Vita de Vie - Egon

A fost nevoie de Egon sa imi reamintesc ca metal inseamna in primul rand intoleranta. Niste cerinte minime la care trebuie sa raspunda orice muzician pentru a nu fi aruncat la cosul de gunoi. Pe Vita de Vie i-am pierdut dupa Fenomental, care oricum nu m-a dat pe spate, dar mi-a atras atentia prin tendinta de sincronizare, adica a canta la nivelul anului in care te afli, teorie preluata mult mai tarziu si promovata de defuncta trupa Deviant. L-am regasit pe Despot intr-o dispozitie foarte proasta acum cativa ani, pe punctul de a renunta, mahnit ca nu poate sa faca o treaba serioasa in Romania, fiind permanent comparat ba cu Korn, ba cu Limp Bizkit, ba cu Staind, faza in care a ramas intepenit si pe Egon. Poarta de intrare intrare in acest album nu este Zale de matase, cum s-ar crede, ci Alunga tacerea. Apoi dai de Coltul meu, In fata ei, Praf de stele, Lasat pustiu si, oricum, Zale de matase nu prea mai conteaza. Cel mai bun album de la Fenomental incoace? Egon e mai bun si mai unitar decat Fenomental, oricat de intepenit in Staind ar fi.
Pe CD sta scris ca 50% din profitul realizat se duce la copiii afectati de Sindromul Down. Singurul motiv pentru care imi pare rau ca am cumparat Egon.