Ozzy

Am reascultat zilele trecute Blizzard of Ozz si mi s-a parut ca bucatile "Cause you feel life's unreal and you're living a lie" si "Breaking laws, knocking doors" le-am mai auzit pe undeva. Dupa vreo cateva minute am ajuns la Hatebook de la Trooper. Pe la comentarii lumea vorbea de Seasons in the Abyss si Enter Sandman, insa cei de la Trooper au spus ca muzica se face pe note, iar cei care ii acuza de ceva sa aduca partituri. Cum eu nu ma pricep la note, voi spune ca refrenul are o atmosfera de Suicide Solution, cum au recomandat cei de la Trooper.

Dokken

Despre piesa asta trebuia sa vorbesc in postul anterior. Don a batut palma cu George Lynch si Jeff Pilson pentru cateva concerte. Ca de obicei, pentru suma corecta se poate orice. 

Fight

Nu cred ca am ascultat Judas Priest inainte de Fight. Poate am auzit ceva la radio, pentru ca in 1993 - 1994 locuiam la sat si singurele casete pe care le-am imprumutat acolo au fost AC/DC - The Razors Edge si Scorpions - Blackout, luat de un vecin care credea ca pe tot albumul vor fi piese in genul Wind of Change. Nu stiu daca a rezistat pana la When the Smoke is Going Down.

Fight a fost prima incercare a lui Rob Halford dupa ce a parasit Judas Priest. Un heavy metal cinstit cu mult groove. War of Words a ramas albumul meu preferat din cariera solo a lui Halford, urmat de Voyeurs, despre carre voi scrie cu alta ocazie

Black Sabbath

Black Sabbath-ul adevarat, singurul Black Sabbath e cel cu Ozzy. Dar daca trupa a mers mai departe si si-au zis in continuare Black Sabbath, raman si eu cu titlul asta. Prin 2002, cand am inceput sa cumpar CD-uri, voiam sa imi iau Mob Rules. Am auzit ceva de pe Mob Rules si mi-a placut. CD-ul luat de la Rocka Rolla era o varianta ruseasca si, pe langa Mob Rules, mai avea un album cu coperta dubioasa: Born Again. Am fost incantat cand am vazut ca e cu Ian Gillan la voce. Nu sunt un mare fan al albumului, dar fiind alte vremuri, l-am ascultat de zeci de ori si mi-a placut partial: Trashed, Disturbing the Priest (cea mai buna piesa de pe album), Zero the Hero, Hot Line, si acum le stiu pe de rost.

Combinatia Gillan - Black Sabbath nu a fost rea ca idee, vocea lui Gillan mi se pare ca se potriveste, poate daca ar fi avut noroc de alte piese, ar fi iesit mai bine. In conditiile astea, nu pot sa nu ma intreb de ce o piesa ca The Fallen nu a intrat pe album!

P.S. Am aflat de The Fallen saptamana asta, cand am vrut sa ascult Disturbing the Priest pe Google Music si am dat pe varianta Deluxe. Mai am perioade in care am chef sa reascult albume controversate sau mai slab cotate ale trupelor mari. De cand am dat de Living Bad Dreams pe Painkiller, nu mai ratez bonusurile.

Pyogenesis (II)

"Sa imi cumpar un CD, sa nu imi cumpar?" La asta ma gandeam la finalul concertului Pyogenesis din Daos. Am o gramada de CD-uri, pe unele le tin langa monitor si le sterg de praf, pentru ca imi place sa vad o coperta a unui album clasic (in momentul de fata, am primul Iron Maiden, primul Black Sabbath, WASP - The Crimson Idol si ultimul Sanctuary, ajus in pozitia asta pentru ca am dus din nou Turbo in masina) dar CD playerul il folosesc foarte rar. Daca nu ar fi masina si drumul de cel putin o ora pe care il fac zilnic, CD-urile ar fi doar niste fotografii cu copertele albumelor. Bine ca nu am colectionat prea multe viniluri! As fi avut niste fotografii mai mari si o gaura mai mare in buget. O sa ii auziti pe unii care vor zice ca cel mai bun sunet e pe vinil. E frumos sa tii o coperta mare in mana, dar e al naibii de enervant sa te ridici la fiecare 20 de minute si sa intorci cu atentie o placa neagra pe care se mai pune si praf.

