Top 2023

 

1. dEUS - How to Replace It

2. Sleep Token - Take Me Back to Eden

3. In Flames - Foregone

4. Crime & the City Solution - The Killer

5. Soen - Memorial

6. Queens of the Stone Age - In Times New Roman...

7. Duff McKagan - Lighthouse

8. Lana Del Rey - Did You Know That There's a Tunnel Under Ocean Blvd

9. Uriah Heep - Chaos & Colour

10. Avatar - Dance Devil Dance

 

Albumul anului este dEUS - How to Replace It, un album venit dupa 11 ani de asteptare. Pentru niste veterani ai scenei alternative rock europene era greu sa aduca ceva nou. De altfel si spun intr-o piesa: The scheme of things is not gone/It's been rearranged. Si a fost rearanjata superb: Must Have Been New, Man Of The House, Dream Is A Giver, Pirates sau cireasa de pe tort, Le Blues Polaire, o piesa exceptionala, peste Nothing Really Ends, zic eu, in care e mentionat Bucurestiul si un sandvis care nu va mai aparea niciodata (nu stiu cand a fost Tom Barman ultima data in Bucuresti, dar s-au mai schimbat lucrurile). Cam toata discografia lor e obligatorie pentru un music nerd, desi e greu sa mai porti discutii cu cineva despre muzica zilele astea.

Despre Sleep Token am auzit prima data la Portnoy, dar nu am avut timp sa ii ascult. Apoi, intr-o dupa-amiaza, mi-a trimis cineva The Summoning, cu mesajul ”highly recommended”. Am pus si eu piesa, eram plictisit, faceam altceva in timp ce ascultam, nu m-a prins si dupa 20 de minute primesc un alt mesaj de la aceeasi persoana: ”retrag ce am zis, o dau pe pop pe la mijloc, o mizerie”. A ramas asa si pentru mine pana a aparut CD-ul la Niche Records, mi l-am cumparat si a inceput sa mearga non-stop o perioada. Am inteles ca e o trupa pentru adolescenti si mi s-a confirmat asta. M-am plimbat cu un tricoul Sleep Token prin Bucuresti si doar o adolescenta mi-a zis ca ii place tricoul si m-a intrebat de unde il am. De obicei, complimentele astea le primesc de la straini, pentru alte nume: King's X, Iggy Pop sau vreun album clasic Judas Priest, gen Stained Class. De altfel, anul asta am fost facut poser pentru ca ascultam Bring Me The Horizon - Post Human: Survival Horror. Mi-am cumparat CD-ul intr-un lot in care mai era Gorefest - Erase. Evident ca cel care m-a facut poser nu stia ce album e, Gorefest au trecut doar GF pe coperta, desi nu cred daca numele intreg ar fi fost suficient pentru o identificare.

Daca tot am zis de poseri, ajung la In Flames, o trupa la care metalistii respectabili s-au oprit la Clayman sau cei mai respectabili la Colony. Eu, spre rusinea mea, m-am oprit la Sounds of a Playground Fading si, desi mi-a placut Above de pe I, the Mask, nu i-am reascultat pana anul asta. De ce am facut-o, nici eu nu stiu. Probabil ca voiam sa vad cat de jos au ajuns pentru a prinde la tineri, dar am fost suprins de Foregone si am ascultat si albumele anterioare. Orice s-ar spune, au impus un sound si l-au adus la un nivel la care nimeni nu s-ar fi asteptat. Ii recunosti dintr-o mie, productia e exceptionala, refrenele sunt catchy. Tot respectul pentru ce au facut si fac.

Crime & the City Solution e o trupa care a pornit din Australia, dar si-a castigat notorietatea in Europa, la Londra si Berlin. Prin trupa au trecut pe la inceput Mick Harvey, Rowland S. Howard sau Alexander Hacke. Mie imi plac foarte mult albumele solo ale lui Simon Bonney, probabil cele mai bune albume de americana facute, culmea, de un australian, si asa am ajuns sa ascult Crime & the City Solution.

