Reflektor, 10.03.2018, ora 21:20. Peste 200 de oameni, ma simt ca la un concert Implant Pentru Refuz. Obisnuitii locului, metalisti batrani, hipsteri de la Revolution, veterani din presa locala si de la televiziune, bosorogi comunisti si tineri pe care nu i-am mai vazut si pe care nu o sa-i mai vad niciodata. Toata aceasta multime pestrita a venit sa vada Motorpsycho, o trupa pe care nimeni nu a ascultat-o integral. Asa aveam senzatia inainte de concert, dar pe parcurs am aflat ca au cel putin un fan in Timisoara. De unde atata lume? Am vazut ca ultimul album, The Tower, aparea in topurile din Sunete, dar cine mai citeste Sunete in afara de mine? Cred ca succesul evenimentului s-a datorat faptului ca a fost bine promovat, iar trupa a fost etichetata ca progressive psychedelic rock, cu elemente de jazz, post-rock, alternative, country si multe altele.
Rar vezi o trupa de progressive prin Timisoara, iar daca ai pus eticheta asta, ai sansa sa pacalesti cativa bosorogi comunisti crescuti cu Rosu si Negru si Progresiv TM, niste legende printre profanii care nu au pus mana pe viniluri din Occident, dar si copii care cred ca genul a inceput cu Dream Theater. Concertul Motorpsycho a tinut 2 ore si jumatate cu tot cu bisul de cel putin 20 de minute. Au lipsit refrenele catchy, piesele dansante, chiar si piese de headbanging, asa ca berea nu a fost de un real folos. Imobilitatea a accentuat simptomele spondilozei. Evident ca mare parte din multimea asta a cedat pe la jumatatea evenimentului. Primii au plecat batranii, nemultumiti ca nu se mai canta ca pe vremea lor. Au plecat si hipsterii, au plecat si tinerii, iar la bis au ramas cam 50 de oameni.
A doua zi, pe pagina evenimentului de pe Facebook, un batranel care probabil a pus mana pe chitara in tinerete si-a exprimat nemultumirea intr-un mesaj din care am inteles ca l-a revoltat lipsa de complexitate a trupei, l-a deranjat omul de la mixaj, i-a comparat cu Motorhead, ca au un Motor in nume, evident conotatia fiind negativa, si a concluzionat ca noi avem trupe mult mai bune decat norvegienii, exemplele din comentariu fiind Celelalte Cuvinte si, tineti-va bine, E-an-na. La final, a tinut sa-si etaleze competenta prin exclamatii: "eu ascult prog si opera, bai! Mai putin manele si country!"
Pe Motorpsycho i-am descoperit in 1995, pe compilatia Dynamo Open Air 10th Anniversary. Nu cred ca am ascultat de mai mult de doua ori piesa On The Toad Again. Daca i-as fi prins live la vremea aia, probabil as fi reactionat si eu ca majoritatea multimii pestrite.
2 comments:
Mie mi s-a parut ca era un du-te vino intre piesele mai ciudate sa zic asa si cele mai accesibile sau mai cunoscute.
Mi-a scapat comentariul respectiv si pare ca a disparut. :))
Comentariul a stat vreo cateva ore, poate l-a sters cel care l-a scris, poate l-a sters altcineva. Am uitat numele individului, l-as fi urmarit in continuare pe Facebook, ar fi fost distractiv.
Mie mi se pare ca un du-te-vino e la toate concertele la care merg. Eu sunt genul imobil, ma pun intr-un loc si stau acolo, chiar daca imi place ce vad sau nu. De regula, imi place, ca nu merg neinformat ca pensionarii.
Post a Comment