Monday, October 19, 2009

Trooper - Vlad Tepes - Poemele Valahiei


"Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana." Dupa ce ani de zile au intins mana spre celebritate si nu s-au ales decat cu diminutive ca Irisut si Irisel, cei de la Trooper si-au dat seama ca au nevoie de o poveste. Opera rock Vlad Tepes - Poemele Valahiei e un nou scenariu pe care vor sa il puna in scena in goana lor dupa celebritate. Nu conteaza ce canta, conteaza ce spun despre ce canta. Si cand spun povestea mistificata a unui domnitor psihopat, perceput in mentalul colectiv ca salvator, sansele ca mana intinsa sa capteze atentia cresc considerabil, avand in vedere ca versurile care incheie Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu sunt la loc de cinste in gura tuturor frustratilor neamului romanesc. Din pacate, versurile operei rock compuse de Trooper sunt slabe si apartin lui Vasile Lupasc, un versificator care scrie in maniera lui Dimitrie Bolintineanu. De fapt, daca ar trai astazi, Dimitrie Bolintineanu s-ar simti pe langa acest versificator la fel ca Ghita Muresan la o plimbare prin centrul orasului. Din punct de vedere al compozitiei si al productiei, daca ar fi sa ne raportam la standardele anului 2009, albumul Vlad Tepes - Poemele Valahiei este inascultabil de la cap la coada. Pentru cei de la Trooper, opera rock mai inseamna clape, solouri de chitara, o combinatie de elemente din rockul universal, Iris, Cargo si folclorul romanesc si inevitabilul "o-o-o". Multe piese sunt de umplutura, nu au refren, nu au cursivitate si apar pe album doar pentru ca povestea trebuie sa aiba cursivitate. Vocea lui Coiot suna uneori bine, uneori slab si uneori sub orice critica. Cateodata reuseste aceasta tripla chiar pe aceeasi piesa, cum ar fi pe Ultima lupta, o dovada clara ca cei de la Trooper insista in a-l forta sa cante parti cu mult peste puterile lui. Poate instrumentalul ar merita o oarecare atentie, dar bruiajul constant la care este supus il face sa nu conteze prea mult. Doar povestea conteaza, restul sunt detalii nesemnificative. Vestea buna e ca Dimitrie Bolintineanu a scris si despre Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, cu care Vlad Tepes s-a luptat intr-o perioada pe care istoricii romani incearca sa o ascunda, si Mihai Viteazul, deci povestea poate continua. Sa vina TVR Culturalul, sa vina TVR 2, sa vina Pro TV-ul, sa vina Antena 1, sa vina OTV-ul, sa inceapa circul! Concluzia: o treaba buna, baieti! Cand o sa faceti muzica din nou, sa ma anuntati, pentru ca, pana atunci, clasicului "o-o-o" nu-i pot raspunde decat cu clasicul "o-o-oh no"!

Nota: 5,5/10.
De ascultat: In Valahia, Vlad Tepes, Kara Iflak.

