The Black Crowes - Warpaint

The Black Crowes inseamna Chris Robinson si Rich Robinson, cei doi frati care in afara de muzica nu prea au ce sa isi spuna unul altuia. Oamenii care au cantat, canta sau vor canta cu fratii Robinson nu pot avea un rol mai mare decat are, de exemplu, Hugh McDonald la Bon Jovi. Cu toate acestea, fratii Robinson dau dovada de mai mult bun simt si respect fata de colegii lor, pe care ii lasa sa apara in poze alaturi de ei si ii considera membri cu drepturi depline in The Black Crowes. Desi colaborarea pe plan muzical mergea foarte bine intre Chris si Rich, in relatiile personale lipsa acuta de comunicare era intrerupta de lovituri sub centura, astfel ca, in 2002, cei doi si-au strans mana, au tras The Black Crowes pe dreapta, intr-un hiatus nedeterminat, si au luat-o pe drumuri separate, fara sa isi mai adreseze vreo vorba pana in 2004. In tot acest timp, Chris Robinson a scos doua albume, New Earth Mud si This Magnificent Distance, impreuna cu o trupa care se prezenta sub numele Chris Robinson & New Earth Mud. Rich Robinson a scos un singur album solo, Paper. Eforturile individuale ale fratilor Robinson s-au remarcat, dupa cum spunea si prestigioasa revista Rolling Stone, prin ceea ce le lipsea: celalalt frate. The Black Crowes s-a reunit in 2005 pentru concerte si pentru albumul care face obiectul acestui articol de blog, Warpaint.

The Black Crowes a fost tot timpul o trupa care nu prea a avut treaba cu timpul in care si-a desfasurat activitatea si a ignorat cu buna stiinta curentele muzicale la moda. Dupa cum era de asteptat, exista o categorie de oameni care a ignorat, cu buna stiinta, si ignora in continuare, din acest motiv, muzica The Black Crowes, fara a avea nicio scuza sau vreo circumstanta atenuanta pentru aceasta atitudine care sfideaza arta. Mai exista o categorie de oameni care asculta The Black Crowes cu gandul la treburile cotidiene, la spiritul vremii si la zgomotul de pe asfalt si emite judecati de valoare cu competenta atoatestiutorului pasager din dreapta care nu poseda permis de conducere. In aceasta categorie intra redactorii revistei americane Maxim, care au avut ideea, deloc originala, se mai practica si pe la noi, de a desfiinta Warpaint fara a-l asculta integral, doar din prisma unui sample al piesei Goodbye Daughters Of The Revolution. Prinsi in flagrant, bravii redactori si-au recunoscut vina, au retras recenzia (dupa cum se practica si la noi), si-au cerut scuze trupei The Black Crowes si fanilor (asta nu se practica la noi), sperand ca asa vor scapa usor. Scuzele nu au fost acceptate nici de fani si nici de Chris Robinson, care a avut tot dreptul sa le bata obrazul si sa le zica:

This shit is fraud. These guys are worse than Jayson Blair and Milli Vanilli combined, dude. They're fakes. If they had bothered to listen to the fucking record, they would have realized that this is our masterpiece, our "Oops, I Did It Again" crossed with the raw emotion and sexual energy of Lindsay Lohan's A Little More Personal. It's like Strawberry Alarm Clock and Nietzsche's Thus Spake Zarathustra packed into a monster chalice of sticky, heady geniusosity.


Exista si o parte frumoasa a lucrurilor, adica oameni realisti, ca mine si ca Tom, care au ascultat Warpaint si au fost nevoiti sa recunoasca adevarul vorbelor de mai sus ale lui Chris Robinson si sa admita ca albumul este o capodopera. Toate evaluarile sub Shake Your Money Maker au mai mult treaba cu discurile de platina decat cu muzica, pentru ca doar un best of al primelor sase albume The Black Crowes ar putea egala Warpaint. As fi vrut sa vorbesc si de blues rock-ul care domina si acest album ca sa pot folosi termenul "insertie", foarte la moda printre cronicarii muzicali, care l-au preluat unul de la altul, asemeni comentatorilor sportivi, dar cred ca e mai bine sa inchei cu cateva declaratii politice ale lui Chris Robinson, ca tot e an electoral:

Our personal liberties, our personal freedoms are under attack all the time. In a weird sense, part of staying positive and part of being in a place and a catalyst for change is to just do it in your own consciousness. I don't think it's about being apathetic, but I also think it's about being realistic to your belief system. And my belief system would dictate that you can't count on [politicians] for anything except the rich will get richer, the divide will get wider, and the poor will stay poor. And until those things start to transcend into something else, you've got to take care of yourself. Again, you want to be able to make the right decisions. For me, personally, people think it's really silly and naive, but I would vote Green Party because they're not telling anyone they can or cannot have an abortion and they realize this planet is sick. It's one thing to hate your neighbor for having a cigarette, but it's time to hate corporations for poisoning things. People are always going to take care of themselves and their people, so when are you ever gonna feel that government is something other than just this out-of -control bureaucracy?