The Fratellis - Here We Stand

Sitalce: De ce asculta muzica oamenii? Ti-ai pus problema? Eu m-am mai invirtit pe linga ea, dar abia acum mi-am pus-o serios. Deci, de ce se asculta muzica? Motivul primar, nu alea de conjunctura: se da la radio, se da la tv, auzi la vecinul. Eu cred ca omul asculta muzica cind are sufletul prea gol. Si trebuie sa primeasca ceva in el de afara, cand alte metode, cum se zice, palesc. Sunt chestii pe care nu le poti primi doar prin cuvinte. Asa ca muzica vine, se aseaza linga tine, pune un colt de suflet pe masa si nu mai zice nimic altceva. Asteapta sa-ti umple sufletul. Cum stii ca se intampla asta? Sa zicem ca esti intr-unul dintre cele mai prozaice contexte: vii acasa cu masina de la serviciu, asculti The Fratellis. Stai la semafor, si deodata simti niste chestii pe care uitasei ca stii sa le simti: ochii ti se umezesc, simti niste intepaturi in nari, un nod in git si respiratia se acceleraza. Trasaturile fetei ti se crispeaza si nu le mai poti controla si iti vine sa te asezi cu capul pe volan si sa ramai acolo, da-le dracului de masini si semafoare si strazi cu poduri si Bega pe sub ele si da-l dracului de oras cu totul. Iti vine sa iesi din toate si sa ramai doar tu cu muzica trupei asteia sa-ti umple sufletul, nimic nu mai conteaza.

Dave: Here We Stand vede lumina zilei la inceput de vara. Al doilea album de studio The Fratellis vine asadar la pachet cu mari sperante din partea fanilor. Pentru ca The Fratellis e una din trupele care are ascultatorii impartiti in doua tabere de extremisti: fan(atic)ii si haterii. Mai jos sunt pareri ale unui om neutru. In primul rand, tendinta generala e a-l compara cu precedentul – Costello Music; in privinta asta, impresia e destul de buna. Lasand CM la o parte, The Fratellis isi pastreaza acelasi stil, mizand sa mentina atentia cui asculta recurgand la subterfugii binecunoscute. Marul discordiei e intrebarea: au reusit sa treaca de sindromul celui de al doilea album? Ei bine, raspunsul meu la intrebare este "asa si-asa”.

Sitalce: Dar o piesa ca Jesus Stole My Baby te face din om, neom. Te ia pe neasteptate si te duce acolo, in mijlocul singuratatii si al tristetii impovaratoare si nu iti mai da drumul pina la sfirsit. Ca sa reusesti o asemenea isprava, trebuie sa stii muzica, sigur. Trebuie sa ai un dar, sa iti vina in minte o insiruire potrivita de note care sa faca una cu insiruirea potrivita de cuvinte. Dar mai ales, trebuie sa iti porti sufletul pe buze, in voce, cind soptesti, cind tipi sau cind plingi. Si atunci, unul ca mine o sa primeasca mesajul.

Dave: The Fratellis insa cer de la ascultatori multa rabdare, pacat ca mare parte din a mea a fost consumata in liceu, cand ascultam Oasis. Poate ca Here We Stand ar fi meritat mai mult daca eram fan infocat. Asa, l-am ascultat de multe ori si impresiile au fost variate. In timp ce My Friend John e catchy, dar neconvingatoare, a doua piesa, A Heady Tale, e impresionanta si greu de uitat. Asta in mare parte datorita faptului ca mi-a adus aminte de Slade. Cam aici au pierdut cateva puncte. Au mai castigat insa pe parcurs si, cu fiecare ascultare, Here We Stand a crescut. Cam pana la limita permisa pentru a intra la Albumul anului.



P.S. Aceasta recenzie este o parodie. Orice asemanare cu recenziile unor personaje virtuale este intentionata.