Jamey Johnson - That Lonesome Song

Acesta era momentul de care mi-a fost frica atunci cand am facut topul pe anul trecut. Tot timpul am sperat ca voi gasi o scuza confortabila cand cineva, chiar si The Academy of Country Music, imi va arunca in fata un album din 2008 si imi va spune: "pe asta l-ai uitat!". Ei bine, nu am nicio scuza. Am albumul That Lonesome Song din toamna anului trecut si cred ca am ascultat vreo doua piese de pe el. Nu pot sa dau vina nici pe radiourile americane de country. In Color a fost si inca mai este in heavy rotation pe Kickin' Country, am ascultat-o de zeci de ori, am fredonat-o de cateva ori si tin minte ca am declansat si procedura de identificare a artistului. Nu pot sa dau vina nici pe cei de la Grammy din moment de Jamey Johnson a fost nominalizat de trei ori: Best Country Album pentru That Lonesome Song, Best Country Song si Best Male Country Vocal Performance pentru In Color. Pana la urma, am dat vina pe Jamey Johnson insusi, pentru coperta albumului. Intr-un gen muzical in care interpretii isi pun fetele pe album ca muzicantii de la Audiotim, tocmai Jamey Johnson s-a trezit sa vina cu o coperta in genul celei pe care o vedeti mai sus. Acum o inteleg foarte bine, dar atunci intelegeam mai bine o coperta daca ar fi aratat cam asa:


Un om cu o chitara in mana, care poarta o asemenea barba, trebuie sa fie un mare artist. Orice barbat stie ca o barba ca a lui Jamey Johnson e o mare povara. Paul Slayer va poate spune mai multe. Un om care contribuie la 11 din cele 13 cantece de pe albumul sau, care a compus si cunoscutele piese Honky Tonk Badonkadonk, Ladies Love Country Boys si I Got My Game On ale lui Trace Adkins, merita o atentie cel putin egala cu cea acordata lui Trace Adkins. Pe scurt, despre That Lonesome Song:

Intr-o lume in care toti interpretii de country se chinuie sa cante pentru fanii lui Taylor Swift (n-am nimic cu Taylor Swift, tot respectul pentru o fata care isi scrie singura cantecele, unele chiar foarte bune), Jamey Johnson canta ca un outlaw din anii '70, exact cum spune si cantecul care incheie albumul, Between Jennings and Jones. In That Lonesome Song, Jamey Johnson isi plange cele doua mari necazuri care l-au afectat dupa 2006: divortul si ratarea unui contract cu Sony. That Lonesome Song nu se margineste doar la atat, alcoolul, drogurile, suferinta, mizeria si femeile fiind alte teme care completeaza un album care a primit patru stele, patru stele si jumatate si cinci stele din cinci in toate recenziile care i-au fost dedicate. Daca gasiti vreo recenzie cu un calificativ mai mic, sa stiti ca ati dat de un incompetent. Daca vreti sa va convingeti de valabilitatea calificativelor de care vorbeam mai sus, sigura solutie e sa ascultati integral That Lonesome Song (piesa de mai jos poate fi un inceput), albumul care a transformat topul meu country pe 2008 intr-o gluma buna, de care rad de vreo doua saptamani.

De ascultat: Mary Go Round, In Color si That Lonesome Song. Daca gasiti varianta care a aparut online in 2007, sa nu ratati Leave You Alone.