Despre Soen, Queens of the Stone Age, Lana Del Rey sau Duff McKagan nu are rost sa spun mare lucru, au devenit niste obisnuiti ai topurilor mele cand scot albume noi, iar Avatar au intrat pentru ca nu am reusit sa gasesc 10 albume. Puteam sa pun Extreme, un album bun, dar parca Nuno Bettencourt prea a vrut sa arate ca e cel mai bun chitarist in viata. Solouri complexe, lungi, parti de chitara grele, probabil la fel de grele ca la Rihanna, si o zic fara mistouri, chiar daca el a simtit nevoia sa se apare in fata rockerilor si sa spuna ca nici Slash nu ar fi capabil sa cante asa ceva. Mai puteam pune The Smashing Pumpkins, dar a fost greu sa ma concentrez la aproape 2 ore si jumatate de muzica la fel cum lui Billy Corgan i-a fost greu sa nu se repete in 33 de piese. Sunt niste piese bune, dar cum ascult mai mult pe CD, si el a scos trei CD-uri, ma cam lua somnul printre piese. Probabil ca o sa am rabdare la batranete sau niciodata. Mai am niste albume din 2023 in colectia de CD-uri: Crosses - Goodnight, God Bless, I Love U, Delete (dar as fi parut un pic snob sa apar cu un astfel de titlu si sigur nu o sa ascult prea mult albumul asta peste ani), Alice Cooper (nimic notabil), Metallica (plictisitor si inutil), Immortal (nici chiar asa), Katatonia (nu am vrut sa il pun in top), Deathstars (ar fi meritat, merge bine pe masina), The Rolling Stones (si asta merge bine in masina). Mi-a placut o piesa de la Tygers of Pan Tang, dar nu am reusit sa cumpar albumul, era sold out pe site-ul care ar fi putut sa mi-l aduca pana la finalul anului. Dokken nu are sens sa cumpar daca Don nu mai are voce, desi spune lumea ca partile de chitara sunt bune. Lynch Mob, la fel, se pare ca George Lynch vrea sa se bata cu Nuno Bettencourt si materialul ar fi bun pentru cei care vor sa invete chitara, pentru ca piesele si vocea nu spun mare lucru. Ultimul Steven Wilson nu vreau sa il cumpar si nici sa il ascult. L-am vazut de doua ori intr-un an cu Porcupine Tree si nu am reusit sa ma conving daca omul exista in realitate sau e doar o forma de inteligenta artificiala. Snob pana in maduva oaselor, maniac cu sunetul, pe care se pare ca oamenii nu il aud cum vrea el pentru ca nu au aparatura scumpa sau o sala cu acustica buna, muzica recicleaza cam tot ce asculta el. M-a fentat o data sau am vrut eu sa fiu fentat, dar a doua oara nu se va mai intampla. E slab entertainer, iar la Artmania, maniacul sunetului perfect a venit fara bassist, cu bassul tras pe banda, sa nu piarda cateva sute de euro cu un mercenar. Singura lui preocupare live e ca lumea sa se bucure de muzica si sa nu foloseasca telefoanele pentru a filma sau a face poze in timpul concertului. La Viena, lumea s-a putut bucura de muzica si a simtit toata intensitatea intre momentele cand cei de la security nu se ridicau in fata scenei cu lanterne spre cei pe care ii vedeau cu telefoane si le faceau semne disperate cu mainile sa nu mai filmeze. Si asta se intampla la aproape fiecare piesa.

As mai fi avut lucruri de spus, dar cum nu mi-am facut o lista, le-am uitat. Despre concertele la care am mers sau alte albume pe care le-am ascultat, nu neaparat din 2023, gasiti mai multe pe contul meu de Instagram.

Top 2022

 

In 2022 am cumparat multe CD-uri second hand de pe site-uri din strainatate si grupuri specializate de pe Facebook. Am ascultat destul de putin pe streaming si, cum nu mai am Spotify, care cronometreaza tot, nu pot avea o evidenta clara. Tidal spune ca am ascultat mult Love of Lesbian, Lillian Axe, Sinner, New Model Army, Pretty Maids, Pink Cream 69. Am ascultat si muzica din 2022, am urmarit in fiecare weekend lansarile, dar am cumparat prea putine albume. The Cult si Stryper nu am gasit momentan. Sunt albume care aveau potential sa apara in lista mea, dar fiind prea putin ascultate, nu pot sa le includ. Topul, sa ii spun asa, cuprinde albumele pe care le-am ascultat cel mai mult pe masina, in special, sau acasa si sunt albume pe care cred ca o sa le ascult cu placere si peste multi ani. Sunt convins ca am ratat multe albume bune sau albume care au zguduit din temelii muzica actuala, dar dau vina pe lipsa de timp si, ca de obicei, pe inaintarea in varsta, care te face nostalgic, te impinge sa revii obsesiv la albumele tineretii. Multe din ele rezista, cel putin la mine. 

