Dupa ce aproape doua decenii s-au zbatut in mediocritate si au supravietuit muzical in umbra produselor lansate in deceniul al noualea, cei de la Slayer s-au mobilizat si au scos World Painted Blood, albumul care ar fi trebuit sa ii urmeze clasicului Seasons in the Abyss. Dupa cum stiti, am fost un mare contestatar al tacticii back to the roots. Nu stiu cat de onest e demersul celor de la Slayer, insa un lucru e sigur: Tom Araya, Jeff Hanneman, Kerry King si Dave Lombardo au demonstrat ca au suflul necesar, chiar daca poate fi ultimul, pentru a pune in aplicare aceasta tactica. Din minutul 00:01 pana in minutul 39:46, World Painted Blood este o demonstratie de thrash metal de cea mai buna calitate, fara piese interminabile, fara sequel-uri, fara haine noi pentru hituri vechi, fara chichite care sa ia ochii fanilor. Pana si coperta, unul dintre elementele de prima importanta pentru Slayer-ul muribund, trece in plan secund, pentru a face loc muzicii. E greu de descris in cuvinte ce se petrece pe World Painted Blood. Nici nu imi propun acest lucru. Tot ce pot sa spun e ca mai bine de jumatate din piese ar putea intra pe oricare din marile albume Slayer din anii de glorie. Fara indoiala, e o performanta pe care nici o alta trupa din Big Four nu a putut sa o realizeze pana acum si sunt slabe sanse sa o faca in viitor. Imi aduc aminte ca Tom Araya a spus ca un disc de platina este ultimul lucru pe care si l-ar dori. Cei de la Slayer nu au vandut la fel de mult ca altii, poate ar fi meritat sa vanda mai multe exemplare din albumele lor, dar se pot mandri cu ceea ce s-au mandrit intotdeauna: ca au onoarea nepatata. A, da, acum si cu World Painted Blood.
De ascultat: Hate Worldwide, Public Display of Dismemberment, Psychopathy Red.
4 comments:
"Public Display of Dismemberment" e şi una dintre preferatele mele, as adauga si "Human Strain", mai ciudata si bolnava si, pentru riff-ul ala simplissim si memorabil de la mijloc, si piesa-titlu. De fapt, cred ca in afara de "Snuff" imi plac toate piesele, dar de la "Public Display..." incolo parca se desfasoara Slayer in deplinatatea fortelor.
Human Strain, Hate Worldwide si Americon sunt geniale, si imi place si Playing With Dolls foarte tare cu toate ca parca nu prea pusca cu restul.. singura chestie care ma plictisea ( si inca plictiseste ) la Slayer sunt solourile si regularitatea enervanta cu care apar
Si pe mine ma cam obosesc solourile.
Mie mi se pare doar un alt album Slayer. Nu are farmecul unui Reign In Blood, poate nici eu nu mai sunt rockerul de atunci...
Mi-au placut Americon si Hate Worldwide.
Post a Comment