Best Albums Of 2020 So Far

Katatonia - City Burials
Mark Lanegan - Straight Songs of Sorrow
Wino - Forever Gone
The Night Flight Orchestra - Aeromantic
Jason Isbell and The 400 Unit - Reunions
Sepultura - Quadra
Stone Temple Pilots - Perdida
Dool - Summerland
House of Lords - New World - New Eyes
Pyogenesis - A Silent Soul Screams Loud

Zece albume care m-au ajutat sa trec peste izolare. Nu stiu daca sunt neaparat cele mai bune albume aparute in aceasta jumatate de an, dar sunt albumele pe care le-am ascultat cel mai mult si la care ma reintorc cu placere.  

Dupa trei albume Katatonia pe care nu le-am ascultat prea mult, fiind in alta dispozitie, si pe care probabil nu le-am inteles, in circumstantele actuale, am ascultat cum trebuie City Burials. Am inceput  din februarie cu single-urile: Lacquer, am continuat cu Behind the Blood si The Winter of Our Passing (poate cea mai buna piesa), albumul avand suficiente puncte de sustinere pentru heavy rotation cand a aparut. Am vazut ca unii sunt nemultumiti de aproape 20 de ani de directia lor muzicala, de parca ar fi disparut din catalog albumele vechi. Ca rabdarea sigur le-a disparut.

La nici sapte luni de la Somebody's Knocking, Mark Lanegan a lansat un nou album, creditat ca solo (desi nu stiu ce contributie avea acel Band la celelalte albume), ca un fel de soundtrack pentru noua lui carte, Sing Backwards and Weep. De fapt, adevarata promovare a venit de la Liam Gallagher, care, probabil sacait de presa britanica, l-a mentionat pe Twitter ca "Mark lannegn" si a expus o varianta anecdotica a unui conflict din tinerete. Lui Liam ii place sa trolleze, cum faceam si eu pe vremuri, dar a spus si un mare adevar, intrebat fiind daca nu isi lanseaza o autobiografie: "I find it hard remember things as I was so RnR back in the days which makes me wonder about all these so called Rock stars with great memories they are either bullshiting or didn’t really do that many drugs in first place somethings not quite rite Dya get me sis". In fine, Straight Songs of Sorrow are cele mai tari piese in cerc pe care le-am ascultat vreodata: Skeleton Key (am mers patru ore pe repeat cand a aparut, fara sa imi dau seama cand incepe si cand se termina) si Stockholm City Blues. Are un duet excelent cu sotia lui, Shelley Brien, doua piese compuse cu Mark Morton de la Lamb of God si o piesa electronica enervanta la inceput, dar cu niste versuri superbe. E Lanegan, are vocea, cu greu poate sa o dea in bara, mai ales ca il are alaturi pe Alain Johannes.

Album acustic Wino? Raman pe aceeasi idee, cu greu putea sa o dea in bara. Il ascult de cateva zile, dar merita pozitia a treia, fiindca le va depasi, cu siguranta, pe cele de sub el.

The Night Flight Orchestra e printre surprizele anului. Se stie ca dintotdeauna am fost un fan de classic rock, dar asa o combinatie pefecta de hard rock, progressive si AOR rar mi-a fost dat sa aud. Poate suna a blasfemie pentru cunoscatori, dar cred ca bate cam tot ce a scos Frontiers de la infiintare si pana in prezent (nici nu are rost sa verific).

Era greu de crezut ca Jason Isbell, in conditiile actuale, ar fi putut depasi The Nashville Sound, insa se pare ca a reusit. Chiar si Pitchfork crede asta, desi ei sustin ca ar fi si peste Southeastern cu 0.10 puncte. Gresit, zic eu, desi habar nu am cum ajung la punctajele alea. Reunions e un album despre cum a renuntat la alcool, despre cum e sa fii tata, despre iubiri pierdute, despre cum viseaza ca mai bea cate un pahar. Un tip simpatic si talentat, cu o cota buna dupa ce l-a mentionat Father John Misty intr-o piesa, si cel mai important, nu e fan Trump, lucru destul de rar in genul asta de muzica.