1. Rammstein - Zeit
2. Alter Bridge - Pawns & Kings
3. Ozzy Osbourne -  Patient Number 9
4. Ghost - Impera
5. Placebo - Never Let Me Go
6. House of Lords - Saints and Sinners
7. Motorpsycho - Ancient Astronauts
8. Ronnie Atkins - Make It Count
9. Avantasia - A Paranormal Evening with the Moonflower Society
10. Threshold - Dividing Lines

Alte albume pe care le-am ascultat mult, in ordine alfabetica:

Agathodaimon - The Seven

Candlemass - Sweet Evil Sun

Darkthrone - Astral Fortress

Imperial Triumphant - Spirit of Ecstasy

James Labrie - Beautiful Shade of Grey

Korn - Requiem

Kreator - Hate Uber Alles

Magnum -  The Monster Roars

Porcupine Tree - Closure/Continuation

Sinner - Brotherhood

Slipknot - The End, So Far

Tears for Fears - The Tipping Point

Urge Overkill - Oui

Cred ca Rammstein nu a aparut niciodata prin topurile mele, desi am fost fan de la inceputuri. Si acum am incercat sa fac opozitie, dar CD-ul revenea mereu in player, pe masina, acasa. Au castigat 10% din abonamentul meu Tidal pe luna august si e posibil sa castige si in decembrie. Ar fi fost ipocrizie maxima din partea mea sa nu ii pun in fruntea topului. Pentru mine, Zeit e piesa anului. Reteta e cea clasica, albumul e impecabil, nu au schimbat nimic si nici nu era cazul sa o faca. Au stiut mereu sa scoata albume la timpul potrivit si sper sa ii prind live in 2023. Biletele sunt cumparate.

Au trecut vremurile cand lumea radea de Mark Tremonti si Creed. De cand are Alter Bridge a fost numit de trei ori chitaristul anului in Guitar World si al patrulea mare chitarist heavy metal al tuturor timpurilor de Total Guitar, dar asta chiar e o exagerare. Tot pe Guitar World, rifful de la Silver Tongue a fost votat rifful anului 2022. Au mai aparut pe blogul meu, dar nu i-am mai urmarit de la Blackbird. Cand am vazut ca au album nou, am dat play fara prea sa ma astept la prea multe, dar m-au convins de la prima piesa, This is War, in care Myles Kennedy e magistral si a demonstrat, inca o data, ca e un vocalist exceptional, ceea ce Tremonti nu a prea avut in Creed.

Ozzy si-a continuat parteneriatul cu Andrew Watt, producator cunoscut pentru colaborari mai mult cu zona pop, si nu a gresit nici de data asta. Am vazut ca si Iggy Pop va scoate un album cu el si ma astept la ceva senzational, dupa primul single. La fel ca Ordinary Man, albumul are multi invitati: Jeff Beck, Mike McCready (cu solo-ul albumului pe Immortal, un solo de care nu il credeam capabil), Tony Iommi, Eric Clapton (nemultimit de versul One of these days I don't believe in Jesus), Duff McKagan, Robert Trujillo, Josh Homme si evident Zakk Wylde. Albumul putea fi mai sus in top daca era putin mai scurt, unele piese, mai ales spre final, par de umplutura, dar cand ai asa de multi invitati, nu vrei sa superi pe nimeni. Un album de care Ozzy avea nevoie, posibil ultimul. Nu imi fac mari sperante sa il vad live in 2023, dar ar fi surpriza anului.

E imposibil sa nu iti placa Ghost, daca asculti sine ira et studio, cum e noul motto al acestui blog. Dupa o singura ascultare iti raman refrene in cap, le fredonezi, parca stii piesele de o viata. Am vazut ca Metal Hammer a trollat putin si l-a declarat albumul anului, o mare tragedie pentru metalistii adevarati.

