Forbidden Tour in Bunker

Miercuri seara, 14.11.2007, am raspuns pozitiv invitatiei lui Sitalce de a participa la concertul pe care renumitul artist autohton Byron l-a sustinut in clubul timisorean Bunker. Trebuie sa va marturisesc ca invitatia m-a surprins, avand in vedere ca nu stiam ca Sitalce ar fi mare fan Byron. De altfel, dupa ce am ajuns in club, prima lui intrebare a fost urmatoarea: "Cine e Byron asta si ce a facut in ultimii 5 ani?" De concert aflase dintr-un ghid de asta care se distribuie gratuit prin birturi, Zile si nopti sau 7 seri, nu conteaza oricum, cert e ca nu era 24 Fun. De la inaltimea autoritatii mele, i-am explicat ca Byron a cantat la Kumm si ca e un compilator de profesie, care, in procesul de edificare, alterneaza momentele absolut geniale de alipire cu momente de kitsch ambiental strigatoare la cer, toate la adapostul unei pretinse inteligente muzicale si al unui pseudorafinament al gustului. In fata muzicii lui Byron nu poti sa ai decat trei tipuri de reactii: fie nu iti place Byron, pentru ca esti incuiat, fie iti place Byron si esti cool, fie esti inconstient si afirmi, la fel ca deviantul Fane, reputatul critic de metal extrem, muzicant de cumetrie si fost rockstar de o noapte, ca in Romania exista Byron si alte trupe.
Concertul a respectat ordinea pieselor de pe album, orice fel de modificare ar fi daunat conceptului. Din spusele lui Byron, am aflat ca Forbidden Drama este un poem rock, al doilea poem rock al anului pentru Romania dupa Cei ce vor fi, strucurat in trei acte, ca o piesa de teatru. Pentru cei care au ascultat albumul, evolutia concertului era oarecum previzibila. Am avut un Byron fantastic pe actul I, un Byron bun, cu un plus pentru Losing Control, pe actul II si un Byron mediocru pe actul III. Momentul de maxima intensitate al albumului, dar nu si al concertului, a fost Losing Control, cea mai buna piesa, care a ridicat in picioare publicul, in mare parte necunoscator al muzicii Byron, si a animat intr-atat atmosfera incat a cedat si curentul electric. O astfel de intrerupere brutala a zdruncinat din temelie intreg edificiul muzical de mai bine de 20 de minute si o altfel de reluare in afara de o intoarcere la actul I, minutul 1, ar fi subrezit orice fel de tentativa ulterioara de transmitere si receptare corespunzatoare a poemului rock Forbidden Drama. Byron a ales cea mai proasta solutie: a continuat mecanic piesa de unde a intrerupt-o curentul electric si a stricat magia unui moment pentru care a depus nenumarate sacrificii cu indiferenta impardonabila a unui sofer auto care trece cu seninatate si doua injuraturi peste secundele in care a sarit discul. Fiecare act era urmat, ca la teatru, de o pauza care ne scotea din atmosfera albumului si ne oferea alte clipe de relaxare absolut fabuloase. Intre actul I si actul II, Byron ne-a adus aminte ca a cantat la Kumm prin Angels & Clowns, dar, in acelasi timp, ne-a adus aminte mie si lui Sitalce ca am vrea sa ascultatm 1000 de chipuri sau macar Million Faces. Intre actul II si III a cantat o piesa noua, mi se pare ca se numea Blinded By Sunshine, semn ca artistul are planuri de viitor. Pe la piesa a treia, Sitalce mi-a marturisit ca cel mai bun sunet e la toaleta, desi nu am avut probleme notabile din acest punct de vedere. La cea de-a patra piesa am verificat personal valabilitatea afirmatiei lui Sitalce. La Blow My Tears, onomatopeele lui Byron au omagiat deceniul de activitate remarcabila a lui Jonathan Davis de la Korn.
Concertul s-a sfarsit odata cu ultima piesa si a urmat bisul. Chiar discutam cu Sitalce ca bisul la un concert e ca furatul miresei la nunta. La fel cu mireasa este furata si dusa intr-o incapere alaturata, pentru a putea fi restituita in natura si nevatamata intr-un interval scurt de timp si pentru aranjarea unui moment "placut" pentru nuntasi, la fel si bisul a ajuns un act golit de sens, o cutuma impusa prin contract, pe care artistul o indeplineste fie ca publicul il cheama insistent, impresionat de prestatia sa, fi il cheama cativa oameni, pentru a respecta cututma, fie nu il cheama deloc, dar artistul revine oricum. In cazul de fata s-a aplicat a doua varianta. In timp ce noi asteptam 1000 de chipuri, artistul a ales sa-si taie craca de sub picioare si a cantat o piesa dansanta din repertoriul trupei Gorillaz (din cate am inteles de la Sitalce, mai bun cunoscator al acestui gen de muzica), care i-a indeplinit dorinta de a-si apropia si inviora publicul, exprimata verbal de cateva ori in timpul concertului. Toata lumea a fost trezita la viata, mainile erau in aer, gagicile isi unduiau posteriorul, in timp ce Byron a devenit minuscul, iar Forbidden Drama la fel de nesemnificativa ca soacra mica la o nunta.
Lipsa tricourilor negre si a mirosului de transpiratie, coroborate cu peisajul din jur, m-au facut sa ma simt mult mai bine decat la un concert metal. Am iesit din Bunker hotarat sa ii mai dau multe sanse lui Byron, avandu-l in dreapta mea pe Sitalce care bombanea nemultumit ca nu si-a ascultat piesa favorita de la Kumm, in timp ce ploaia uda masina mea fara a o face mai curata. Cam la fel vor sta lucrurile si cu Forbidden Drama in muzica romaneasca.

P.S. Am uitat sa va spun ca Sitalce a ramas cu cateva intrebari fara raspuns: cine e 6 Fingers si cum poate canta in acelasi timp cu Byron si in trupa de desene animate Magica?