Top 2023

 

1. dEUS - How to Replace It

2. Sleep Token - Take Me Back to Eden

3. In Flames - Foregone

4. Crime & the City Solution - The Killer

5. Soen - Memorial

6. Queens of the Stone Age - In Times New Roman...

7. Duff McKagan - Lighthouse

8. Lana Del Rey - Did You Know That There's a Tunnel Under Ocean Blvd

9. Uriah Heep - Chaos & Colour

10. Avatar - Dance Devil Dance

 

Albumul anului este dEUS - How to Replace It, un album venit dupa 11 ani de asteptare. Pentru niste veterani ai scenei alternative rock europene era greu sa aduca ceva nou. De altfel si spun intr-o piesa: The scheme of things is not gone/It's been rearranged. Si a fost rearanjata superb: Must Have Been New, Man Of The House, Dream Is A Giver, Pirates sau cireasa de pe tort, Le Blues Polaire, o piesa exceptionala, peste Nothing Really Ends, zic eu, in care e mentionat Bucurestiul si un sandvis care nu va mai aparea niciodata (nu stiu cand a fost Tom Barman ultima data in Bucuresti, dar s-au mai schimbat lucrurile). Cam toata discografia lor e obligatorie pentru un music nerd, desi e greu sa mai porti discutii cu cineva despre muzica zilele astea.

Despre Sleep Token am auzit prima data la Portnoy, dar nu am avut timp sa ii ascult. Apoi, intr-o dupa-amiaza, mi-a trimis cineva The Summoning, cu mesajul ”highly recommended”. Am pus si eu piesa, eram plictisit, faceam altceva in timp ce ascultam, nu m-a prins si dupa 20 de minute primesc un alt mesaj de la aceeasi persoana: ”retrag ce am zis, o dau pe pop pe la mijloc, o mizerie”. A ramas asa si pentru mine pana a aparut CD-ul la Niche Records, mi l-am cumparat si a inceput sa mearga non-stop o perioada. Am inteles ca e o trupa pentru adolescenti si mi s-a confirmat asta. M-am plimbat cu un tricoul Sleep Token prin Bucuresti si doar o adolescenta mi-a zis ca ii place tricoul si m-a intrebat de unde il am. De obicei, complimentele astea le primesc de la straini, pentru alte nume: King's X, Iggy Pop sau vreun album clasic Judas Priest, gen Stained Class. De altfel, anul asta am fost facut poser pentru ca ascultam Bring Me The Horizon - Post Human: Survival Horror. Mi-am cumparat CD-ul intr-un lot in care mai era Gorefest - Erase. Evident ca cel care m-a facut poser nu stia ce album e, Gorefest au trecut doar GF pe coperta, desi nu cred daca numele intreg ar fi fost suficient pentru o identificare.

Daca tot am zis de poseri, ajung la In Flames, o trupa la care metalistii respectabili s-au oprit la Clayman sau cei mai respectabili la Colony. Eu, spre rusinea mea, m-am oprit la Sounds of a Playground Fading si, desi mi-a placut Above de pe I, the Mask, nu i-am reascultat pana anul asta. De ce am facut-o, nici eu nu stiu. Probabil ca voiam sa vad cat de jos au ajuns pentru a prinde la tineri, dar am fost suprins de Foregone si am ascultat si albumele anterioare. Orice s-ar spune, au impus un sound si l-au adus la un nivel la care nimeni nu s-ar fi asteptat. Ii recunosti dintr-o mie, productia e exceptionala, refrenele sunt catchy. Tot respectul pentru ce au facut si fac.

Crime & the City Solution e o trupa care a pornit din Australia, dar si-a castigat notorietatea in Europa, la Londra si Berlin. Prin trupa au trecut pe la inceput Mick Harvey, Rowland S. Howard sau Alexander Hacke. Mie imi plac foarte mult albumele solo ale lui Simon Bonney, probabil cele mai bune albume de americana facute, culmea, de un australian, si asa am ajuns sa ascult Crime & the City Solution.

Despre Soen, Queens of the Stone Age, Lana Del Rey sau Duff McKagan nu are rost sa spun mare lucru, au devenit niste obisnuiti ai topurilor mele cand scot albume noi, iar Avatar au intrat pentru ca nu am reusit sa gasesc 10 albume. Puteam sa pun Extreme, un album bun, dar parca Nuno Bettencourt prea a vrut sa arate ca e cel mai bun chitarist in viata. Solouri complexe, lungi, parti de chitara grele, probabil la fel de grele ca la Rihanna, si o zic fara mistouri, chiar daca el a simtit nevoia sa se apare in fata rockerilor si sa spuna ca nici Slash nu ar fi capabil sa cante asa ceva. Mai puteam pune The Smashing Pumpkins, dar a fost greu sa ma concentrez la aproape 2 ore si jumatate de muzica la fel cum lui Billy Corgan i-a fost greu sa nu se repete in 33 de piese. Sunt niste piese bune, dar cum ascult mai mult pe CD, si el a scos trei CD-uri, ma cam lua somnul printre piese. Probabil ca o sa am rabdare la batranete sau niciodata. Mai am niste albume din 2023 in colectia de CD-uri: Crosses - Goodnight, God Bless, I Love U, Delete (dar as fi parut un pic snob sa apar cu un astfel de titlu si sigur nu o sa ascult prea mult albumul asta peste ani), Alice Cooper (nimic notabil), Metallica (plictisitor si inutil), Immortal (nici chiar asa), Katatonia (nu am vrut sa il pun in top), Deathstars (ar fi meritat, merge bine pe masina), The Rolling Stones (si asta merge bine in masina). Mi-a placut o piesa de la Tygers of Pan Tang, dar nu am reusit sa cumpar albumul, era sold out pe site-ul care ar fi putut sa mi-l aduca pana la finalul anului. Dokken nu are sens sa cumpar daca Don nu mai are voce, desi spune lumea ca partile de chitara sunt bune. Lynch Mob, la fel, se pare ca George Lynch vrea sa se bata cu Nuno Bettencourt si materialul ar fi bun pentru cei care vor sa invete chitara, pentru ca piesele si vocea nu spun mare lucru. Ultimul Steven Wilson nu vreau sa il cumpar si nici sa il ascult. L-am vazut de doua ori intr-un an cu Porcupine Tree si nu am reusit sa ma conving daca omul exista in realitate sau e doar o forma de inteligenta artificiala. Snob pana in maduva oaselor, maniac cu sunetul, pe care se pare ca oamenii nu il aud cum vrea el pentru ca nu au aparatura scumpa sau o sala cu acustica buna, muzica recicleaza cam tot ce asculta el. M-a fentat o data sau am vrut eu sa fiu fentat, dar a doua oara nu se va mai intampla. E slab entertainer, iar la Artmania, maniacul sunetului perfect a venit fara bassist, cu bassul tras pe banda, sa nu piarda cateva sute de euro cu un mercenar. Singura lui preocupare live e ca lumea sa se bucure de muzica si sa nu foloseasca telefoanele pentru a filma sau a face poze in timpul concertului. La Viena, lumea s-a putut bucura de muzica si a simtit toata intensitatea intre momentele cand cei de la security nu se ridicau in fata scenei cu lanterne spre cei pe care ii vedeau cu telefoane si le faceau semne disperate cu mainile sa nu mai filmeze. Si asta se intampla la aproape fiecare piesa.

As mai fi avut lucruri de spus, dar cum nu mi-am facut o lista, le-am uitat. Despre concertele la care am mers sau alte albume pe care le-am ascultat, nu neaparat din 2023, gasiti mai multe pe contul meu de Instagram.