Am simtit Praga

Orice scriere serioasa trebuie sa inceapa in cel mai firesc mod, cu un "iata" introductiv, in stilul poetilor underground de mana stanga, Alin Dinca si Mihnea Blidariu. Deci, iata! Miercuri, 21.11.2007, cel mai important eveniment cultural care a avut loc in orasul central-european Timisoara a fost concertul Travka din Bunker.
Impreuna cu Sitalce am mers sa simtim Praga, desi eu as fi vrut, mai degraba, sa simt paradisul cu urme de gheara, iar Sitalce sa simta paradisul inchis de afara. Dupa ce am ajuns in Bunker, i-am dat lui Sitalce trei vesti proaste: Travka nu canta Inger sedat, Travka nu canta Indiferent si intrare libera, deci sanse foarte mici de a prinde o masa. De ce tineam neaparat sa avem o masa? Pentru noi, in ultimii ani, cuvantul romanesc muzica a avut si are un singur sinonim: Travka. Din acest motiv, Travka nu putea insemna mai mult decat muzica venita din boxe, ascultata, relaxat, pe un scaun, independenta de orice fel de implicatii vizuale.
Travka reprezinta ridicarea la un alt nivel a cuvantului in muzica rock romaneasca, fortat sa supravietuiasca, in ultimii 15 ani, intre simbolistica primara a lui Cristi Minculescu, panseurile fortate ale celorlalte cuvinte si exprimarile muncitoresti ale lui Andy Ghost. Travka mizeaza pe aglomerari lexicale de vitrina, pe inecarea mesajul intr-o mare de metafore si se pliaza perfect pe zvacnirile intelectuale ale adolescentelor cu ochelari. Cu alte cuvinte, o adolescenta cu ochelari si breton asimetric, care poarta dicutii despre filme si literatura, daca nu esueaza in black metal vreo cativa ani, asculta, din muzica romaneasca, Travka. A fost plin de ele in Bunker. Intrarea libera a atras si cativa metalisti care si-au scuturat parul pe Sitalce la fiecare oscilatie in sus a sunetului si au postit un pet de 0,5 l de Coca - Cola, reimbuteliat cu apa de la robinet. Linistea aproape fiecarei pauze dintre piese era intrerupta de un racnet "Corabia nebunilor" al unuia dintre ei, semn ca posturile tv si-au facut datoria de cultivare a gusturilor muzicale.
Am stat pret de trei piese in picioare, dupa care am gasit loc la o masa si am avut o buna perspectiva asupra fetelor cu ochelari care fredonau franturi de piese, gen "urban violent" sau "pe fond sentimental", in timp ce Sitalce a avut o buna perspectiva asupra figurii mele carismatice, al patrulea lucru rau care a putut sa i se intample la concertul Travka.
Playlistul a acoperit destul de bine cele doua albume, dar cei de la Travka au fost nesimtiti, mult mai nesimtiti decat Dave, fiindca ne-au refuzat placerea de a asculta doua dintre varfurile muzicale ale trupei: Inger sedat si Indiferent. Vocalul ne-a marturisit inca de la inceputul concertului ca e putin racit si ragusit, fapt care se putea sesiza destul de usor. Cu toate acestea s-a descurcat onorabil in conditiile date si ne-a dat prilejul de a astepta la cotitura momentele in care va claca. Eu am anticipat unul la piesa care da numele trupei, cand se cerea "urlare de diafragme". Corabia nebunilor a starnit valuri in randul publicului, probabil similare cu efuziunile corurilor ad hoc pe care le provoaca hitul 20 de ani, al trupei Voltaj.
Restul concertului a adus manifestarile moderate ale baterii ritmului prin miscari ale capului, intrerupte de headbanguri izolate, la fel de improprii ca si miscarile din fund ale unor fetite, care ne-au facut sa ii dam dreptate jurnalistului monotematic Zoli Varga, care afirma ca circa 60 - 70% din participantii la orice fel de concert merg degeaba pe acolo, din snobism, din nevoia de socializare sau distractie.
Proprietarul de poduri a dat semnalul pentru finalul concertului Travka, dar si pentru finalul stagiunii concertistice pentru mine. Aproape 90 de minute nu am reusit si nici nu m-a interesat sa vad cum arata un component al trupei Travka, iar sinonimul cuvantului romanesc muzica a ramas neschimbat.