Monday, November 30, 2009

Foo Fighters - Greatest Hits


Foo Fighters exista din 1995. Timp de 12 ani am urat trupa. Daca stau sa ma gandesc bine, imi dau seama ca nu aveam prea multe motive sa am astfel de sentimente. In toata perioada, am vazut cateva videoclipuri pe MTV, insa nu am ascultat integral un album Foo Fighters. Era si greu sa fac acest lucru, pentru ca nu puteam accepta ideea ca o trupa cu doua chitare, bass si tobe poate canta si altceva in afara de metal. Sau, fiind vorba de Dave Grohl, altceva in afara de Nirvana. In conditiile in care baietii astia o tot dadeau cu Big Me si videoclipuri care mai de care mai ciudate, sentimentul de ura s-a mentinut. In 2003, cand au lansat videoclipul piesei Times Like These, am avut o mica tresarire. Cu toate acestea, Foo Fighters a intrat doar in categoria trupelor cu o piesa interesanta si cam atat. Abia in 2007, odata cu aparitia albumului Echoes, Silence, Patience & Grace, care avea sa castige premiul Grammy pentru cel mai bun album rock, mi-am schimbat atitudinea fata de Foo Fighters. Sitalce a avut un rol important in acest caz. Sau poate am inceput sa vad altfel lucrurile, fiindca ma apropiam de 30 de ani. Daca nu ati ascultat atent Foo Fighters pana acum si ati avut aceleasi sentimente ca mine, primul pas in revizuirea atitudinii ar putea fi Greatest Hits. Chiar daca este departe de a fi Greatest Hits-ul perfect, chiar Dave Grohl fiind nemultumit de piesele selectate de casa de discuri, albumul aduna cateva din cele mai importante piese Foo Fighters din perioada 1995 - 2007, plus doua piese noi, Wheels si Word Forward, si o versiune acustica a piesei Everlong.

De ascultat: Everlong, The Pretender, Times Like These.

Friday, November 27, 2009

System Of A Down - Chop Suey

Chiar daca sunt in hiatus din 2006 si nu se stie cand isi vor relua activitatea, e bine sa ne amintim din cand in cand de ei.

Saturday, November 21, 2009

Bon Jovi - The Circle


Dupa cum era de asteptat, The Circle, ultimul album Bon Jovi, a intrat direct pe locul 1 in Topul Billboard 200, cu 163.000 de exemplare vandute in prima saptamana. Este cel de-al patrulea loc 1 atins de Bon Jovi, celelalte trei albume care ajuns pe aceasta pozitie fiind Slippery When Wet (1986), New Jersey (1988) si Lost Highway (2007). Pe langa meritele incontestabile ale lui Jon Bon Jovi si Richie Sambora, cei care au compus toate piesele, un rol important in atingerea acestei performante le revine celor de la Island Records, care au amanat lansarea albumului The Circle pana pe data de 10 noiembrie, in conditiile in care in Germania a fost lansat pe 30 octombrie. Daca lansau albumul cu o saptamana inainte, sansele de a prinde locul 1 erau nule. In acea saptamana a aparut cel de-al treilea album Carrie Underwood, Play On. Cine se pricepe cat de cat la muzica americana stie ca foarte putini isi pot masura fortele cu Carrie Underwood la ora actuala. Nici acum nu pot sa uit greseala facuta de cei de la Geffen, anul trecut, cand au lansat Chinese Democracy in aceeasi saptamana cu albumul lui Kanye West. Cei de la Island Records merita tot respectul fanilor Bon Jovi de pretutindeni pentru aceasta victorie de moral.