P.S.: Pentru ca cei de la Trooper sustin ca spun adevarul despre Vlad Tepes, m-am gandit ca ar fi corect sa va aduc la cunostinta o varianta mai apropiata de adevarul istoric despre marile fapte de arme ale domnitorului roman. Noi nu ne-am luptat cu turcii. Noi am avut scurte perioade in care am refuzat sa platim tribut turcilor. Turcii nu ne-au cucerit nu pentru ca am fost noi tari pe pozitii, ci pentru simplul fapt ca plateam tribut si nu-i interesa acest lucru. Dupa un timp, Vlad Tepes a refuzat sa plateasca tribut. Mai mult, nu a aparat tara la Dunare, cum sustin Trooperii, ci a efectuat expeditii de jaf asupra cetatilor de la sud de Dunare, ocazie cu care a ucis soldati otomani, dar si populatia civila bulgara pe care a gasit-o pe acolo, adica barbati, femei, copii, batrani. Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, cu o armata destul de serioasa, a intrat in Tara Romaneasca. Vlad Tepes si-a dat seama ce prostie a facut si, neputand sa faca fata unei batalii directe, a aruncat cu pietre de pe unde a putut. Cea mai mare isprava a sa ramane atacul efectuat intr-o noapte asupra taberei otomane, insa, din pacate, nu a reusit sa gaseasca cortul sultanului. Mahomed al II-lea nu s-a speriat si nu a fugit ca apucatul spre Dunare, cum sustine Bolintineanu, ci si-a continuat drumul pana la Targoviste, ceea ce inseamna ca si-a atins scopul, l-a pus domnitor pe Radu cel Frumos si, plictisit sa il caute pe Vlad Tepes, care se ascundea pe unde putea, a plecat din Tara Romaneasca cu grosul armatei, avand probabil alte probleme mult mai importante de rezolvat. Cu efective mult diminuate, Radu cel Frumos l-a urmarit pe Vlad Tepes, care a fugit de a rupt pamantul pana in Ungaria si si-a salvat pielea. Aceasta este marea victorie a lui Vlad Tepes impotriva lui Mahomed al II-lea, de care vorbeste istoriografia romaneasca. Se mai spune ca Vlad Tepes i-ar fi scris o scrisoare lui Mahomed al II-lea in care ar fi recunoscut prostiile pe care le-a facut si si-ar fi cerut scuze, motiv pentru care Matia Corvin, regele Ungariei, catolic, de origine romana, dar care nu stia o boaba de limba romana, l-ar fi inchis la Visegrad. De asemenea, se mai spune ca Vlad Tepes s-ar fi casatorit cu o sora de-a regelui si ca cel care ne-a aparat de pagani ar fi trecut la catolicism, dar asta e deja o alta poveste.

29 comments:

Garm said...

Hai mestere ca raportat la ce se aude pe la noi Trooper nu este chiar o trupa slaba. O sa incerc sa ascult si eu acest album, sa vad mai bine ce si cum. Primele piese nu suna chiar rau.

Dave said...

Problema e ca eu nu ma raportez la ce se aude pe la noi. Multe dintre chestiile care se aud pe la noi nu iau nota de trecere.

Garm said...

Daca te raportezi la scena americana discutia este cu totul alta. Totusi nu stiu daca este corect sa compari o trupa romaneasca cu un nume mare de afara. Aia au mai multi bani deci automat: producatori mai buni, studiouri mai bune, echipe de marketing etc...

Dar chiar si asa, mie personal imi plac mai multe piese de pe Rock n Roll pozitiv decat de pe ultimul Nickelback de exemplu.

Dave said...

Nu cred ca ai nevoie de o gramada de bani sau de nu stiu ce producator ca sa-ti dai seama ca vocea suna aiurea pe unele piese. Dar stii cum e la noi: las-o, ba, ca merge asa. De pe Rock'n'roll pozitiv imi place o piesa, de pe ultimul Nickelback imi plac vreo sase.

Garm said...

Un producator bun te scoate (cel putin pe cd)

Avand in vedere cat de mult mishto ai facut de Trooper zi-mi si mie ce piesa iti place de pe acel album.

Dave said...

De pe Rock'n'roll pozitiv? Nu trebuie sa vrei.

Andrei Vajna II said...

Americanii aia au mai multi bani, deci istorici mai buni (sau doar puterea de a rescrie istoria cum vor ei, in fine) si asta e secretul de fapt.

Hai sa fim seriosi, ce naiba conteaza adevarul istoric intr-o opera rock (sau orice lucrare artistica de altfel)? Alea erau doar vorbe de-ale coiotului in apogeul delirului sau.

Legat de album, ma bucur ca a luat nota trecere din partea ta. Inseamna ca e chiar tare. Eu, cel mai mult apreciez partea instrumentala, cu multe momente interesante, captivante. Cand o da si coiotul cum trebuie, iese cate o melodie din cele pe care le-ai mentionat tu, la care adaug si Solii Turci.

Coiotul canta prost si pe Trooper I (banuiesc ca la acel moment te refereai in ultima fraza), deci nu inteleg care sunt asteptarile tale de fapt.