Mi-ar fi fost rusine sa ma duc la Flo Schwarz sa faca o poza cu mine fara sa cumpar ceva. Oferta era limitata, asa ca am dat un search pe google, fiindca nu mai stiam care e ultimul album: A Kingdom to Disappear sau A Century in the Curse of Time. "Mda, un alt album pe care o sa il ascult o data!" mi-am spus. Spre surprinderea mea, de doua saptamani, A Kingdom to Disappear nu a parasit CD playerul din masina, iar sapte din cele noua piese au devenit mari hituri. Chiar si sotia mea le fredoneaza si mi-a spus ca ar fi venit la concert daca as fi avut CD-ul inainte.

Cu alte cuvinte, degeaba esti bun, daca nu te difuzeaza nimeni. Cum spuneam si in postarea precedenta, Pyogenesis stiu sa faca piese catchy. Tot ce trebuie sa faci e sa le dai o sansa. Sau doua. Sau mai multe. Cum sa nu fredonezi asa ceva?

Ghost

M-am intors in 2018 si realitatea m-a lovit direct in fata: 3,6 milioane de vizualizari ale noului videoclip Ghost, in doua saptamani. Dupa o saptamana erau pe la 2,5 milioane. Prea multe nu ar fi de spus, probabil una dintre piesele anului.

Cypress Hill

Dupa ce am vazut o filmare in care Run the Jewels vorbesc despre trupele lor de metal preferate, mi-am adus aminte de inceputurile mele in hip-hop: Cypress Hill, 1995. Era un tip prin liceu care asculta hardcore, gen Sick Of It All sau Madball, dar si hip-hop. Mi-am cumparat Cypress Hill III: Temples of Boom. Nu mi-au placut toate piesele, dar mi-a fixat directia in ceea ce priveste genul si poate de aia nu mi-au placut trupele promovate de hipsteri, gen Dalek sau Death Grips. Ma rog, nu e rau sa le asculti, dar pentru hip-hop sunt la fel de relevante ca Five Finger Death Punch sau Avenged Sevenfold pentru metal.

Zilele astea am ascultat mult hip-hop si am ajuns la concluzia ca nici un star rock nu a aratat la fel de cool ca baietii din clipul Straight Gutta (un MC are tricou cu AC/DC - For Those About To Rock). Daca te gandesti la Eric Adams & Co, dupa ce vezi clipul asta, te ia rasul.

Piesa mea preferata de pe Cypress Hill III: Temples of Boom ramane Killa Hill, in special partea lui U God. Evident ca nu stiam la vremea aia ca pe Killa Hill canta RZA si U God de la Wu Tang. Pe casetele piratate nu existau astfel de mentiuni.

Mercyful Fate

Vocalistul unei trupe romanesti spunea ca nu ii place King Diamond si Judas Priest, dar ii place Firewind, mai ales perioada cu un anumit vocal. In fraza de mai sus nu conteaza nici numele vocalistului trupei romanesti, nici numele celui de la Firewind. Nu are rost sa spun ce au facut Mercyful Fate sau Judas Priest pentru metal, se gasesc informatii utile si pe Wikipedia, daca nu vreti sa cautati interviuri cu muzicieni influentati de aceste trupe. Pe scurt, e ca si cum as spune ca nu imi place AC/DC, dar imi place Iris. E dreptul oricui sa fie ignorant si pentru astfel de oameni ignoranta poate insemna bani. Pentru ca nu vad niciun motiv pentru a asculta trupa acelui om si nu Firewind, de exemplu. Din fericire, astfel de oameni nu fac nici bani, nici istorie. 

Gus G.

Unul din marile avantaje ale Facebook-ului e ca poti sa citesti parerile despre muzica ale muzicantilor romani. Despre muzica facuta afara, evident. Am citit o gramada de pareri cel putin ciudate: ca Ripper ar fi mai bun ca Halford (ca Blaze ar fi mai bun ca Dickinson inca nu), ca unuia nu ii place King Diamond. Ceva interesant pentru Andrei Vajna: cica Manowar ar fi pentru juniori, heavy metal adevarat ar fi Judas Priest, Accept si Iron Maiden, cred ca in ordinea asta. De pe o pagina pe alta, am dat de Gus G. si ultimele lui piese. Concluzia unui om care avea poza cu microfonul la gura e ca Gus G. s-a zgarcit, dom'le, ce vocalist e basistul asta de la Pink Cream 69, Dennis Ward?

Savatage

Primul top anual de care am auzit a fost cel de la Studio Rock, din 1993. Nu mai stiu cum se facea, probabil in urma scrisorilor, dar imi amintesc ca pe primul loc era Savatage cu Edge of Thorns. Atunci am auzit prima oara si de Savatage. In anii urmatori mi-am cumparat Edge of Thorns, Handful of Rain si Dead Winter Dead, albume importante pentru mine. Am citit prin HMM ca mai aveau cateva albume bune inainte, cu Jon Oliva la voce, gen Gutter Ballet sau Streets, dar le-am ascultat foarte tarziu, in vremea internetului. De exemplu, Hall of the Mountain King l-am ascultat prima data anul trecut. E o greseala pe care mi-o asum.