Tot timpul am fost fan Placebo, au mai fost in top, dar mi-au devenit si mai simpatici dupa ce Brian Molko a scos un tricoul cu Hail Satan. Jumatate din fani au fost oripilati. Probabil erau genul de fani care ii spuneau lui Tom Morello sa o lase mai usor cu opiniile politice si sa-si vada de muzica, sa inveseleasca oamenii, nu sa ii divizeze. Sunt convins ca unii fani Placebo asculta Beatiful James dupa rugaciunea nocturna si cred ca e scrisa din perspectiva feminina. 

House of Lords ascult de ceva timp, dar abia anul acesta m-au convins sa ii pun in top 10, chiar daca in unele momente imi aduc aminte de Gotthard cu Steve Lee. Dar e posibil sa fie un amalgam in capul meu la cat classic rock am ascultat anul asta, la fel ca pe albumul de debut Manic Sinners, si sa nu mai stiu de unde vin influentele. Avalanche e printre piesele anului si nu e cover Cohen.

Motorpsycho prinde mereu topul. Cred ca doar eu si vreo doi din Methadone Skies ii ascultam constant. Sa nu ziceti ca nu ascult progressive si piese de 22 de minute dintr-un album de 43 de minute! E un album care trebuie ascultat mereu cap-coada, altfel nu are sens. 

Ronnie Atkins e vocalistul trupei daneze Pretty Maids, o trupa pe care am ascultat-o mai atent in 2022. Omul a fost diagnosticat cu cancer la plamani in 2019, are 58 de ani, se bucura de fiecare zi pe care o traieste, mai apare si pe albumul Avantasia si canta la fel de bine ca in tinerete. Recomand Make It Count, merge perfect pe masina, la fel si primele patru albume Pretty Maids, in special piesa lui Phill Lynott si John Sykes, Please don't leave me, sa vedeti de unde vine Aproape de voi de la Cargo. E Barar o legenda, dar nici chiar asa.

Si ajungem la Avantasia. De ce e in top acum si nu a fost altadata? s-ar putea intreba unii din putinii mei cititori. Pentru ca topul e orientativ si mai pot gresi si eu. Uneori nu mai ascult cu anii albumele de pe primul loc si ascult obsesiv albume care au aparut in trecut, fara sa-si fi gasit loc in top, cum a fost cazul cu Viaje Epico Hacia la Nada al celor de la Love of Lesbian, care poate ar fi albumul anului 2021, daca ar fi sa scriu topul acum. Mi-a placut single-ul The Wicked Rule the Night cu Ralf Scheepers (un vocalist pe care il uram in copilarie, desi eram fan Gamma Ray), am cumparat albumul mai mult sa fie in colectie, insa, spre surprinderea mea, a mers pe repeat vreo cateva zile.

Situatia sta la fel si cu Threshold, o trupa pe care nu o stapanesc prea bine. Am ascultat albumul cand a aparut pe streaming, mi-a placut, dar nu am mai revenit la el pana nu l-am cumparat si pare ca nu vrea sa mai paraseasca playerul. 

Compilatia anului: Lillian Axe - Psalms for Eternity, un triplu album care poate fi un prim pas pentru cei care vor sa descopere o trupa destul de underrated din perioada glam metal. Intre timp si-au mai diversificat stilul, nu mai canta She Likes It on Top sau My Number si s-au aplecat spre chestiuni spirituale. Compilatia aduna destul de coerent toate piesele mari din istoria trupei, singura scapare, pe care nu pot sa o inteleg si o gasesc impardonabila, e lipsa piesei The World Stopped Turning.

In privinta muzicii romanesti, nu am ascultat niciun album. Nici ultimul Trooper, spre dezamagirea lui Andrei Vajna. Nu am avut nici timpul, nici dispozitia sa fac asta. Am vazut live Alternosfera la Artmania, Bucovina la Moonspell si Byron. 

Alternosfera e singura care se prezinta profesionist live, stiu sa faca show, chiar daca Marcel Bostan e arogant si nu isi recunoaste influentele. 

