1. Mark Lanegan Band - Somebody's Knocking
2. Duff McKagan - Tenderness
3. Rustin Man - Drift Code
4. Orville Peck - Pony
5. Tool - Fear Inoculum
6. Opeth - In Cauda Venenum
7. William Patrick Corgan - Cotillions
8. Simon Bonney - Past, Present, Future
9. The Brian Jonestown Massacre - The Brian Jonestown Massacre
10. Frank Carter & The Rattlesnakes - End of Suffering
11. Sturgill Simpson - Sound & Fury
12. Bruce Springsteen - Western Stars
13. Sunn O))) - Life Metal/Pyroclasts
14. Life of Agony - The Sound of Scars
15. Monkey3 - Sphere
16. Deaf Kids - Metaprogramacao
17. Motorpsycho - The Crucible
18. Darkthrone - Old Star
19. Full Of Hell - Weeping Choir
20. Gaahls Wyrd - Gastir - Ghosts Invited
Putin metal! In realitate, am ascultat mai mult, dar nu s-a prea prins de top, mai ales in ultima perioada a anului. Duff McKagan! Probabil greu de inteles pentru cineva care nu e fan Guns N' Roses. Mereu mi-a placut So Fine si, in ultima vreme, chiar si albumele solo ale lui Duff. Tot am spus ca imi fac timp si pentru albumele solo ale lui Izzy, ca sa acopar tot Guns N' Roses-ul vechi care lipseste de pe Chinese Democracy, dar pana acum nu am reusit. Ar fi un obiectiv pe 2020. Pe Tenderness, Duff a batut palma cu Shooter Jennings si au scos unul dintre cele mai bune albume de country ale anului. Billy Corgan si-a pus numele intreg pe Cotillions, un album pentru fanii Smashing Pumpkins si amatorii de country si americana. Despre Rustin Man si Orville Peck chiar nu mai am ce sa spun dupa ce i-a recomandat Iggy Pop. O bila neagra pentru toate site-urile care i-au omis din nestiinta sau din alte interese. Sturgill Simpson a pus country-ul in hiatus pe Sound & Fury, o decizie inspirata din punctul meu de vedere.
Am facut si un top cu 25 dintre piesele mele preferate din 2019, pentru cei doi sau trei cititori interesati. Va rog sa intrati pe profilul lui Simon Bonney. E o rusine mondiala ca are doar 702 ascultatori lunari pe Spotify.
Top concerte in Timisoara
1. Rolo Tomassi
2. Dopethrone
3. Acid Mother's Temple4. Der Weg Einer Freiheit & Downfall Of Gaia
5. Sex Pula Pistol
Toate concertele au avut loc in Capcana. Ca de obicei, am incercat sa evit trupele romanesti. Am avut ghinionul sa vad Luna Amara, la Rock la Mures, in deschidere la Dirty Shirt, o trupa de serbari campenesti. Cateodata treaba de mantuiala se duce spre irelevanta doar prin curgerea ireversibila a timpului. Cel putin Mihnea Blidariu isi merita irelevanta pentru ideile mai depasite decat generatia care inca îi fredoneaza refrenele.
Concertul Rolo Tomassi a venit dupa ce s-a anuntat inchiderea Reflektorului si chiar a Capcanei din 2020. In concluzie, s-au mobilizat peste 100 de timisoreni sa vada cel mai bun concert al anului din Timisoara. Dar entuziasmul s-a potolit imediat si la urmatoarele concerte am scazut iar sub 100. Intre timp, alti 100, dintre care cei mai multi merg doar la Celelalte Cuvinte, Implant pentru Refuz sau Rock pentru Revolutie, cautau solutii pe Facebook, care mai de care mai comice, pentru redresarea situatiei. La Sex Pula Pistol a fost destul de dragut conceptul, dar foarte slab frontman-ul, mult sub cel care scrie textele pe retelele sociale. Daca prin absurd e vorba de una si aceeasi persoana, atunci frontman-ul ar fi primul care ar avea nevoie de o deflausare, inaintea publicului.
Concertul Rolo Tomassi a venit dupa ce s-a anuntat inchiderea Reflektorului si chiar a Capcanei din 2020. In concluzie, s-au mobilizat peste 100 de timisoreni sa vada cel mai bun concert al anului din Timisoara. Dar entuziasmul s-a potolit imediat si la urmatoarele concerte am scazut iar sub 100. Intre timp, alti 100, dintre care cei mai multi merg doar la Celelalte Cuvinte, Implant pentru Refuz sau Rock pentru Revolutie, cautau solutii pe Facebook, care mai de care mai comice, pentru redresarea situatiei. La Sex Pula Pistol a fost destul de dragut conceptul, dar foarte slab frontman-ul, mult sub cel care scrie textele pe retelele sociale. Daca prin absurd e vorba de una si aceeasi persoana, atunci frontman-ul ar fi primul care ar avea nevoie de o deflausare, inaintea publicului.
Am vazut Lords of Chaos, controversatul film al lui Jonas Akerlund. Mi-a placut abordarea lui Akerlund, care a plasat nasterea black metal-ului norvegian undeva intre teribilism, ignoranta si caricatura. Era foarte periculos, mai ales in perioada actuala, sa amplifici mitul lui Kristian Vikernes sau al lui Euronymous si sa ii prezinti ca pe niste indivizi care au avut o ideologie clara sau vreo reprezentarea realista a consecintelor faptelor lor, in conditiile in care in anii '90 aveau in jur de 20 de ani. E suficient sa arunci o privire pe canalul de YouTube (daca mai exista) al lui Vikernes sa-ti dai seama ca nici la 20 de ani nu putea sa produca ceva valabil in afara de muzica (asta daca ignori versurile), si nici macar acolo nu a adus nimic nou.
Albumul Pitchfork al anului: Lana Del Rey - Norman Fucking Rockwell, anul asta sunt de acord cu ei.
Albumul hip-hop al anului: Slowthai - Nothing Great About Britain. Mai jos aveti Doorman, una dintre piesele anului. Daca aveti impresia ca Parazitii au facut vreodata hip-hop, Luna Amara, muzica de protest sau ca Ilie Stepan a facut parte din miscarea hippie, atunci nu prea are sens sa va obositi cu Slowthai.
No comments:
Post a Comment