Despre Nicu, biciclete si arta stradala

Do you know the enemy? Do you know your enemy? Well, gotta know the enemy, wah hey! M-am trezit brusc din somn. Suna telefonul. Era noua mea sonerie. Sitalce la telefon: "Man, Nicu Alifantis, in fata la Carturesti, pe Mercy!" M-am imbracat mai repede ca la armata si am sarit in masina, hotarat sa depasesc recordul de 14 minute pana in Piata Unirii. Am facut vreo 25 de minute. Nu vrea sa ma justific, am prins 135 de km/h, dar n-a mers mai mult ca am dat de penultima bariera, am prins o Dacie amarata pe o portiune de 2 km si un marfar la ultima bariera. In aceste conditii, am ratat primele 10 minute din recitalul maestrului.
Nicu Alifantis a cantat in cadrul Festivalului Street Delivery Timisoara 2009 sau Festivalul artei stradale, cum scria pe o hartie lipita pe un zid. Nu stiu ce vrea festivalul asta de la noi, dar de la inceput nu l-am vazut cu ochi buni, pentru ca a ocupat vreo 50 de m de drum pe care se puteau parca masinile. Pentru mine, orice obiect care ocupa partile laterale ale drumului in zona Cetate, cu exceptia autoturismelor, constituie o posibila amenintare. De ani de zile, noi, soferii care ocupam zona intre orele 9 - 17, suntem presati ba de Vighi, care vrea zona pietonala, ba de Administratia Domeniului Public, care vrea sa scoata abonamentele si sa introduca parcare de maxim doua ore, ba de soferii care vor sa parcheze direct in centru, cand au treaba 15 minute in zona, ba de biciclistii cu "verde pentru biciclete", care vor piste in tot orasul. Mai de astia cu festivalul lor aveam nevoie. Festivalului Street Delivery Timisoara 2009 a ocupat zona cu o scena mobila, plasata fix intre doua terase, cu niste usi din lemn cum avea bunica-meu pe vremuri, cu asa-zise opere de arta din lemn, carton si mai stiu eu ce, si, culmea kitsch-ului, cu niste crengi fara pic de frunze pe ele, prinse direct in sosea, nu stiu prin ce modalitate, adica, in mare, niste chestii care sa-i atinga la suflet pe adevaratii intelectuali de substanta.


In prima zi a acestui festival a cantat Nicu Alifantis. Nu va obositi sa cautati programul festivalului pe celelalte zile, ca nu mai e nimic interesant. Sitalce m-a dus direct in fata lui Nicu, printre boxe si oamenii care se agitau cu aparatele foto. N-am rezistat mai mult de 3 minute, pentru ca nu puteam sa discutam si noi ca oamenii in timp ca canta maestrul. Oricum, perioada petrecuta in fata scenei a fost utila, pentru ca l-am vazut de aproape pe maestru, care arata altfel decat il stiam eu. Era imbracat cu un sacou cu emblema, tricou si blugi, avea o barba alba de o saptamana, cum are Busu, era tuns scurt, dar avea o chica de 20 de cm in spate si un cercel in urechea stanga ca Razvan Lucescu. A cantat numai cantece pentru popor si, cum eu fac parte din popor, am recunoscut toate cantecele: Ploaie in luna lui Marte, aia cu dromaderele, aia cu Piata Romana si altele de la care nu va pot da detalii momentan. A cantat-o si pe aia cu "a venit toamna", moment in care am regretat ca am plecat din fata scenei, pentru ca putem sa il trag de picior si sa ii zic: "Maestre, esti in eroare, a venit primavara." A facut si niste scene penibile ca artistii de duzina, cu "Timisoara, te iubesc", "va iubesc pe toti", cand corect era sa spuna "va iubesc pe toti, dar mai intai femeile." Ca nu a bagat-o pe asta cu femeile il inteleg, pentru ca pe o raza de 100 de m nu am vazut nici o femeie buna, dar era ceva normal pentru acest festival. De curiozitate, la finalul recitalului maestrului am ramas pe loc, impreuna cu Sitalce, si am facut un studiu de caz pe aceasta tema. Dupa lungi deliberari, am declarat-o castigatoare pe o blonda, si asta numai pentru ca avea un piercing tare in limba si l-a manevrat cu indemanare printre buze, in fata noastra. In fine, sa revenim la maestru, care m-a dezamagit profund. A cantat corect, dar am simtit lipsa unor instrumentisti langa el si a unui backing vocalist. In buna traditie a artistilor domesticiti in perioada comunista, a cantat numai despre dromadere, ploaie, toamna si iubire, fara a ne spune in mod direct ca are o parere despre ceva, cum ii sta bine unui om cu chitara acustica in mana. Nu am auzit Umbra lui Paunescu, care m-ar fi miscat putin. Poate a cantat-o la inceput, cand eu eram pe drum.
Pana la urma seara nu a fost un dezastru, pentru ca ne-am intalnit cu Lucian Mircu si am mers in Spirit. Lucian Mircu este autorul rubricii de film din TM-24-Fun, coautor al blogului Marele Ecran si unul dintre putinii critici de film agreati pe langa Turnul de Fildes. Am dezbatut o gramada de probleme despre studentie, muzica si film, neimportante pentru cititorii acestui blog. Am aflat, cu stupoare, ca a fost unul dintre oamenii care s-a ocupat de campania "Verde pentru biciclete". Nu stiu daca v-am spus, dar, de o luna, si Sitalce s-a apucat de mers cu bicicleta si din aceasta cauza am ratat concertul Luna Amara din 15 mai. Nu stiu cum se face, dar se umple lumea de biciclisti si toti au ceva cu soferii si parcarile din zona Cetate. Sa nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu biciclistii, dar cel mai bine ar fi sa vina la mine, la sat, unde le pot pune la dispozitie cateva hectare de teren extravilan sa-si faca de cap.