Top 2022

 

In 2022 am cumparat multe CD-uri second hand de pe site-uri din strainatate si grupuri specializate de pe Facebook. Am ascultat destul de putin pe streaming si, cum nu mai am Spotify, care cronometreaza tot, nu pot avea o evidenta clara. Tidal spune ca am ascultat mult Love of Lesbian, Lillian Axe, Sinner, New Model Army, Pretty Maids, Pink Cream 69. Am ascultat si muzica din 2022, am urmarit in fiecare weekend lansarile, dar am cumparat prea putine albume. The Cult si Stryper nu am gasit momentan. Sunt albume care aveau potential sa apara in lista mea, dar fiind prea putin ascultate, nu pot sa le includ. Topul, sa ii spun asa, cuprinde albumele pe care le-am ascultat cel mai mult pe masina, in special, sau acasa si sunt albume pe care cred ca o sa le ascult cu placere si peste multi ani. Sunt convins ca am ratat multe albume bune sau albume care au zguduit din temelii muzica actuala, dar dau vina pe lipsa de timp si, ca de obicei, pe inaintarea in varsta, care te face nostalgic, te impinge sa revii obsesiv la albumele tineretii. Multe din ele rezista, cel putin la mine. 

1. Rammstein - Zeit
2. Alter Bridge - Pawns & Kings
3. Ozzy Osbourne -  Patient Number 9
4. Ghost - Impera
5. Placebo - Never Let Me Go
6. House of Lords - Saints and Sinners
7. Motorpsycho - Ancient Astronauts
8. Ronnie Atkins - Make It Count
9. Avantasia - A Paranormal Evening with the Moonflower Society
10. Threshold - Dividing Lines

Alte albume pe care le-am ascultat mult, in ordine alfabetica:

Agathodaimon - The Seven

Candlemass - Sweet Evil Sun

Darkthrone - Astral Fortress

Imperial Triumphant - Spirit of Ecstasy

James Labrie - Beautiful Shade of Grey

Korn - Requiem

Kreator - Hate Uber Alles

Magnum -  The Monster Roars

Porcupine Tree - Closure/Continuation

Sinner - Brotherhood

Slipknot - The End, So Far

Tears for Fears - The Tipping Point

Urge Overkill - Oui

Cred ca Rammstein nu a aparut niciodata prin topurile mele, desi am fost fan de la inceputuri. Si acum am incercat sa fac opozitie, dar CD-ul revenea mereu in player, pe masina, acasa. Au castigat 10% din abonamentul meu Tidal pe luna august si e posibil sa castige si in decembrie. Ar fi fost ipocrizie maxima din partea mea sa nu ii pun in fruntea topului. Pentru mine, Zeit e piesa anului. Reteta e cea clasica, albumul e impecabil, nu au schimbat nimic si nici nu era cazul sa o faca. Au stiut mereu sa scoata albume la timpul potrivit si sper sa ii prind live in 2023. Biletele sunt cumparate.

Au trecut vremurile cand lumea radea de Mark Tremonti si Creed. De cand are Alter Bridge a fost numit de trei ori chitaristul anului in Guitar World si al patrulea mare chitarist heavy metal al tuturor timpurilor de Total Guitar, dar asta chiar e o exagerare. Tot pe Guitar World, rifful de la Silver Tongue a fost votat rifful anului 2022. Au mai aparut pe blogul meu, dar nu i-am mai urmarit de la Blackbird. Cand am vazut ca au album nou, am dat play fara prea sa ma astept la prea multe, dar m-au convins de la prima piesa, This is War, in care Myles Kennedy e magistral si a demonstrat, inca o data, ca e un vocalist exceptional, ceea ce Tremonti nu a prea avut in Creed.

Ozzy si-a continuat parteneriatul cu Andrew Watt, producator cunoscut pentru colaborari mai mult cu zona pop, si nu a gresit nici de data asta. Am vazut ca si Iggy Pop va scoate un album cu el si ma astept la ceva senzational, dupa primul single. La fel ca Ordinary Man, albumul are multi invitati: Jeff Beck, Mike McCready (cu solo-ul albumului pe Immortal, un solo de care nu il credeam capabil), Tony Iommi, Eric Clapton (nemultimit de versul One of these days I don't believe in Jesus), Duff McKagan, Robert Trujillo, Josh Homme si evident Zakk Wylde. Albumul putea fi mai sus in top daca era putin mai scurt, unele piese, mai ales spre final, par de umplutura, dar cand ai asa de multi invitati, nu vrei sa superi pe nimeni. Un album de care Ozzy avea nevoie, posibil ultimul. Nu imi fac mari sperante sa il vad live in 2023, dar ar fi surpriza anului.