Da, stiu, Sepultura adevarata e cea cu fratii Cavalera. Incontestabil. Dar la fel de incontestabil e ca Andreas Kisser e mai creativ, cel putin in ultimii 10 ani, decat fratii Cavalera (care au noroc cu Marc Rizzo, dar asta e alta treaba). Quadra e o continuare mult mai inspirata si mai bine lucrata a precedentului album, Machine Messiah.
Mai exista Stone Temple Pilots? Au existat vreodata, s-ar putea intreba unii. Nefiind din Seattle, nu au fost luati prea in serios de critica de specialitate, desi au vandut bine in anii '90. Eu am inceput sa ii ascult dupa ce am aflat ca lui Billy Corgan ii place Tiny Music... Songs from the Vatican Gift Shop (ca fapt divers, album care are nota 0.80 in Pitchfork). Spre sfarsitul anului trecut am avut o noua perioada grunge si am ascultat toate albumele lor, inclusiv un album solo exceptional al lui Scott Weiland, 12 Bar Blues.

De Dool am aflat de pe Spotify, prin decembrie 2019, cand mi-a aparut pe la sugestii coperta de la EP-ul Love Like Blood. Am citit pe undeva un mare adevar (nu mai retin sursa): Sulphur & Starlight e cea mai addictive piesa de anul asta.
Daca tot am vorbit de Frontiers, cel mai bun album lansat de ei anul asta e New World - New Eyes al trupei House of Lords, ocazie cu care imi retrag o parte din mistourile facute despre un anumit redactor Metalfan. 

Pyogenesis a incheiat trilogia istorica prin A Silent Soul Screams Loud, album care incepe cu o piesa despre Darwin si se incheie cu Capitalul lui Marx, extins la 14 minute. Sunt referinte si la Freud, foarte iubit si respectat in Romania pentru teorii care au legatura cu realitatea la fel de exact precum Capitalul. Muzica e la fel ca pe celelalte doua, cu refrene frumoase, cantabile, numai bune sa va exersati vocea (nu e cazul meu).

FKA Twigs - Magdalene
Lightning Dust - Spectre
Drab Majesty - Modern Mirror
Liam Gallagher - Why Me? Why Not.

Niste completari pe 2019. Daniel Anghede, fost vocalist si chitarist la Crippled Black Phoenix, a tot insistat spre finalul anului trecut, pe pagina sa de Instagram, cu FKA Twigs. Poate as fi ajuns si fara el la Magdalene daca as fi vazut coperta pe undeva, la fel cum am ajuns la Orville Peck. Dar nu mai conteaza cum am ajuns, ideea e ca ar fi cam al doilea album al anului trecut dupa Lana Del Rey.
Revin la Liam Gallagher. Habar nu aveam ca mai canta, desi am auzit ca ar fi tras o teapa in Romania la un festival. Spre deosebire de Noel, care pare mai deschis la experimente, Liam nu s-a complicat prea mult si si-a adunat niste producatori care sa il ajute sa scoata un album numai bun pentru nostalgicii Oasis. In rest, isi vede de viata si de conflictul cu Noel. Anul asta a scos un MTV Unplugged (Live at Hull City Hall), cantat fix in Hull City, oras catalogat pe vremuri de Noel ca "a fucking shithole".

Andrei Vajna mi-a semnalat ca trupa Trooper din Targoviste a batut palma cu George Hora, un cunoscut producator muzical din Romania pentru colaborari cu Puya, Pepe sau Andra (care sustine ca ar fi si cantaret, si compozitor), pentru a le pune putin autotune pe refren in piesa Dragoste falsa, pe versurile unui oarecare Mihai Dumitrescu. O piesa despre o dragoste falsa, cum spune si titlul, despre drama barbatului sedus, folosit si abandonat, un subiect de actualitate in Romania de la Luceafarul incoace. Inca nu am descifrat complet versurile, care au o semnificatie mult mai ampla, cum comenteaza un fan pe YouTube. Se pare ca victima are un "acasa" cu seducatoarea. In primul vers spune "astazi nu mai vin acasa", motiv care revine pe refren "la greu nu esti acasa", ceea ce ma duce cu gandul la doua case, pentru ca nu ar mai avea sens sa nu vina acasa la greu din moment ce ea oricum nu e acasa. Din punct de vedere muzical, baietii au vrut ca piesa sa sune putin mai modern, dar nici prea modern, putin a Cargo, dar nici chiar Cargo, si, evident, putin a Trooper, dar nici chiar Trooper. Concluzia: o piesa care s-a vrut pentru TV, dar care cu greu (a se citit "cu bani") va prinde Zu TV.