Monster Magnet

Pe Monster Magnet ii stiu de pe MTV sau de pe MCM. Poate de pe Viva, nici eu nu mai tin minte exact. Cand am auzit ca vor canta in deschidere la Metallica in Romania m-am bucurat, chiar daca nu am mers la concert. Am fost socat cand am auzit ca poporul a aruncat cu sticle in ei. La urma urmei, era o trupa tare, la moda, de ce sa nu vrei sa ii asculti in deschidere la Metallica? Pe atunci nu stiam care e nivelul rockerilor din Romania. 

Problema e ca nivelul a ramas acelasi si nu o sa se schimbe. Avem doar site-uri marunte si voci care nu sunt credibile. De exemplu, un anume cronicar de pe un site muribund, la fel ca blogul meu, a desfiintat ultimul album Angra, dar i-a dat nota 8, o nota mica in sistemul de invatamant romanesc bazat pe simpatii si sacose, unde toti elevii se apropie de Nadia Comaneci. Dupa ce un coleg de-al lui a dat 9.50 ultimului Judas Priest si dupa ce a vazut cat de bine primit e Firepower, a simtit nevoia sa se ridice contra valului si sa-i dea un 7.50, dupa sistemul de notare din scoala generala. Cu alte cuvinte, are impresia ca e singurul om care judeca cu creierul, nu cu vezica biliara, cum crede toata lumea. E vorba de un adult blocat in adolescenta, in jocuri pe calculator, desene animate si trupe obscure. Cu totii am avut perioade din astea, am glumit, ne-am prostit, am trolat, am mai gresit. E trist ca unii nu pot trece peste, insa e bine ca site-ul si omul nu mai au nicio relevanta, la fel ca trupele pe care le promoveaza, chiar daca asta nu ajuta cu nimic.

Dupa regimul pe care l-am tinut in ultimul an, am cam scapat de problemele cu fierea. Mindfucker a aparut astazi. Sunt foarte fericit si ma bucur de muzica.

Motorpsycho

Reflektor, 10.03.2018, ora 21:20. Peste 200 de oameni, ma simt ca la un concert Implant Pentru Refuz. Obisnuitii locului, metalisti batrani, hipsteri de la Revolution, veterani din presa locala si de la televiziune, bosorogi comunisti si tineri pe care nu i-am mai vazut si pe care nu o sa-i mai vad niciodata. Toata aceasta multime pestrita a venit sa vada Motorpsycho, o trupa pe care nimeni nu a ascultat-o integral. Asa aveam senzatia inainte de concert, dar pe parcurs am aflat ca au cel putin un fan in Timisoara. De unde atata lume? Am vazut ca ultimul album, The Tower, aparea in topurile din Sunete, dar cine mai citeste Sunete in afara de mine? Cred ca succesul evenimentului s-a datorat faptului ca a fost bine promovat, iar trupa a fost etichetata ca progressive psychedelic rock, cu elemente de jazz, post-rock, alternative, country si multe altele.

Rar vezi o trupa de progressive prin Timisoara, iar daca ai pus eticheta asta, ai sansa sa pacalesti cativa bosorogi comunisti crescuti cu Rosu si Negru si Progresiv TM, niste legende printre profanii care nu au pus mana pe viniluri din Occident, dar si copii care cred ca genul a inceput cu Dream Theater. Concertul Motorpsycho a tinut 2 ore si jumatate cu tot cu bisul de cel putin 20 de minute. Au lipsit refrenele catchy, piesele dansante, chiar si piese de headbanging, asa ca berea nu a fost de un real folos. Imobilitatea a accentuat simptomele spondilozei. Evident ca mare parte din multimea asta a cedat pe la jumatatea evenimentului. Primii au plecat batranii, nemultumiti ca nu se mai canta ca pe vremea lor. Au plecat si hipsterii, au plecat si tinerii, iar la bis au ramas cam 50 de oameni. 

A doua zi, pe pagina evenimentului de pe Facebook, un batranel care probabil a pus mana pe chitara in tinerete si-a exprimat nemultumirea intr-un mesaj din care am inteles ca l-a revoltat lipsa de complexitate a trupei, l-a deranjat omul de la mixaj, i-a comparat cu Motorhead, ca au un Motor in nume, evident conotatia fiind negativa, si a concluzionat ca noi avem trupe mult mai bune decat norvegienii, exemplele din comentariu fiind Celelalte Cuvinte si, tineti-va bine, E-an-na. La final, a tinut sa-si etaleze competenta prin exclamatii: "eu ascult prog si opera, bai! Mai putin manele si country!"

