cele din urma, dupa un discurs impiedecat, Florin Mihoc, baiatul blond cu breton de la emisiunea "In prelungiri", cel care ridica mingi la fileu pentru Jackie Ionescu, un fel de Cornel Dinu al fotbalului timisorean, cu un singur trofeu si cateva retrogradari, a anuntat cel mai frumos cadou pentru Ziua Timisoarei, venit tocmai de la Vaslui: victoria cu 2-0 din Stefan cel Mare, care a aprins spiritele mai ceva decat concertul Iris.

La un an dupa ce i-am vazut la Ziua Aradului (la naiba, iar a fost Aradul inaintea noastra), Uriah Heep s-a prezentat in aceleasi conditii. Playlistul a fost similar, Mick Box a facut aceleasi scheme la chitara, Bernie Shaw i-a dat o lectie de cantat Patriarhului, in caz ca a ramas sa urmareasca show-ul. Singura diferenta era ca locul lui Lee Kerslake a fost luat, se pare ca din motive de sanatate, de un tobar cu chelie. Sa mai spuna cineva ca muzicienii cu chelie sunt la moda doar in death metal. Pe la inceputul concertului a trecut pe langa mine Bela Kamocsa, semn ca omul a venit sa isi sustine "colegii" de generatie. Pe Adi Barar nu l-am vazut prin zona. Am ascultat toate piesele pe care le-am asteptat, Gypsy, Look At Yourself, July Morning, Easy Livin', Sunrise, si am plecat, la fel ca la Arad, fix la Lady In Black, pentru a lasa persoanele din jur sa isi savureze momentul pentru care au facut efortul de a se deplasa in Piata Unirii. Lady In Black, si, evident, Iris.

Implant Pentru Refuz - Monolith

Cuvintele pe care Altar nu le va spune niciodata, vehementa pe care Luna Amara nu o va gasi niciodata, naturaletea pe care Vita de Vie nu a avut-o niciodata. Ma intreb ce ar mai putea spune maestrul 13 despre acest album dupa ce si-a epuizat tolba de laude pe o trupa de nimic ca H8. Sper sa vada si bookletul albumului ca sa intelega ce inseamna un artist adevarat si sa isi vada limitele. Rezistenta continua (fragmente) special pentru Skydancer de la Metalfan.

Bule

Presa metal romaneasca e plina de cronicari. Daca ati fost talentati la compunere in clasa a II-a, daca ati scris poezii inca de la gradinita, daca ascultati metal de anul trecut, daca ati vazut o chitara si mai bagati si niste amanunte pur tehnice de parca ati diseca o broasca, in fine, daca mai beti si trei beri inainte, puteti sa va incercati talentul de cronicar. La fotbal, politica si metal se pricepe orice metalar, nu degeaba inca mai auzim de mitul metalistului inteligent. Autoritatea in domeniu trebuie manifestata prin formulari hotarate, de genul "fara indoiala", "desigur", "bineinteles", "cu siguranta", iar cronica trebuie sa fie cat mai lunga ca sa am motive suficiente de ras. In premiera pe luna august 2007, pentru a doua oara pe acest blog, Fane, nu cel de la defuncta trupa Deviant (pentru care am devenit din ce in ce mai ieftin si il salut cu aceasta ocazie, pentru ca ma simt mai scump ca ieri), ci un oarecare Fane, de la o oarecare trupa MG42 (nu stiu de unde sunt, nu stiu ce canta, oricum canta prost):

Pe partea vocala, se simte un interes major, mai ales pentru ca poti auzi cum artista isi expune vocea la maxim.

Multi il considera pe Gaius drept un tirant, datorita cruzimii, extravagantei precum si a perversitatii sexuale.

Rise of the Tyrant confera un sentiment de siceritate, cel putin pe plan muzical. Este organic si este pur. Angela a capatat mai multa personalitate si mai multa emotie.

The Day you Died este o continuare perfecta, ce prezinta un vag sentiment de melancolie. Urmeaza o piesa instrumentala, foarte bine lucrata. Confera acelasi sentiment cu care ne-am obisnuit. Ceva influente din cantece eroice, folosite mai degraba pentru momente de tristete, s.a.m.d.

Daca tot ce ati vazut pana acum e prea putin, Fane tine sa isi consolideze pozitia printr-o virgula intre subiect si predicat:

The Last Enemy, prezint un schelet compus dintr-o structura destul de uzuala.