Dave said...

Fiecare popor si-a scris si rescris istoria dupa cum a batut vantul. L-am vazut de mai multe ori pe Coiot vorbind despre noul album si de fiecare data sustinea ca ei vor spune adevarul despre Vlad Tepes, de aceea am insistat pe acest aspect. Altfel nu ma prea interesa. Legat de ultima fraza, nu sesizezi ca albumul e facut doar pentru ca subiectul Vlad Tepes poate starni interes?

Andrei Vajna II said...

Nu e singurul aspect. Mai e si faptul ca au dorit sa fie o opera rock, care presupune ceva mare, grandios, un spectacol pus in scena etc. Si nu poti sa spui ca s-au axat numai pe asta in detrimentul muzicii. Dupa cum spuneam eu apreciez mai mult partea instrumentala care pe acest album lasa mult in urma versurile, povestea, personajul, vocea si ce-o mai fi.

Se poate ca "multe piese sunt de umplutura, nu au refren, nu au cursivitate si apar pe album doar pentru ca povestea trebuie sa aiba cursivitate" (apropo, te cam contrazici aici), dar nici pe departe atatea ca pe Electric si Rock'n'Roll Pozitiv.

Si totusi.... Bine ca n-au finalizat ideea initiala cu opera rock despre Ghilgames. =))

Dave said...

Imi inchipui cum apareau la tv cu opera despre Ghilgames. "Stiti, am facut o opera rock despre Ghilgames." Si prezentatorul: "Hmm! Interesant! Alin, ce par ai! Cum il intretii?" Acum macar au un subiect de discutie. Toata lumea stie ceva despre Vlad Tepes.

Dave said...

In legatura cu opera rock, daca vrei sa faci ceva mare, grandios, daca vrei sa ajungi la un anumit nivel cum vor ei de mai multi ani, totul trebuie sa fie perfect, nu numai instrumentalul. Nu-ti poti permite sa faci aceleasi gafe an de an. Daca ai un vocal care poate sa cante anumite lucruri, fie ii dai sa cante ce poate, fie il schimbi daca ai aspiratii prea mari.

Anonymous said...

Esti in tendinte... in tendintele istoriografiei actuale, care dupa 50 de ani de comunism care a inaltat "eroii neamului", apeleaza acum la asa-numita "adevarata istorie", facuta numai sa minimizeze evul mediu romanesc. Adevarul este, desigur, undeva la mijloc. Despre Trooper n-ai scris de bine in viata ta, nu vad de ce te-ai fi apucat acum, dar albumul este reusit.

Dave said...

Tendinta de inaltare a eroilor neamului a fost inceputa ceva mai devreme, de pasoptisti. In perioada comunista, tendinta a fost reluata ceva mai tarziu, pe timpul lui Ceausescu, care era prezentat ca fiind cel mai inalt erou din sirul de eroi ai neamului. S-ar putea ca adevarul sa fie pe undeva pe la mijloc, dar nu prea cred. Daca ai o alta varianta, poti sa o spui. De asemenea, poti sa-ti spui si numele.

Andrei Vajna II said...

Asa e, si chiar si asa, pasoptisti precum Odobescu nu il vad cu ochi buni pe crudul Vlad Tepes.

In orice caz, e o chestiune irelevanta.

Mike said...

vad ca e plin de patrioti si pe bloguri...nu ar accepta nici morti ca Balcescu a batut cimpii fara dovezi istorice ci doar legende

Tudy said...

eu am incercat sa ascult albumul de vreo 3 ori pana acum, dar am renuntat tot de atatea ori dupa a 2-a piesa. Nu m-a prins si mi-a lasat impresia ca s-au inhamat la ceva prea mare pt ei. oricum, o sa-i mai dau o sansa, poate o sa am vreo revelatie.. :)

te-ai luat de chestii mult mai marunte, da n-ai zis nimic de "playback-ul sincer" facut de ei la otv...

Dave said...

Playback-ul sincer a fost facut din vina OTV-ului.

