Play si ce inseamna Plai

Cultura fara bariere, sunet fara compromis, miscare fara constrangeri, libertate de exprimare, exaltare fara zgomot, incantare maxima. Plai-ul este expresia obsesiei pentru muzica, arta si multiculturalitate fara frontiere.

Editia a doua a Festivalului Plai a avut loc la Timisoara, la Muzeul Satului Banatean, in 14 – 16 septembrie 2007. In dorinta de a-mi regasi identitatea si de a porni de la radacinile uitate, de la pluritatea ce imi confera individualitate, am ales sa particip doar la prima seara a acestui festival, respectiv seara de vineri, 14 septembrie, cand pe scena mare aveau sa performeze Ternipe (Ungaria), Jean Luc Ponty (Franta), Pentatones (Germania) si Yungchen Lhamo (Tibet). Imbracat intr-o tinuta casual, cu nuante albastre, pentru a proteja vederea lui Daniel Vighi, deranjat pana la cer de imaginea sinistra a tricourilor negre la Garana, si incarcat cu doza de snobism necesara pentru astfel de manifestari, am ajuns la Muzeul Satului in jurul orei 19, cand artistii de la Ternipe faceau proba de sunet. Prezentatorul festivalului a fost Doru "Rocker" Ionescu, care prin gafa monumentala de la prima propozitie, cand ne-a urat bun venit la Festivalul "Play", si prin discursul incoerent, in care recita pasaje intregi din programul festivalului, aparut in 24 Fun, si le combina cu consideratii inoportune despre Stufstock si Festivalul George Enescu, ne-a facut sa il regretam pana si pe Tavi Ursulescu. Publicul a fost format cam din aceleasi fete care se rotesc pe la toate manifestarile culturale de prin zona, iar la capitolul celebritati i-am zarit Mimo Obradov, Zoli Varga, Vita si Ochelari de la IPR (ceva firesc avand in vederea ca la Cortul Chillout era programat un IPR Party) si mi se pare ca si pe Andrei Racolta de la Haos. Probabil au fost mai multi, dar lasarea intunericului si imobilitatea mea caracteristica m-a impiedicat sa ii remarc. Punctul de atractie al serii a fost zona unde erau niste panouri (scuzati-mi incompententa in domeniu), la care cativa imbecili si-au pus fesele si organele genitale, pentru ca apoi alti curiosi sa isi bage fetele si mainile. Imaginile captate erau proiectate pe o panza alba si vizualizate de restul lumii.

Ternipe este o formatie de tigani unguri care promoveaza muzica instrumentala si noninstrumentala, imbinand toate elementele cu lipici ale Orientului, pentru a deveni cat mai interesanti si exotici pentru restul lumii, adica exact reteta de ambalaj kitch, cu toate ingredientele necesare, pentru lua ochii publicului venit pentru distractie. Berea a inceput sa mearga din mana in mana, cativa berbeci au incins o hora in fata, in timp ce un individ de la organizare ne-a recomandat sa alegem o alta zona in care sa ne asezam, deoarce vizibilitatea ne va fi obturata de cei care vor sta in picioare in fata scenei. "Am venit sa ascult muzica. Daca vroiam sa vad ce e pe scena, mergeam la Shakira!", i-am replicat. Personal m-am simtit mai rau ca la nunta si chiar am anticipat momentul in care un "hartist" isi va arunca instrumentul si va incepe sa isi bata cizma in ritm de dans. Alt "hartist" a coborat in mijlocul publicului si n-a invitat sa cantam ceva cu ei, in timp ce Sitalce a inceput sa se cauta la portofel, ca sa anticipez si o gluma din Academia Catavencu de saptamana viitoare.

Jean Luc Ponty s-a lasat indelung asteptat, incat am ajuns sa cred ca a renuntat sa cante in fata unui public electrizat de muzica tiganeasca. Daca anul trecut pe scena Festivalului Plai a cantat Al Di Meola, anul acesta a venit randul lui Jean Luc Ponty si Paco de Lucia pentru seara de sambata. Deja au inceput sa se faca pronosticuri cu privire la artistul sau artistii care vor fi invitati anul viitor si multe voci dau ca sigure nume care au colaborat cu Al Di Meola. Jean Luc Ponty si trupa sa au fost o prezenta de exceptie, si, surprinzator, reactia publicului a fost pe masura. S-au cantat piese de pe ultimul album al maestrului, The Acatama Experience, dar si piese mai vechi, ca Mirage sau The Struggle Of The Turtle To The Sea, de pe Enigmatic Ocean, totul intr-o imbinare perfecta de rafinament si virtuozitate. Recitalul s-a incheiat cu constatarea plina de luciditate a lui Sitalce: "Stii limba aramaica? Cam asa a fost asta pentru mine!"

A urmat Pentatones, care, conform brosurii 24 Fun cu programul festivalului, imbina inteligent diverse genuri de muzica si efecte vizuale, de la hip-hop la jazz, beat-uri originale si sound-uri electronice. Toate acestea impreuna cu o solista care o imita pe Bjork. Nu am urmarit cu atentie prestatia Pentatones, din cauza ca eram foarte angajat intr-o discutie cu Sitalce, care imi explica ce mare om e Florin Iepan, realizator al unui film documentar despre decretei si al unuia despre Bela Lugosi, pe care l-a vazut intr-o emisiune pe Analog. Cica Iepan se pregateste sa faca un film documentar despre Odessa, pentru a-si ridica in cap toata tara, in care sa puncteze episodul in care armtata romana si-a stabilit comandamentul intr-o cladire, desi a primit avertizari de la localnici ca e minata. A urmat un caz clasic de incompetenta romaneasca: trupele de genisti romani au cercetat cladirea, dar nu au descoperit nimic. Dupa doua zile cladirea a sarit in aer. Ce credeti ca a facut criminalul de razboi Ion Antonescu? A adunat 20.000 de evrei, i-a acuzat de sabotaj si i-a executat.

Dupa o asemenea discutie, a urmat exact ceva de care nu aveam chef, dar care era inevitabil: propaganda separatista tibetana. Artista Yungchen Lhamo a devenit cea mai importanta vocalista tibetana de cand a ajuns pe jos din Tibet in Dharamsala, resedinta lui Dalai Lama, si a fost botezata Yungchem de catre acesta, nume care ar insemna Zeita melodiei si a cantului. Yungchem a venit singura pe scena si a cantat fara niciun fel de instrumentatie, insa pentru ea punctele cele mai importante ale recitalului erau interludiile in care oferea, cu o voce blanda, maxime din filosofia budhista, cu finalitate politica clara. Un artist angajat intr-o cauza politica, indiferent care, era ultimul lucru de care aveam nevoie in seara de vineri spre sambata. Am plecat multumit ca l-am bifat pe Jean Luc Ponty si ca am trait o seara de incantare maxima si de exaltare fara zgomot.