Pe Motorpsycho i-am descoperit in 1995, pe compilatia Dynamo Open Air 10th Anniversary. Nu cred ca am ascultat de mai mult de doua ori piesa On The Toad Again. Daca i-as fi prins live la vremea aia, probabil as fi reactionat si eu ca majoritatea multimii pestrite.

Judas Priest

Judas Priest nu mai trebuie sa demonstreze nimic, nu mai trebuie sa aduca nimic nou, nu era nevoie nici macar de acest Firepower pentru a realiza cat de mari au fost, sunt si vor fi. Daca nu ati inteles asta pana acum, Firepower, care este un veritabil rezumat al intregii cariere a trupei, nu cred ca va poate ajuta foarte mult. Unii spun ca suna mai mult a Halford, unii spun ca resimt lipsa duelurilor dintre Glenn Tipton si K.K. Downing, altii spun ca Andy Sneap ar fi facut partile de chitara ale lui Glenn Tipton. Nu are rost sa ne incurcam cu detalii, unele chiar nesemnificative. Firepower ar fi Judas Priest chiar daca Glenn Tipton ar fi stat in studio si i-ar fi povestit lui Sneap ce si cum sa cante. Sa ne bucuram de muzica!

M-am amuzat aseara cand am realizat ca am avut nevoie de 25 de ani de muzica si de mii de trupe si  de albume ascultate pentru a ajunge la concluzia lui Lenti Chiriac, care inca din anii '90 spunea ca are doua trupe preferate: Black Sabbath si Judas Priest. Amin!

Aerosmith

1993. Stau in fata unei tarabe cu casete. Omul nu prea avea mult rock. Imi recomanda Alice In Chains. Cica sunt tari in State. M-am uitat pe coperta si nu mi-a spus mare lucru. Era Facelift. Stiam ca vocalistul nu are parul lung, un criteriu determinant in acea perioada. "Sau vrei ceva mai clasic? Am ultimul Aerosmith." Get A Grip. Stiam Livin' On The Edge, care se dadea in heavy rotation pe Romania Tineret. Aerosmith a fost.

1997. Trecusem de death/doom si ascultam mai multe genuri in paralel, inclusiv trupe de MTV. Intr-o pauza, la o discutie despre noile casete cumparate si evenutale schimburi, un prieten mi-a spus ca si-a cumparat Within Temptation si Theatre Of Tragedy. Urma sa mi le aduca a doua zi, dar ce sa ii aduc in schimb! "Pai, mi-am luat ultimul Aerosmith, Nine Lives.", am spus eu. "Aerosmith?", m-a intrebat si mi-a tras o privire care parca voia sa spuna: "Chiar atat de jos ai ajuns?" Recunosc ca mi-a placut Falling In Love pe MTV si am facut senzatie la partidele de sah de la sat cu piesa care dadea titlul albumului Nine Lives. Dar ce stiau satenii?

2017. Am citit cartea lui Duff McKagan si omul spune ca ii diviniza pe Aerosmith. Stiam ca cei de la Guns N' Roses erau fani Aerosmith, pe Lies au un cover la Mama Kin, dar nu am dat prea mare importanta acestui aspect pana la Duff. Am reascultat toata discografia Aerosmith si pot sa confirm ca sunt mari. Cel putin pe primele patru albume. Cu alte cuvinte, chiar daca nu am facut cele mai fericite alegeri, nu am gresit nici in 1993, cand nu eram pregatit pentru Alice In Chains, nici 1997. 

Pe prietenul cu Within Temptation si Theatre Of Tragedy l-am mai vazut prin oras imbracat cu pantaloni largi si sapca cu NY.

P.S. Chiar astazi, Tom Morello a pus coperta albumului Get Your Wings, pe Instagram, cu mesajul: "44 years ago today. Great record."

The Chuck Norris Experiment

Se implinesc aproape 10 ani de cand aduceam in atentia publicului metalic din Romania trupa The Chuck Norris Experiment. Ma rog, e vorba de vreo 10-15 oameni, cam cati citeau blogul pentru muzica pe vremea aia.

Make sure to keep your eyes on The Chuck Norris Experiment, if you don´t you will never forgive yourself. The Chuck Norris Experiment - The greatest band on the planet!