Andrei Vajna II said...

Tudy, data viitoare incearca de pe la piesa a 4-a. Daca nici atunci nu reusesti, e clar. Nu-ti place.

Paul Slayer Grigoriu said...

N-am ascultat albumul de pe disc, ci doar la concertul de lansare, care a sunat chiar foarte bine... peste asteptarile mele, pot spune. Dar la partea cu Vlad Tepes, imi pare rau, trebuie sa-i dau dreptate anonimului. Tu esti contaminat de alde-Lucian Boia si de mica ta obsesie care-ti sopteste asa: tot ce e romanesc, traditional, crestinesc, conservator etc. e naspa. Pacat. Pentru ca, altfel, nu esti cu totul lipsit de perceptie. Bolintineanu, intr-adevar, n-a fost mare poet, dar a fost un mare precursor. Si, cum spune Garm, Balcescu e extrem de inexact, ca sa nu spun mai mult. Dar nici Boia nu are adevarul. Pendulam dintr-o extrema intr-alta cand vorbim totusi despre un personaj ale carui realizari sunt incontestabile (ca sa citam expresia preferata a lui Cornel Dinu). Ce prezinta Trooper pe album nu e adevarul complet, dar oricum mai adevarat decat povestile cu Dracula si decat minimalizarile tale cu psihopati.

Dave said...

@Paul: Cred ca nu am mai citit o carte scrisa de Boia de aproape 10 ani. In ultimele zile am vorbit cu Sitalce, absolvent de istorie, care a citit foarte putin Boia, si cu un alt coleg, profesor, care nu a citit Boia in viata lui, si ambii au confirmat versiunea mea de la P.S.. In afara de termenul "psihopat", nu inteleg ce imi reprosezi? Ca nu m-am pus sa ridic vreo statuie? Sitalce a sintetizat foarte bine situatia in care va aflati multi dintre voi: nu acceptati ca cineva sa va traga perdeaua din fata ochilor pentru ca nu vreti sa vedeti golul.

@Tudy: Incearca cele trei piese mentionate de mine. Daca nici acelea nu iti plac, e clar. E slab albumul. Apropo, ce se intampla cu blogul tau?

Anonymous said...

Dar n-a zis nimeni ca n-ai avea dreptate cu atacul de noapte asupra taberei turcesti. Problema ta e ca te astepti de la o creatie lirica - mai mult sau mai putin reusita, nu de asta vorbeam - sa respecte adevaruri sordide. Din fericire pentru adevarul istoric, adversarul fiind unul dintre sultanii cei mai importanti, sursele nu-s exclusiv romanesti, pentru a fi acuzate de intentii patriotarde.

Legat de "sursele" tale, absolventii de istorie. In primul rand, si acest Vasile Lupasc are aceeasi formatie, e chiar doctorand, daca nu deja doctor in istorie, cu o teza avand subiectul - ce surpriza - Vlad Tepes. In al doilea rand, aici am putea sa deschidem o mare paranteza despre cum se studiaza istoria la Cluj, cum se studiaza la voi, in Timisoara si cum se studiaza la Iasi, Targoviste, Bacau, Galati, Bucuresti, Constanta etc. Din pacate este departe de a fi o stiinta exacta si e foarte supusa subiectivismului omului de la catedra, lecturilor pe care acesta le recomanda si asa mai departe. Si ca tot vorbim de absolventi si profesori de istorie, circula pe youtube un mic video cu o asemenea "capacitate" vorbind despre Holocaust si Hitler - ia si tu - http://www.youtube.com/watch?v=FXKvGUL1EuY

Paul Slayer Grigoriu said...

Pai pentru inceput ti-as reprosa scenariile conspirationiste. Spui tu ca faptul ca Stefan cel Mare si Vlad Tepes s-au aflat in razboi la un moment dat e "ascuns cu grija" de istoricii nostri. De unde atata grija? ca eu asta am invatat la scoala, din manualele oficiale, unice la vremea aceea.

Andrei Vajna II said...

