Sunday, July 7, 2019

Best Albums Of 2019 So Far


Orville Peck - Pony
Simon Bonney - Past, Present, Future
Rustin Man - Drift Code
Sunn O))) - Life Metal
Monkey3Sphere
Deaf Kids - Metaprogramacao
Motorpsycho - The Crucible
Darkthrone - Old Star
Full Of Hell - Weeping Choir
The Brian Jonestown Massacre - The Brian Jonestown Massacre

Serviciul de streaming pe care il folosesc (Tidal, pentru ca are traficul inclus in Music Pass pe Vodafone) are o rubrica Suggested New Albums. Acolo mi-a aparut un cowboy cu masca pe fata si am incercat Pony, fara sa stiu nimic despre el si inainte sa inceapa toata nebunia. Site-urile de country traditional au reactionat destul de tarziu si, de pe pozitii de superioritate, au desfiintat albumul tocmai pentru ca nu e traditional. Pe principiul asta, puteau sa ignore albumul la fel cum au facut Pitchfork si alti critici muzicali, gen Anthony Fantano, care inverseaza locurile din topurile Pitchfork. Mai multe despre Pony gasiti pe blogul lui Carmen.
Tot la Suggested New Albums l-am descoperit si pe Rustin Man, Paul Webb, fost bassist la Talk Talk. De Simon Bonney, vocalistul de la Crime And The City Solution, mi-a spus Carmen, dar nu l-am incercat pana nu am vazut ca e in turneu cu Mark Lanegan. Chiar daca albumul e compilatie, isi merita locul, fiind o noutate pentru mine.
Darkthrone mi-au devenit simpatici de cand s-au transformat intr-o trupa tribut pentru metalul anilor '80 (ma rog, unii mai rai ar spune ca mereu au fost o trupa tribut, tribut Bathory la inceput). Daca vreti sa intelegeti Darkthrone, e obligatoriu sa ascultati playlist-ul lui Fenriz de pe Spotify. E work in progress, cand m-am apucat de el avea 300 de piese, acum a trecut de 600, si devine greu de urmarit in conditiile in care nu am Spotify premium si pot ascultat doar cu shuffle de pe telefon.
Motorpsycho au scos un album scurt si la obiect, puternic inspirat din King Crimson. De fapt, nu e scurt, e exact cat trebuie. La varsta mea, cu greu mai pot urmari albume peste 50 de minute sau filme peste 2 ore.

De concertele din Timisoara nu pot sa spun mare lucru. Am stat primele trei luni in Bucuresti, dar chiar si asa nu cred ca am ratat altceva in afara de Jucifer, pe care oricum i-am mai vazut. Am fost la un concert Zaum, pe care i-am vazut a treia oara, un concert Methadone Skies, pe care i-am vazut a cincea oara, cu Pinholes in deschidere, pe care i-am vazut a doua oara, si la un concert Trooper, pe care i-am vazut a patra oara. Destul de trist concertul Trooper. Atitudine nepotrivita pe scena la piesele de pe Stefan cel Mare, un chitarist nou enervant, aceleasi glume ca in 2006. Nu au cantat Strigat. Partea buna e ca au avut multi copii de liceu care stiau piesele noi, deci s-ar putea sa aiba un viitor. Desi la cat de des se schimba gusturile in adolescenta, nu te poti baza pe asta. In deschidere au fost Sanctuar din Timisoara, despre care ma abtin sa spun ceva. Orasul e cam mort din punct de vedere muzical, dovada e ca cei de la Exit au renuntat sa ma faca Revolution. In conditiile in care prietenii mei isi cumpara bilete in avans la Robin And The Backstabbers acustic si la pensionarea lui Andries, e clar ca nu prea ai cu cine. 

