The band played its final show on September 2, 1991 and then broke up. We have never attempted to reunite and it will never happen. We the band, all feel we reached far beyond what we ever had imagined. Top 10 hits, millions of albums sold, 3 world tours and over 200 shows supporting our own heroes like KISS, Aerosmith, AC/DC, Ozzy Osbourne and Mötley Crüe. Yes we did it all, it was great and then it was over. Still the music will live on and it does everyday. (Mike Tramp, My Story, August 13, 2006)
Problema succesiunii la trupele glam metal este una deosebit de delicata, pentru ca e vorba de milioane de albume vandute, milioane de dolari, sute de mii de fani si multe posibilitari de a profita, e drept, la un alt nivel, de statutul de star apus. White Lion s-a desfiintat in 1991, dupa cum spune si Mike Tramp mai sus. Vito Bratta s-a lasat de muzica. Greg D'Angelo nu a mai facut mare lucru. James Lomenzo a mai cantat cu Zakk Wylde in Pride & Glory, pe Book Of Shadows si in Black Label Society, cu Mike Tramp pe Capricorn, cu David Lee Roth pe Diamond Dave si, din pacate, pe ultimul Megadeth. Singurul care a pastrat spiritul White Lion in toti acesti ani a fost Mike Tramp, vocea si emblema trupei. Dupa White Lion a pus bazele trupei Freak Of Nature cu care a scos trei albume: Freak of Nature, Gathering Of Freaks si Outcasts. Prin 1995 s-a terminat treaba si cu Freak Of Nature, iar de atunci Mike Tramp s-a prezentat ca artist solo si a scos o serie de albume interesante: Capricorn, Recovering The Wasted Years, More to Life Than This sau Songs I Left Behind. In ambele ipostaze, Mike Tramp propunea un White Lion fie mai dur, fie mai soft. Nimeni nu s-a mirat cand Mike a reinregistrat marile hituri White Lion si a lansat un album care a aparut cu trei titluri: varianta Mike Tramp solo, Remembering White Lion, varianta Mike Tramp's White Lion, The Last Roar, si The Ultimate White Lion Featuring Mike Tramp. Numele White Lion se lega tot mai mult in mod oficial de Mike Tramp, insa o reunire a formulei de aur nu s-a putut realiza. Se pare ca Vito Bratta, cel care a compus cam toate piesele White Lion, impreuna cu Mike Tramp, s-a opus reformarii, dar, cu toate acestea, i-a pus bete in roate lui Tramp, care nu a putut face bani decat sub numele de Mike Tramp's White Lion. Mai mult, Vito Bratta a declarat ca nu s-a opus niciodata reunirii formulei de aur, insa anumite probleme personale il impiedica deocamdata sa ia parte la un astfel de proiect, facandu-l indirect pe Tramp mincinos. Surpriza pe care cantaretul danez stabilit in Australia i-a pregatit-o lui Vito Bratta se numeste Return Of The Pride, album care va aparea sub numele White Lion, fara vreun alt membru din formula de aur, la Frontiers Records, pe data de 14.03.2008.
(Buuun. Acum vine momentul in care imi pierd controlul! Vito Bratta, esti un nenorocit! Greg D'Angelo, vei muri ca un anonim cu istoria White Lion in brate. James Lomenzo, e plina lumea de mercenari ratati. Ai atins momentul de glorie in White Lion, ai retrait ceva cu Diamond Dave si ai ajuns sluga la "crestinul" Dave Mustaine, aflat in plin proces de divort.)
Return Of The Pride e albumul anului 2008. Mike Tramp e genul de vocalist care poate decide de unul singur soarta unui album. Vocea sa domina intreg albumul Return Of The Pride de la un capat la altul. Instrumentatia nici nu mai conteaza, pare un fel de rezonanta a vocii sale. Nici nu mai conteaza ca a recrutat o echipa de anonimi. Nimeni nu putea sa faca o treaba mai buna. Nu mai conteaza daca Return Of The Pride este albumul solo pe care Tramp il anunta inca din 2006. Nu mai conteaza ca face apel la Pride, cel mai mare succes White Lion, dupa modelul continuitatii filmelor proaste al caror titlu incepe sau se termina cu Return. Coperta arata cum arata, nici asta nu mai conteaza, muzica trebuie sa vorbeasca. Si vorbeste mai mult decat au facut-o Freak Of Nature sau Mike Tramp solo, probabil, mai mult decat White Lion pe patru albume si, in mod cert, mai mult decat au vorbit marile trupe de glam metal pe albumele din ultimii 10 ani, care rememoreaza momentele de glorie la varsta la care calvitia dicteaza look-ul. Pe Return Of The Pride avem doua piese pretentioase, adevarate bijuterii epice, Sangre de Cristo si Battle At Little Big Horn, piese saltarete in dulcele stil White Lion, Live Your Life si Let Me Be Me, dar si nelipsitele balade, Never Let You Go si Take Me Home. Dupa patru ascultari inca ma chinui sa identific hitul albumului. Sunt prea multe.
I know who I am and what I want. I also know who I am not and what I don't want. I am Mike Tramp, I play Rock 'n' roll. I might never have a hit single again or sell many records. Never the less, my albums will shine of the life I have lived and experienced and it's my story to tell, so listen up good! (Mike Tramp, My Story, August 13, 2006)
Albumul, Mike! De acum poti folosi singularul.
2 comments:
Crestinii mai si divorteaza. Nu e placut, dar se intampla. Odata pornit pe cale te mai impiedici. Cat despre Megadeth si ultimul album, ii dau cuvantul lui Slash: "Dave Mustaine e un geniu al heavy-metal-ului. De fiecare data a stiut sa stranga in jurul lui oamenii cei mai potriviti pentru muzica sa. Il admir enorm." Si eu, apropo.
De muzica nu poate divorta? Ar fi un gest crestinesc.
Post a Comment