Bucovina mi s-a parut, ca mai tot timpul, o gluma. Nu am putut inca sa inteleg cum reusesc sa umple Arenele Romane in fiecare an (probabil majoritatea fanilor sunt simpatizantii formatiunilor politice de extrema dreapta, oameni care nu au nicio treaba cu fenomenul sau au nostalgia Cenaclului Flacara), ca la Moonspell aveau vreo zece fani si Crivat si-a turnat si vodca in cap fara succes pentru a anima publicul. Canta relativ bine, usor monotom, le lipsesc de multe ori refrenele inspirate, ceea ce e un mare minus la genul lor. Am inteles ca vor sa prinda in strainatate si asta mi s-a parut o gluma mult mai buna decat cealalta. In strainatate sunt cateva sute de trupe care canta genul acesta si nu mai poti sa te evidentiezi turnandu-ti vodca in cap. Acolo cam toata lumea il stie pe Chris Holmes din The Decline of Western Civilization. Cred ca marea greseala a trupelor romanesti e ca nu inteleg ca vine un moment in care, daca vrei sa cresti, nu mai poti sa faci toate lucrurile de unul singur, de la muzica si pana la imagine. O fi lipsa banilor, o fi aroganta, habar n-am. 

In Romania e bine oricum, poti canta black metal si in sandale, cum e cazul Dordeduh (stiu, nu e black metal, e si progressive and shit). Cand am vazut pozele de la un festival din vara mi-am dat seama de ce unii ajung la un anumit nivel (cum e cazul Behemoth sau Gaerea, care pot canta la orice temperatura cu toate costumatiile sufocante), in timp ce altii sunt unde sunt si cand urca pe scena nu iti dai seama daca trebuiau sa fie acolo sau i-a oprit cineva din drumul spre magazinul Profi de la coltul blocului. Stiu, e vorba despre muzica si daca e buna, lumea te asculta oricum. Asa isi zic si cele cateva mii de trupe de afara care nu au succes. 

Despre Luna Amara nu am auzit mai nimic anul asta, se pare ca incet, dar sigur, baietii vor ingropa trupa asta care intr-o vreme parea sa aiba potential. Dar asa se intampla cand crezi ca stii prea multe sau te lasi in mana unor oameni nepotriviti. Sper ca Mihnea a trecut cu bine de pandemie.

De departe, dezamagirea anului e Celelalte Cuvinte. Cine i-a facut Facebook lui Calin Pop si l-a invatat sa posteze a facut o mare greseala. Acelasi lucru s-ar putea spune si de Mircea Cartarescu. Daca ai avut respect sau ai idealizat un om, da-i Facebook si o sa vezi cat de mic e in realitate. Mi se pare pur si simplu halucinant ca, dupa ce ai trait in comunism, ai cantat in comunism, ai fost umilit in comunism, sa ajungi sa spui ca ce s-a intamplat in ultimii 30 de ani nu este deloc in regula si reprezinta un rau crescator, ca jertfa celor din 1989 e inutila si e mai bine ca nu vad unde s-a ajuns. Aici e vorba de frustrarile personale ale unor oameni care au luat decizii proaste in anumite momente sau nu au putut mai mult si acum ajung sa proiecteze un trecut care nu a existat niciodata asa cum e prezentat si e legat mai mult de nostalgia tineretii din capul celor ajunsi la 60 de ani. Desigur ca totul era mai frumos cand erai tanar si evolutia a invatat creierul sa diminueze proportia unor traume din trecut. Pana la urma, muzica ramane, asa cum e ea, dezamagirea se poate sterge in timp.

Cea mai ascultata piesa a anului pe Tidal:

Top 2021

 

1. Manic Street Preachers - The Ultra Vivid Lament

2. Soen - Imperial

3. Converge - Bloodmoon: I
4. Minor Majority - The Universe Would Have to Adjust
5. Steven Wilson - The Future Bites
6. Lana Del Rey - Chemtrails over the Country Club & Blue Banisters
7. Iron Maiden - Senjutsu
8. Dream Theater - A View from the Top of the World
9. Frank Carter and the Rattlesnakes - Sticky
10. Every Time I Die - Radical
11. Leprous - Aphelion
12. Gojira - Fortitude
13. Lake of Tears - Ominous
14. Alice Cooper - Detroit Stories
15. Moonspell - Hermitage
16. Billy Idol - The Roadside
17. Deine Lakaien - Dual & Dual +
18. Esoctrilihum - Dy'th Requiem for the Serpent Telepath
19. Biffy Clyro - The Myth of the Happily Ever After
20. Limp Bizkit - Still Sucks