Ca fapt divers, vad ca iar se revolta lumea ca s-a pus o manea la Neversea. Pe langa faptul ca toata revolta asta are la baza rasismul, o valoare traditionala romaneasca, si un anumit complex de inferioritate, oamenii astia sunt exact ca cei care se revoltau cand au aparut jazz-ul, rock'n'roll-ul, heavy metal-ul, punk-ul sau hip-hop-ul. Oamenii astia asculta muzica "buna", profunda, care transmite ceva. Hai sa va dau cateva versuri AC/DC:

Let me put my love into you babe
Let me put my love on the line
Let me put my love into you babe
Let me cut your cake with my knife

Acum incercati sa cantati versurile astea in limba romana, ca in engleza mergeau si la premiile Gopo si nu iesea nimeni din sala!

Monday, December 24, 2018

Top 2018



2018 e al treisprezecelea an de topuri pe acest blog. M-am uitat putin inapoi si multe din albumele de prin topurile anterioare nu imi mai spun nimic. Pe unele cred ca nu le-am mai ascultat niciodata din anul in care le-am pus. Am gasit posturi despre trupe de care nu mai stiam ca au existat vreodata si ca au trecut prin playerul meu. Ce sens are sa mai pun un nou top? Pentru mine, ca istoric, e interesant sa vad ce perspectiva aveam intr-un anumit moment.
2018 e anul in care am intrat in randul lumii civilizate si mi-am facut abonament la un serviciu de streaming muzical. Am downloadat foarte putina muzica, dar mi-a fost mai greu sa tin o evidenta a albumelor ascultate, pentru ca am ascultat mai multa muzica noua decat anul trecut. A fost un an al revenirilor, al trupelor din tineretea mea, care au scos albume exceptionale raportate la istoria lor si contextul actual (mai putin Smashing Pumpkins, dar acolo e alta treaba). Am incercat sa ma desprind de site-urile care dau directia chiar si in metal, dar nu am reusit decat partial. Ma mai ajuta Bandcamp-ul, dar timpul meu fiind limitat, nu apuc sa aprofundez tot ce gasesc pe acolo, ultimul album Deceased fiind cel mai bun exemplu.
Din topul 2018 am doar doua albume in format fizic (motivele le-am explicat in alte posturi), Judas Priest si Suede, pe care le-am ascultat cel mai mult. Horrendous au scos un album foarte bun, un progressive death metal foarte reusit mai ales pe partea vocala. Fucked Up is continua drumul deschis cu albumele anterioare, mi-as fi dorit mai putine piese, dar per total sunt multumit. Surprizele anului ar fi Rivers Of Nihil si Slugdge.

Top 2018

1. Judas Priest - Firepower
2. Suede - The Blue Hour
3. Horrendous - Idol
4. YOB - Our Raw Heart
5. Alice In Chains - Rainier Fog
6. Fucked Up - Dose Your Dreams
7. Ghost - Prequelle
8. Therapy? - Cleave
9. Sleep - The Sciences
10. Khemmis - Desolation
11. At The Gates - To Drink From The Night Itself
12. Rivers Of Nihil - Where Owls Know My Name
13. Slugdge - Esoteric Malacology
14. Gozu - Equilibrum
15. Tropical Fuck Storm - A Laughing Death in Meatspace
16. Smashing Pumpkins - Shiny and Oh So Bright Vol. 1 / LP: No Past. No Future. No Sun.
17. Orange Goblin - The Wolf Bites Back
18. Immortal - Northern Chaos Gods
19. Marduk - Viktoria
20. High On Fire - Electric Messiah

Top Country & Americana

1. Austin Lucas - Immortal Americans
2. Those Poor Bastards - Inhuman Nature
3. Parker Millsap - Other Arrangements
4. Whitey Morgan And The 78's - Hard Times and White Lines
5. Cody Jinks - Lifers

Top concerte in Timisoara (iulie - decembrie)