The Circle e un album facut special pentru fanii Bon Jovi. Daca nu v-a placut Bon Jovi pana acum, in special perioada de dupa Keep The Faith, nu are rost sa ascultati The Circle. Din pacate, nu mai avem country. Cei de la Bon Jovi s-au intors la rock, insa reumatismul si-a spus cuvantul si abordarea e lejera, cum le sta bine unor oameni cu varste cuprinse intre 47 si 56 de ani. Acesta insa nu este un minus. Jon Bon Jovi si Richie Sambora au compus cateva piese foarte bune: Brokenpromiseland, punctul maxim al albumului, Fast Cars, Happy Now, Bullet, Thorn in My Side, Superman Tonight. Punctele slabe ale albumului sunt tocmai genul de piese pe care fanii Bon Jovi din anii '80 il vor de la artisti: We Weren't Born to Follow, cu trimiteri clare la Born to Be My Baby, si Work for the Working Man, cu o bucata rupta din Livin on a Prayer. Nu mai avem balade cheesy, un alt motiv de lamentare pentru contestatari, Learn to Love fiind departe de Bed of Roses, Always sau This Ain't a Love Song. Daca ar fi sa fac o comparatie intre albume, pot spune ca The Circle e sub These Days, la acelasi nivel cu Crush si peste Bounce si Have a Nice Day. Evident, sub Lost Highway, dar aici se poate sa fiu subiectiv.

De ascultatBrokenpromiseland, Fast Cars, Thorn in My Side.




Wednesday, November 18, 2009

Sunday, November 15, 2009

Slayer - World Painted Blood


Dupa ce aproape doua decenii s-au zbatut in mediocritate si au supravietuit muzical in umbra produselor lansate in deceniul al noualea, cei de la Slayer s-au mobilizat si au scos World Painted Blood, albumul care ar fi trebuit sa ii urmeze clasicului Seasons in the Abyss. Dupa cum stiti, am fost un mare contestatar al tacticii back to the roots. Nu stiu cat de onest e demersul celor de la Slayer, insa un lucru e sigur: Tom Araya, Jeff Hanneman, Kerry King si Dave Lombardo au demonstrat ca au suflul necesar, chiar daca poate fi ultimul, pentru a pune in aplicare aceasta tactica. Din minutul 00:01 pana in minutul 39:46, World Painted Blood este o demonstratie de thrash metal de cea mai buna calitate, fara piese interminabile, fara sequel-uri, fara haine noi pentru hituri vechi, fara chichite care sa ia ochii fanilor. Pana si coperta, unul dintre elementele de prima importanta pentru Slayer-ul muribund, trece in plan secund, pentru a face loc muzicii. E greu de descris in cuvinte ce se petrece pe World Painted Blood. Nici nu imi propun acest lucru. Tot ce pot sa spun e ca mai bine de jumatate din piese ar putea intra pe oricare din marile albume Slayer din anii de glorie. Fara indoiala, e o performanta pe care nici o alta trupa din Big Four nu a putut sa o realizeze pana acum si sunt slabe sanse sa o faca in viitor. Imi aduc aminte ca Tom Araya a spus ca un disc de platina este ultimul lucru pe care si l-ar dori. Cei de la Slayer nu au vandut la fel de mult ca altii, poate ar fi meritat sa vanda mai multe exemplare din albumele lor, dar se pot mandri cu ceea ce s-au mandrit intotdeauna: ca au onoarea nepatata. A, da, acum si cu World Painted Blood.

De ascultat: Hate Worldwide, Public Display of Dismemberment, Psychopathy Red.



Thursday, November 12, 2009

Jason Aldean - The Truth (video)


The Truth e al treilea single de pe Wide Open. Piesa a fost compusa de Brett James si Ashley Monroe. Mi-as dori sa fie alt treilea loc 1 consecutiv in Billboard Hot Country Songs, dupa She's Country si Big Green Tractor.




Wednesday, November 11, 2009

Slash


Dupa ce s-a scremut aproape un an de zile si a adunat o gramada de nume mari in jurul sau, chitaristul de geniu Slash uimeste planeta cu doua "capodopere": Paradise City cu Cypress Hill si Fergie (Black Eyed Peas) si Sahara cu Koshi Inaba. Maestre, stai cat mai departe de Guns N' Roses! Iti multumim.