Ba.... da parca totusi varianta cu Dracula e chiar faina.

Tudy said...

@Dave: am avut o perioada moarta la inceputul verii apoi l-am abandonat. am vrut sa ii dau un alt format, dar m-am luat cu altele si abandonat a ramas. o sa-l readuc la viata cat de curand sper.

Dave said...

@Anonymous: Cei de la Trooper au spus ca vor spune adevarata poveste a lui Vlad Tepes, de aceea m-am legat de subiectul acesta. Foarte multi doctoranzi sunt fosti caratori de paltoane si serviete, asa ca argumentul acesta nu tine la mine. Stiu cum s-a studiat istoria la Timisoara. In mare, la fel ca in anii '80, numai ca fara citatele Tovarasului. Ai dreptate, istoria e departe de a fi o stiinta exacta. Eu am expus o varianta mea. As fi preferat sa-mi spui si varianta ta. Sper ca nu crezi ca am fost un bastion antiotoman.

@Paul: Te referi la manualele acelea sinistre de cateva sute de pagini fiecare? Din cate stiu, astazi nu se mai pomeneste nimic despre acele evenimente.

Anonymous said...

Dave, varianta mea e mai apropiata decat ai crede de varianta ta. Ce ziceam si in mesajul anterior - "adevaruri sordide" - ar fi trebuit sa te puna pe o linie corecta. Esti mai aproape de realitate decat versurile din Poemele Valahiei, admit. Dar ceea ce ma deranjeaza la Boia & co... sau la TV, ca tot am vazut aseara un asa-zis documentar despre Tepes pe History este nu inexactitatea, ci accentul pe negativ, insistandu-se nu pe calcul politic sau militar, ci pe o latura psihopata a voievodului.

Trooper o dau cu adevarul istoric din perspectiva in care e Tepes perceput in vest - Dracula si tot rahatul ala. Nu sunt istorici atat de fini sa faca diferenta intre istoria idealizanta si aceea realista, ceea ce se regaseste in versurile lor apartine de prima categorie. Dar daca vrei istorie pura, nu lua ca reper un album de rock.

Dave said...

In conditiile in care nu iau ca reper multe lucrari de specialitate, e clar ca un album rock sau un film ies din discutie. Nu am vazut documentarul de pe History, dar, daca e cum spui tu, nu te-ai intrebat ce interes ar avea strainii sa il prezinte asa.

Paul Slayer Grigoriu said...

Nu stiu exact ce ar trebui sa insemne "bastion antiotoman". Dar faptul ca de multe ori ne-am opus Portii e incontestabil - si nu din documente autohtone. Da, am platit tribut. Nu numai atunci. Si azi platim, sub alta forma, e drept, la Bruxelles. Dar intelepciunea unui conducator al micilor tari romane era sa echilibreze situatia - nici o lupta fara sens cu o superputere, nici prea mult spatiu lasat ei aici. Gandeste-te la Rovine si Nicopole sau la Stefan cel Mare. Pana la urma, "atlet al crestinatatii" nu i-am spus noi, ci Papa. Iar Papa n-avea chiar niciun rost sa-i faca temenele, politica lui fatza de catolicism n-a fost tocmai favorabila Romei.

Dave said...

Da, ne-am opus de cateva ori in aproape jumatate de mileniu. Ne-am opus de atat de multe ori incat am simtit nevoia sa il consideram de-al nostru si pe Iancu de Hunedoara, care nu are nicio treaba cu istoria Romaniei. Nu stiu cum se face, dar dupa fiecare "mare" biruinta (Rovine, atacul nocturn, Calugareni) domnitorii victoriosi fugeau prin munti. Ce situatie putea sa echilibreze un mic domnitor de aici? Marea majoritate au fost pusi de turci si au fost interesati sa-si umple punga si sa plateasca tribut. Plata tributului le-a asigurat linistea. Turcii puteau sa aiba cat spatiu ar fi vrut pe aici, puteau sa transforme Tarile Romane in pasalacuri, dar nu i-a interesat acest lucru.