Best Albums Of 2019 So Far

Orville Peck - Pony
Simon Bonney - Past, Present, Future
Rustin Man - Drift Code
Sunn O))) - Life Metal
Monkey3 - Sphere
Deaf Kids - Metaprogramacao
Motorpsycho - The Crucible
Darkthrone - Old Star
Full Of Hell - Weeping Choir
The Brian Jonestown Massacre - The Brian Jonestown Massacre

Serviciul de streaming pe care il folosesc (Tidal, pentru ca are traficul inclus in Music Pass pe Vodafone) are o rubrica Suggested New Albums. Acolo mi-a aparut un cowboy cu masca pe fata si am incercat Pony, fara sa stiu nimic despre el si inainte sa inceapa toata nebunia. Site-urile de country traditional au reactionat destul de tarziu si, de pe pozitii de superioritate, au desfiintat albumul tocmai pentru ca nu e traditional. Pe principiul asta, puteau sa ignore albumul la fel cum au facut Pitchfork si alti critici muzicali, gen Anthony Fantano, care inverseaza locurile din topurile Pitchfork. Mai multe despre Pony gasiti pe blogul lui Carmen.

Tot la Suggested New Albums l-am descoperit si pe Rustin Man, Paul Webb, fost bassist la Talk Talk. De Simon Bonney, vocalistul de la Crime And The City Solution, mi-a spus Carmen, dar nu l-am incercat pana nu am vazut ca e in turneu cu Mark Lanegan. Chiar daca albumul e compilatie, isi merita locul, fiind o noutate pentru mine.

Darkthrone mi-au devenit simpatici de cand s-au transformat intr-o trupa tribut pentru metalul anilor '80 (ma rog, unii mai rai ar spune ca mereu au fost o trupa tribut, tribut Bathory la inceput). Daca vreti sa intelegeti Darkthrone, e obligatoriu sa ascultati playlist-ul lui Fenriz de pe Spotify. E work in progress, cand m-am apucat de el avea 300 de piese, acum a trecut de 600, si devine greu de urmarit in conditiile in care nu am Spotify premium si pot ascultat doar cu shuffle de pe telefon.

Motorpsycho au scos un album scurt si la obiect, puternic inspirat din King Crimson. De fapt, nu e scurt, e exact cat trebuie. La varsta mea, cu greu mai pot urmari albume peste 50 de minute sau filme peste 2 ore.

De concertele din Timisoara nu pot sa spun mare lucru. Am stat primele trei luni in Bucuresti, dar chiar si asa nu cred ca am ratat altceva in afara de Jucifer, pe care oricum i-am mai vazut. Am fost la un concert Zaum, pe care i-am vazut a treia oara, un concert Methadone Skies, pe care i-am vazut a cincea oara, cu Pinholes in deschidere, pe care i-am vazut a doua oara, si la un concert Trooper, pe care i-am vazut a patra oara. Destul de trist concertul Trooper. Atitudine nepotrivita pe scena la piesele de pe Stefan cel Mare, un chitarist nou enervant, aceleasi glume ca in 2006. Nu au cantat Strigat. Partea buna e ca au avut multi copii de liceu care stiau piesele noi, deci s-ar putea sa aiba un viitor. Desi la cat de des se schimba gusturile in adolescenta, nu te poti baza pe asta. In deschidere au fost Sanctuar din Timisoara, despre care ma abtin sa spun ceva. Orasul e cam mort din punct de vedere muzical, dovada e ca cei de la Exit au renuntat sa ma faca Revolution. In conditiile in care prietenii mei isi cumpara bilete in avans la Robin And The Backstabbers acustic si la pensionarea lui Andries, e clar ca nu prea ai cu cine. 

Ca fapt divers, vad ca iar se revolta lumea ca s-a pus o manea la Neversea. Pe langa faptul ca toata revolta asta are la baza rasismul, o valoare traditionala romaneasca, si un anumit complex de inferioritate, oamenii astia sunt exact ca cei care se revoltau cand au aparut jazz-ul, rock'n'roll-ul, heavy metal-ul, punk-ul sau hip-hop-ul. Oamenii astia asculta muzica "buna", profunda, care transmite ceva. Hai sa va dau cateva versuri AC/DC:

Let me put my love into you babe

Let me put my love on the line

Let me put my love into you babe

Let me cut your cake with my knife

Acum incercati sa cantati versurile astea in limba romana, ca in engleza mergeau si la premiile Gopo si nu iesea nimeni din sala!