Eu i-am urmarit destul de atent de atunci si au ramas cea mai buna trupa de rock recreational dupa Turbonegro. Apropo de Turbonegro, au scos un album in 2018, destul de inconsistent din punct de vedere muzical, acuzatie pe care nu as putea sa le-o aduc celor de la The Chuck Norris Experiment.

Pyogenesis

In 21 aprilie 2018, in Daos, concert Pyogenesis. O ocazie buna pentru a ma intoarce in timp la Sweet X-Rated Nothings, primul si singurul album Pyogenesis pe care l-am ascultat integral. Gratie hitului Fade Away, difuzat de Lenti Chiriac pe la toate emisiunile lui, cred ca prin 1995, in orice caz inainte de Twinaleblood, mi-am cumparat albumul de la Rocka Rolla. Sa fi fost inainte de Crematory, sa fi fost dupa Crematory, nu mai stiu exact.
Dupa o perioada in care toti cei din gasca de la liceu am ascultat brutal death metal, fara sa intelegem mare lucru, am trecut la varianta light, la death/doom, si ulterior la gothic metal. Pyogenesis a fost consecinta neintelegerii si a teribilismului adolescentei. Nu a fost nici prima, nici ultima. Singura recenzie de pe Metal Archives la Sweet X-Rated Nothings descrie foarte bine albumul: a tragically catchy catastrophe. O catastrofa pe care noi o numeam death/doom la vremea aia.

W.A.S.P.

Cred ca prin 1993 am ascultat prima data The Crimson Idol, la emisiunea lui Calin Pacatius, Conexiuni Rock, de la Radio Timisoara. Evident ca in acel moment nu stiam ca ma aflu in fata unei capodopere a heavy metalului, probabil cel mai bun album conceptual al genului. Tin minte ca prezentatorul a spus povestea albumului si, in stilul bine cunoscut, traducea titlurile pieselor, asa ca peste ani am ramas cu The Gypsy Meets The Boy. 

Blackie Lawless are tot dreptul sa faca ce vrea, dar mi se pare cel putin ciudata ideea lui de a reinregistra The Crimson Idol dupa 25 de ani. Am inteles ca voia sa prezinte filmul facut in anii '90, dar asta o putea face si cu albumul original, iar daca avea piese ramase, nu se supara nimeni daca le inregistra acum ca bonusuri. Vocea lui nu mai e aceeasi, oamenii de la instrumente nu mai sunt aceeasi. Pana in momentul de fata nu am reusit sa aflu cine a fost la tobe. Oricine ar fi fost, e greu sa il bati pe Frankie Banali, mai ales in forma de acum 25 de ani.

Dokken

Nu am mai prea ascultat glam metal in ultimii ani. Anul trecut mi s-a stricat un hard disk si am pierdut cateva sute de giga de muzica, inclusiv glam. Nu stiu daca o sa reusesc sa o reconstitui vreodata. M-am uitat putin in urma pe blog si am sesizat ca am uitat de o gramada de trupe despre care am scris, la unele nici numele nu mai imi spunea nimic. In stiuatia asta, a face un playlist cu glam metal nu e o sarcina foarte usoara, daca ar fi sa ma bazez numai pe memorie. Am nevoie de un astfel de playlist dimineata, cand beau cafeaua. Ar fi ideal si pentru masina, dar nu prea gasesc CD-uri originale in Romania. In fine, am uitat de o gramada de trupe, dar de Dokken nu cred ca o sa uit niciodata. It's Not Love, o piesa de top 10 pentru acest gen muzical atat de blamat, de foarte multe ori pe nedrept. 

Master

Saptamana asta am ascultat mai mult trupa americana Master. Am auzit prima data de ei prin 1992, cand Lenti Chiriac avea o rubrica in Expres Magazinul lui Cristoiu, in care raspundea la scrisori. Oamenii voiau sa afle discografii, componente de trupe, internetul fiind ceva de domeniul SF-ului in acea perioada. Un titlu de album mi-a atras atentia: On the Seventh Day God Created ... Master. Cu Paul Masvidal la chitara.

Iced Earth

Daca tot am dat de ultima piesa Iced Earth, m-am pus sa reascult cateva din piesele de rezistanta de pe albumele trecute. The Dark Saga a fost un album esential pentru mine. Stiu ca multi ani l-am avut pe primele pozitii in topul albumelor din toate timpurile (deh, tineretea!). Cea mai buna prestatie vocala a lui Matt Barlow mi se pare Dracula, de pe Horror Show. Categoric, un mare vocalist si vocea la care te gandesti cand auzi Iced Earth. Cea mai buna prestatie a lui Ripper cred ca e Ten Thousand Strong.