Tuesday, November 10, 2009

Implant for Denial - Otheroot


Otheroot e un Monolith bilingv. Cele noua piese in limba romana de pe Monolith formeaza Root, radacina din care a crescut Other, albumul cu care cei de la Implant pentru Refuz, redenumiti Implant for Denial, spera sa-si faca un nume in strainatate. Otheroot a fost scos la casa de discuri germana Firefield Records, o divizie a celor de la EMG. Pe Other, sapte din cele noua piese in limba romana de pe Monolith sunt cantate in limba engleza. Au fost eliminate cele mai slabe momente, 3.80 si Rezistenta continua, locul lor fiind luat de deja existentele Messages to Gods si Strike. Pentru piata din Romania, de pe Other conteaza doar  Farewell, varianta engleza la Apus, cantata impreuna cu o componenta a trupei italiene Jadish. Desigur, cine e interesat poate sa verifice cum se descurca cu limba engleza Vita si Bulbuc sau cum au tradus cei de la Implant cele sapte piese. Eu am fost interesat in special de In soare deschis, mai precis de partea cu "Vreau sa gusti din otrava ...". Din fericire, a ramas in limba romana. Despre Root/Monolith am spus tot ce am avut de spus in 2007. Nu mi-am schimbat parerea de atunci. Cred si acum ca este cel mai bun album pe care cei de la Implant pentru Refuz il puteau scoate in acel moment si e printre cele mai bune albume din ultimii 10 ani pe segmentul metal/hardcore.

Nota: 8/10.
De ascultat: Sidef, In soare deschis, Apus.


