Paul Gilbert, fost component Racer X si Mr. Big, si-a lansat cel de-al doilea album instrumental din cariera sa, Silence Followed By A Deafening Roar, la nici doi ani de la aparitia celebrului Get Out of My Yard, care a dat peste cap intreaga lume muzicala si a incheiat prematur cariera multor copii care se visau pe copertile unor reviste. Formula castigatoare se mentine si pe prezentul album, adica Paul Gilbert, Mike Szuter, Jeff Bowders si Emi Gilbert, nimeni alta decat sotia japoneza a artistului. Silence Followed By A Deafening Roar e o capodopera, dar sunt sigur ca daca il intrebati pe Paul Gilbert care e cel mai bun album al lui, o sa va spuna ca prefera Burning Organ si, bineinteles, Lean Into It, facut cu Mr. Big (albumul cu To Be With You). Eu, de la inaltimea autoritatii mele, nu pot sa il contrazic, mai ales ca ne leaga apartenenta la grupul select al oamenilor care sufera de tinnitus la urechea stanga. Dupa ce mi-am petrecut cateva ore pe YouTube, am ales Nothing But Love, pentru a-i arata lui Paul Slayer Grigoriu cum muzicieni ca Paul Gilbert sau Billy Sheehan si-au irosit talentul in curvasaria care sufoca scena muzicala, devenind niste "clovni desfranati care tortureaza cuvinte precum iubire si insira melodii penibile si mincinoase". Nu uitati, cu Paul Gilbert se incepe obligatoriu de la Mr. Big.
Sa fie si Individually Twisted de pe albumul solo Alligator Farm:
5 comments:
O, il ador pe Billy Sheehan, daca nu pentru altceva macar pentru interviul in care a spus ca odinioara chiar se canta la bas, o piesa se putea recunoaste dupa linia acestui instrument, ceea ce "in conditiile in care basul canta liniar doua-trei note si schimba doar odata cu armonia e imposibil" (citat aproximativ). Dintre trupele unde basul e astfel conceput amintesc: Motley Crue, Bon Jovi, Kid Rock, Marylin Manson, Monster Magnet si lista poate continua.
2. Nu ma impresioneaza tehnica instrumentala in primul rand. Produsul final conteaza.
3. Mr. Big nu se numara printre favoritii mei, dar Gilbert si Sheehan sunt in top.
La Motley Crue, Bon Jovi, Kid Rock, Marilyn Manson sau Monster Magnet, produsul final conteaza. Daca vreau sa aud cum se canta la bas, ascult Niacin. E incredibil cum poti sa-ti dai cu stangul in dreptul in 14 randuri de text, dar asta nu e o noutate pentru mine in ceea ce te priveste. Capitolul Mr. Big nu poate fi scos din biografia lui Gilbert si Sheehan, si acestia sunt foarte mandri de ceea ce au realizat cu aceasta trupa.
Nici n-am zis ca Mr. Big ar trebui scos din biografia lor. Nu e trupa mea favorita, dar ii recunosc valoarea.
Parca ti-era "sete de oameni oneşti şi greaţă de clovnii desfrânaţi care torturează cuvinte precum iubire şi înşiră melodii penibile şi mincinoase", nu te interesa ca "unii dintre ei sunt instrumentişti buni – şi sunt – sau că în particular cântă şi altceva" si aveai ceva cu o anumita meserie. La Mr. Big nu e cazul?
Nu mi se pare ca ar fi cazul. Mr. Big, pe langa faptul ca nu ma intereseaza in mod deosebit, se exprima in alt registru decat cel care imi place mie, dar atat. Nu cred ca pot sau poti sa-i compari cu Talisman, Antract and co.
Post a Comment