E imposibil sa nu iti placa Ghost, daca asculti sine ira et studio, cum e noul motto al acestui blog. Dupa o singura ascultare iti raman refrene in cap, le fredonezi, parca stii piesele de o viata. Am vazut ca Metal Hammer a trollat putin si l-a declarat albumul anului, o mare tragedie pentru metalistii adevarati.

Tot timpul am fost fan Placebo, au mai fost in top, dar mi-au devenit si mai simpatici dupa ce Brian Molko a scos un tricoul cu Hail Satan. Jumatate din fani au fost oripilati. Probabil erau genul de fani care ii spuneau lui Tom Morello sa o lase mai usor cu opiniile politice si sa-si vada de muzica, sa inveseleasca oamenii, nu sa ii divizeze. Sunt convins ca unii fani Placebo asculta Beatiful James dupa rugaciunea nocturna si cred ca e scrisa din perspectiva feminina. 

House of Lords ascult de ceva timp, dar abia anul acesta m-au convins sa ii pun in top 10, chiar daca in unele momente imi aduc aminte de Gotthard cu Steve Lee. Dar e posibil sa fie un amalgam in capul meu la cat classic rock am ascultat anul asta, la fel ca pe albumul de debut Manic Sinners, si sa nu mai stiu de unde vin influentele. Avalanche e printre piesele anului si nu e cover Cohen.

Motorpsycho prinde mereu topul. Cred ca doar eu si vreo doi din Methadone Skies ii ascultam constant. Sa nu ziceti ca nu ascult progressive si piese de 22 de minute dintr-un album de 43 de minute! E un album care trebuie ascultat mereu cap-coada, altfel nu are sens. 

Ronnie Atkins e vocalistul trupei daneze Pretty Maids, o trupa pe care am ascultat-o mai atent in 2022. Omul a fost diagnosticat cu cancer la plamani in 2019, are 58 de ani, se bucura de fiecare zi pe care o traieste, mai apare si pe albumul Avantasia si canta la fel de bine ca in tinerete. Recomand Make It Count, merge perfect pe masina, la fel si primele patru albume Pretty Maids, in special piesa lui Phill Lynott si John Sykes, Please don't leave me, sa vedeti de unde vine Aproape de voi de la Cargo. E Barar o legenda, dar nici chiar asa.

Si ajungem la Avantasia. De ce e in top acum si nu a fost altadata? s-ar putea intreba unii din putinii mei cititori. Pentru ca topul e orientativ si mai pot gresi si eu. Uneori nu mai ascult cu anii albumele de pe primul loc si ascult obsesiv albume care au aparut in trecut, fara sa-si fi gasit loc in top, cum a fost cazul cu Viaje Epico Hacia la Nada al celor de la Love of Lesbian, care poate ar fi albumul anului 2021, daca ar fi sa scriu topul acum. Mi-a placut single-ul The Wicked Rule the Night cu Ralf Scheepers (un vocalist pe care il uram in copilarie, desi eram fan Gamma Ray), am cumparat albumul mai mult sa fie in colectie, insa, spre surprinderea mea, a mers pe repeat vreo cateva zile.

Situatia sta la fel si cu Threshold, o trupa pe care nu o stapanesc prea bine. Am ascultat albumul cand a aparut pe streaming, mi-a placut, dar nu am mai revenit la el pana nu l-am cumparat si pare ca nu vrea sa mai paraseasca playerul. 

Compilatia anului: Lillian Axe - Psalms for Eternity, un triplu album care poate fi un prim pas pentru cei care vor sa descopere o trupa destul de underrated din perioada glam metal. Intre timp si-au mai diversificat stilul, nu mai canta She Likes It on Top sau My Number si s-au aplecat spre chestiuni spirituale. Compilatia aduna destul de coerent toate piesele mari din istoria trupei, singura scapare, pe care nu pot sa o inteleg si o gasesc impardonabila, e lipsa piesei The World Stopped Turning.