Saturday, November 7, 2009

Concert / Lansare de album: Implant pentru Refuz


Evenimentul: Concert Implant pentru Refuz. Lansarea albumului Otheroot.
Locul: Setup.
Data: 06.11.2009.
Ora de incepere: necunoscuta. Din experientele anterioare, stiam ca Implantul nu va urca pe scena inainte de ora 23. Stiam ca vor canta doua trupe in deschidere. Nu stiam numele lor, dar am facut tot posibilul sa le evit, desi l-am luat pe Sitalce de la scara la ora 20:45. Pana la ora 22:30 am stat la un cola si o mancare, intr-un local oarecare. Din nefericire, am prins trupele de deschidere. Ambele.
Prima trupa: Emaleth (Nu merita sa le bolduiesc numele, nu merita sa le pun link, dar eu sunt un baiat plin de bun simt) Canta un rock de ala din filmele americane cu liceeni, cu cateva solouri optzeciste facute de un baiat cu batic la cap, tricou cu Scorpions, care se cracana in stilul marilor chitaristi in momentele esentiale. La tobe era un baiat tuns regulamentar, cu pulover cu dungi colorate, care parea ca are o alta treaba dupa concert. Sau a avut inainte. La voce, o gagica care o imita pe Amy Lee. Nu am vazut-o de aproape, dar de la distanta parea acceptabila. Daca domnisoara in cauza ajunge sa citeasca randurile aste, tot ce pot sa-i spun e ca barbatii sunt porci si asa gandesc cand vad o femeie pe scena. Mai erau doi liceeni in trupa, insa nu pot sa va spun mare lucru despre ei. Pe scurt, o trupa fara viitor. Cum dracu' sa pui o trupa cu solouri sa cante in deschidere la Implant pentru Refuz? Dupa ce am ascultat 50 de secunde de Emaleth, am inteles de ce un grup de 50 de oameni si un punker stateau pe afara si ne-au dat impresia ca inca nu s-au deschis portile.
A doua trupa: The Void (Szeged, Ungaria). Am crezut ca sunt romani, dar, dupa cateva minute, mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Mi-am amintit ca am citit pe undeva ceva despre o trupa din Ungaria. Aveau un chitarist tuns scurt si cu cioc, imbracat in stilul marilor chitaristi din anii '80, adica in maieu mulat. Mai aveau un clapar cu cioc si parul pana la brau, care arata a metalist adevarat. Restul erau tunsi regulamentar si aratau la fel ca romanii care canta grohaituri. Au cantat ceva gen Soilwork mai vechi, cu abordari corecte pe alocuri, insa stricate mereu de clape. Da, deci doua lucruri m-au enervat aseara: solourile de chitara si clapele astea infecte.
Trupa: Implant pentru Refuz sau Implant for Denial, pentru restul lumii. Au inceput dupa miezul noptii, insa a meritat asteptarea. Vita, cu parul lung, mult prea lung, Bulbuc si Freaky au avut o abordare corecta (imi place expresia asta, am folosit-o de 18 ori aseara). Ceilalti trei n-au iesit in evidenta. Cei de la Implant pentru Refuz au cantat in stil de mare trupa. Ma bucur ca au ajuns sa lanseze un album la o casa de discuri de afara, ma bucur ca vor canta afara, chiar daca s-ar putea sa nu realizeze mare lucru cu asta. E una dintre putinele trupe din Romania care merita acest lucru, dupa atatia ani de munca. Aseara au cantat cam tot ce as fi vrut sa ascult: Solitor, In soare deschis, Mental, X, Tribut, Sidef. Poporul s-a manifestat destul de bine in fata, mai ales ca aveau si fundalul sonor potrivit. Eu, ajuns la o varsta respectabila, am preferat sa stau intr-un loc mai retras si sa ascult muzica. Nici aici n-am scapat de vesnica problema la concerte de genul acesta: vocea. Vreau sa se auda vocea tare, domnule, cel mai tare, sa acopere restul instrumentelor. Nu stiu ce intelege un om care n-a ascultat o trupa la un astfel de concert. De fapt, stiu. Cand cei de la Implant au cantat Sidef, mie mi s-a facut pielea de gaina, in timp ce Sitalce era gata sa adoarma in picioare. Stiu, merita doua dupa cap pentru acest afront adus rockului romanesc.
Diverse: Sa-mi explice si mie cineva care e faza cu fularele? Din cate stiu eu, fularul e un accesoriu vestimentar, absolut inutil pentru mine, care se poarta, de regula, primavara, toamna si iarna. Mai stiam ca fularele se lasa la garderoba cand persoana care il poarta intra intr-un spatiu inchis. Oare ce-si zice in gand un individ cu sapca, tricou cu maneca scurta si fular infasurat la gat: "Mama, cat de cool pot sa fiu!" Ce nu stiu indivizii astia e ca fitele nu sunt pentru toata lumea. Cand fita se intalneste cu individul nepotrivit, avem de a face nu cu un om cool, ci cu un neam prost. Tot la categoria imbecili, am remarcat un individ cu tricou cu AC/DC si fular la gat. Repet, tricou cu AC/DC si fular la gat. La fel de nepotrivita mi s-a parut si imaginea unui metalist cu geaca de piele, pantaloni de piele, bocanci si tricou cu Kurt Cobain. Un ultim eveniment care merita mentionat: pentru prima data la concerte de genul acesta, am remarcat miros de parfum in jurul meu. Parfumul venea de la o singura persoana. Nu ma pricep prea bine la parfumuri, insa era un miros cunoscut si, cu siguranta, parfumul era destul de scump. Nu vreau sa avansez ideea ca fetele in conversi care vin la concerte sunt nespalate, insa stiam ca folosesc Lady Speed Stick Invisible. Conversi si parfum, iarasi o combinatie interesanta.
Final: Mi-am cumparat Otheroot. Nu stiu cate exemplare s-au vandut, dar faptul ca fata care vindea nu a putut sa-mi dea rest la 100 de lei m-a pus pe ganduri. Sper sa ma fi inselat.

Tuesday, November 3, 2009

Top 5 Bon Jovi (1984 - 1992)



Piesele mele preferate de pe primele cinci albume Bon Jovi. Cate una de pe fiecare album.

1. Dry Country (Keep The Faith, 1992)



2. Wanted Dead Or Alive (Slippery When Wet, 1986)



3. Runaway (Bon Jovi, 1984)



4. I'll Be There For You (New Jersey, 1988)



5. Hardest Part Is The Night (7800° Fahrenheit, 1985)