1. Batushka @ Capcana. Pentru cine stie trupa, nu ar fi prea multe de spus. Un concert obligatoriu pentru orice metalist. Au fost in jur de 150 de oameni, aproape sold out.
2. Crippled Black Phoenix @ Capcana. O trupa destul de cunoscuta, pe care, din pacate, nu am ascultat-o foarte mult. A sunat exceptional live si la 40 de lei (sau cat o fi fost biletul) ar fi fost de neratat. Timisorenii nu au fost de acord si am numarat mai mult de 50 de persoane doar daca as fi inclus si membrii trupei.
3. Yawning Man @ Reflektor. O trupa legendara, un concert Haywire Booking. Aceleasi figuri ca la toate concertele Haywire Booking, maxim 100 de oameni.
4. Toby Driver @ Manufactura. Manufactura e un bar in care se canta. Daca vrei sa vezi concertul, trebuie sa stai fie la masa, fie intre mese. A fost la concurenta cu trupa de turbo folk - metal (un fel de manele rock) Pero Defformero din Serbia, care au cantat in Capcana, si cred ca o trupa romaneasca gen Robin & The Backstabbers (daca nu or fi fost chiar ei), in alta parte. Maxim 40 de oameni, din care vreo 15 erau clientii birtului si au stat in partea in care nu se vedea scena. Inca vreo 30 de oameni asteptau afara terminarea concertului pentru a sarbatori aniversarea birtului si a primi o bere gratis, cum anuntasera patronii. Va dati seama ca oamenii astia nu ar fi dat 15 lei, cat a fost anuntat biletul, si au stat la -2 grade afara. Pana la urma, nu a mai fost bilet de intrare, asa ca am cumparat albumul Madonnawhore la 60 de lei pentru a sustine artistul. Spre surprinderea mea, s-a cumparat destul de mult merchandise, desi preturile au fost destul de mari, echivalentul in euro al pretului cu care se vand si pe internet.
5. Dirge @ Capcana. De trupa asta am tot auzit de-a lungul anilor, dar cred ca niciodata nu am ascultat-o. Am dat initial particip, dupa un timp nu prea am mai avut chef de concert, dar cand am vazut ca numai 20 de oameni si-au anuntat participarea, m-am hotarat sa merg. Au avut o trupa interesanta in deschidere, Hegemone din Polonia, o combinatie de post metal si black metal, de la aceeasi casa de discuri cu Dirge. Dirge au cantat industrial metal pe la inceput, apoi au fost influentati de Neurosis. Au scos un album nou in decembrie, destul de interesant.

Concluzia, aceeasi: nu ai cu cine. Oamenii nu au cultura muzicala. Se tin tot mai multe festivaluri de jazz la care se inghesuie oameni care nu au auzit de Miles Davis sau John Coltrane, dar care evalueaza artistii avand ca unic criteriu de apreciere lounge jazz-ul pe care il asculta prin baruri. E amuzant, dar e si trist, in acelasi timp, cand mergi la trupe straine cunoscute in afara tarii, iar poporul face sold out o trupa romaneasca. Incultura muzicala la nivel de "artist" s-a vazut cel mai bine cu ocazia concertului Nick Cave in Romania, cand un site i-a intrebat pe acesti oameni ce a insemnat Nick Cave pentru ei. Toti au vorbit de Nick Cave de dupa Murder Ballads, punctul maxim fiind The Boatman's Call. Exact cum ai spune ca Metallica pentru tine inseamna The Black Album, punctul maxim fiind Death Magnetic, sa inteleaga si prietenii mei metalisti.


Saturday, July 14, 2018

Ozzy

Am reascultat zilele trecute Blizzard of Ozz si mi s-a parut ca bucatile "Cause you feel life's unreal and you're living a lie" si "Breaking laws, knocking doors" le-am mai auzit pe undeva. Dupa vreo cateva minute am ajuns la Hatebook de la Trooper. Pe la comentarii lumea vorbea de Seasons in the Abyss si Enter Sandman, insa cei de la Trooper au spus ca muzica se face pe note, iar cei care ii acuza de ceva sa aduca partituri. Cum eu nu ma pricep la note, voi spune ca refrenul are o atmosfera de Suicide Solution, cum au recomandat cei de la Trooper.

Friday, June 29, 2018

Dokken

Despre piesa asta trebuia sa vorbesc in postul anterior. Don a batut palma cu George Lynch si Jeff Pilson pentru cateva concerte. Ca de obicei, pentru suma corecta se poate orice.