In privinta muzicii romanesti, nu am ascultat niciun album. Nici ultimul Trooper, spre dezamagirea lui Andrei Vajna. Nu am avut nici timpul, nici dispozitia sa fac asta. Am vazut live Alternosfera la Artmania, Bucovina la Moonspell si Byron. 

Alternosfera e singura care se prezinta profesionist live, stiu sa faca show, chiar daca Marcel Bostan e arogant si nu isi recunoaste influentele. 

Bucovina mi s-a parut, ca mai tot timpul, o gluma. Nu am putut inca sa inteleg cum reusesc sa umple Arenele Romane in fiecare an (probabil majoritatea fanilor sunt simpatizantii formatiunilor politice de extrema dreapta, oameni care nu au nicio treaba cu fenomenul sau au nostalgia Cenaclului Flacara), ca la Moonspell aveau vreo zece fani si Crivat si-a turnat si vodca in cap fara succes pentru a anima publicul. Canta relativ bine, usor monotom, le lipsesc de multe ori refrenele inspirate, ceea ce e un mare minus la genul lor. Am inteles ca vor sa prinda in strainatate si asta mi s-a parut o gluma mult mai buna decat cealalta. In strainatate sunt cateva sute de trupe care canta genul acesta si nu mai poti sa te evidentiezi turnandu-ti vodca in cap. Acolo cam toata lumea il stie pe Chris Holmes din The Decline of Western Civilization. Cred ca marea greseala a trupelor romanesti e ca nu inteleg ca vine un moment in care, daca vrei sa cresti, nu mai poti sa faci toate lucrurile de unul singur, de la muzica si pana la imagine. O fi lipsa banilor, o fi aroganta, habar n-am. 

In Romania e bine oricum, poti canta black metal si in sandale, cum e cazul Dordeduh (stiu, nu e black metal, e si progressive and shit). Cand am vazut pozele de la un festival din vara mi-am dat seama de ce unii ajung la un anumit nivel (cum e cazul Behemoth sau Gaerea, care pot canta la orice temperatura cu toate costumatiile sufocante), in timp ce altii sunt unde sunt si cand urca pe scena nu iti dai seama daca trebuiau sa fie acolo sau i-a oprit cineva din drumul spre magazinul Profi de la coltul blocului. Stiu, e vorba despre muzica si daca e buna, lumea te asculta oricum. Asa isi zic si cele cateva mii de trupe de afara care nu au succes. 

Despre Luna Amara nu am auzit mai nimic anul asta, se pare ca incet, dar sigur, baietii vor ingropa trupa asta care intr-o vreme parea sa aiba potential. Dar asa se intampla cand crezi ca stii prea multe sau te lasi in mana unor oameni nepotriviti. Sper ca Mihnea a trecut cu bine de pandemie.

De departe, dezamagirea anului e Celelalte Cuvinte. Cine i-a facut Facebook lui Calin Pop si l-a invatat sa posteze a facut o mare greseala. Acelasi lucru s-ar putea spune si de Mircea Cartarescu. Daca ai avut respect sau ai idealizat un om, da-i Facebook si o sa vezi cat de mic e in realitate. Mi se pare pur si simplu halucinant ca, dupa ce ai trait in comunism, ai cantat in comunism, ai fost umilit in comunism, sa ajungi sa spui ca ce s-a intamplat in ultimii 30 de ani nu este deloc in regula si reprezinta un rau crescator, ca jertfa celor din 1989 e inutila si e mai bine ca nu vad unde s-a ajuns. Aici e vorba de frustrarile personale ale unor oameni care au luat decizii proaste in anumite momente sau nu au putut mai mult si acum ajung sa proiecteze un trecut care nu a existat niciodata asa cum e prezentat si e legat mai mult de nostalgia tineretii din capul celor ajunsi la 60 de ani. Desigur ca totul era mai frumos cand erai tanar si evolutia a invatat creierul sa diminueze proportia unor traume din trecut. Pana la urma, muzica ramane, asa cum e ea, dezamagirea se poate sterge in timp.

Cea mai ascultata piesa a anului pe Tidal: