Mihnea Blidariu si cei ce nu vor fi

Mihnea Blidariu e una din mainile trupei Luna Amara. Probabil mana dreapta, pentru ca mana stanga o foloseste la scris cronici pentru Best Music, dar si texte considerate poezii de cenaclul pseudoliterar in sevraj, condus de Vakulovski. Pe plan muzical, realizarile lui Mihnea Blidariu si ale trupei Luna Amara cuprind doua piese, Ego nr. 4 si Gri Dorian, si invitatii la sex oral adresate fostului premier si actualului blogger Adrian Nastase. Parerea generala e ca, in lipsa tendintelor dictatoriale incipiente ale bloggerului Nastase, trupa Luna Amara se zbatea si acum in anonimat, sfasiata intre grunge si punk, in cautarea altor destinatari pentru invitatiile mai sus mentionate. Insa sprijinul politic primit in perioada tulbure a anihilat mesajul direct al acestor lautari ai protestului.
Intentia mea nu este de a intra in detalii despre calitatile muzicale ale chitaristului de riff Mihnea Blidariu sau ale vocalistului care se simte mai bine in Altar, nici de a discuta despre ce a facut si ce va mai face trupa fara viitor Luna Amara. In ultimul timp, mult mai deranjanta este activitatea de cronicar muzical a omului partizanatelor de tot felul. Pe langa cateva aprecieri de bun simt, Mihnea Blidariu face greseala de a se considera atoatestiutor, dandu-si cu parerea despre diversi artisti sau trupe, de la Annie Lennox la Type O Negative sau de la 50 Cent la Dave Gahan. Preocupat in principal de aspectul cantitativ al scrierii, atat in ceea ce priveste numarul albumelor recenzate, cat si in ceea ce priveste textul propriu-zis, Mihnea a adoptat metoda facila de a povesti ce se intampla pe album, luand fiecare piesa, asemeni unui copil de scoala primara, care, pus in fata unui comentariu literar al unei opere, iti va povesti actiunea. Mult mai grav e ca are idei preconcepute despre muzica in general si despre rock in particular. Toti rockerii trebuie sa fie lautari ai protestului, asemeni lui, si sa isi expuna latura agresiva, cum face el in Luna Amara. Piesele party-rock sunt hilare, iar baladele ar trebui abolite. Inca suferind de imboldul teribilismului adolescentin, cronicarul de mana stanga recita cateva dintre cliseele fundamentaliste ale metalistilor beti, rasturnati prin santuri, pe care ii combate ori de cate ori are ocazia, dar din a caror viziune muzicala ingusta se adapa constant. Cronicarul Mihnea Blidariu a devenit la fel de previzibil ca poetul Mihnea Blidariu, incat cronicile lui la trupele rock pot fi generate automat in urma contabilizarii numarului baladelor.
Lucrurile se schimba cand vine vorba de muzica romaneasca. Aici grila de apreciere se bazeaza pe trei criterii: trupe prietene (Kumm, Travka, Altar), trupe care trebuie sapate (Iris, Proconsul) si alte trupe (Firma, Vita de Vie). De departe cea mai slaba recenzie care il descalifica total pe marele protestatar cu carte de munca e cronica facuta ultimului album Iris, Cei ce vor fi. Oricine altcineva avea dreptul sa scrie despre Iris mai putin Mihnea Blidariu. In cronica perfida la Cei ce vor fi e vorba mai putin de muzica si mai mult de subminarea unor pozitii, de un ghiont discret aplicat unui batran cu baston. Probabil nefericirea de a canta cele doua hituri in fata catorva sute de persoane, de cativa ani buni, il face pe reputatul muzicant sa isi doreasca o pozitie mult mai buna in muzica romaneasca, fara a avea insa o baza reala pentru aceasta. Constatarea din finalul cronicii reprezinta o mostra de umor, singurul lucru pentru care Mihnea Blidariu trebuie apreciat:

Inchei cu speranta ca „Cei ce vor fi” se refera, in primul rand, la Trooper, invitati si ei pe album, si la generatiile de muzicieni ce vin din urma...

In final, va invit la un exercitiu simplu de statistica: dati un click pe acest link si numarati de cate ori isi incepe Mihnea Blidariu cronicile cu "iata".