2021 a fost un an diferit de celelalte. Nu am downloadat nici macar un album. Cred ca am ascultat mai multa muzica pe CD decat pe streaming. Pe final de an, am renuntat la abonamentul de la Spotify de cand am aflat ca 10% din abonamentul Tidal HiFi Plus merge direct la artistul pe care il ascult cel mai mult. Suma nu e cine stie ce, dar ideea mi s-a parut interesanta, mai ales ca sunt mereu cu ochii pe statistica lor si pot sa stabilesc exact in ce parte sa mearga banii. La fel ca anul trecut, in top nu sunt neaparat cele mai bune albume ale anului, ci cele pe care le-am ascultat cel mai mult. Pana la urma, poate asta conteaza. Timpul poate sterge mult sau chiar tot. Si pentru ca timpul sa nu stearga chiar tot, spre deosebire de alti ani, la momentul la care scriu topul, am cumparat 14 albume si unul e pe drum. Restul cand am timp sau cand le gasesc. Sunt sigur ca am ratat multe albume, pe altele poate nu le-am ascultat prea bine, dar, pana la urma, e doar o situatie de moment, nu e nimic batut in cuie.

"I'm not going to pretend that we're reinventing the wheel in terms of modernity”, spunea Nicky Wire despre The Ultra Vivid Lament. Ultimul album Manic Street Preachers are unsprezece piese, intre care un duet cu Mark Lanegan, proaspat mutat in Irlanda si salvat de sistemul de sanatate european dupa ce a trecut pe la terapie intensiva, si inca unul mult mai inspirat cu Julia Cumming, The Secret He Had Missed, poate cea mai buna colaborare cu o voce feminina de la Little Baby Nothing. Mie imi place la fel de mult si discul bonus de pe varianta deluxe, care contine varaintele demo ale unor piese. Descrierea perfecta a albumului vine de la The Quietus: "What the Manics have to offer is ultimately their own confusion. But that might be the only honest response to bewildering times. The Ultra Vivid Lament is an album which doesn't always know what it's saying. But it's saying it with an uncommon beauty". 

Imperial, ultimul album Soen, pare construit exclusiv in jurul vocii lui Joel Ekelöf. L-am ascultat de zeci de ori si cu greu pot sa disting instrumentalele pieselor in absenta vocii. E un album pe care il pot canta cap-coada, performanta greu de atins de la disparitia casetelor piratate.

”After 30 years together, the hardcore dynamos hit a nadir. Their collaborative album with Chelsea Wolfe and Stephen Brodsky is exhausting and predictable, a ceaseless barrage of the banal.” Asta zice Pitchfork. Adevarul e ca nimic nu poate fi atat de impredictibil ca Radiohead, dar textul de mai sus nu e despre orice alt album scos de Converge dupa Jane Doe, ci chiar despre Bloodmoon: I. Mie parca imi vine sa zic ce zice Kerrang: ”Does Bloodmoon: I sound much like Converge? Only occasionally. Could it be their best album to date nevertheless? Quite possibly.”

Steven Wilson a pus in practica pasiunea sa pentru synth-pop pe The Future Bites, un album la care am remarcat, pe langa muzica, si produsul fizic in sine, poate cea mai buna prezentare a anului, care era sa ma transforme in personajul din Personal Shopper. Desigur, nu imi permiteam varianta de 10.000 euro, dar as fi cumparat si versiunea deluxe, care are inca doua CD-uri, insa nu am gasit-o la magazinele de la care cumpar muzica in mod regulat, nici macar la comanda.

Dream Theater au ales bine single-urile inainte de aparitia albumului si au ajuns in top. Daca The Alien, Invisible Monster si Awaken the Master nu va conving, inseamna ca Dream Theater nu v-au convins niciodata de nimic. 

Senjutsu mi-a placut in noaptea in care a aparut. Apoi am uitat de el. Nu are omul toata ziua 80 de minute disponibile pentru Iron Maiden. Acum vreo luna am prins varianta tip carte la un pret bun, am cumparat albumul, l-am ascultat si a crescut, mai ales discul al doilea, unde Harris a vrut sa ne demonstreze ca poate incheia un album mult mai bine decat a facut-o Dickinson cu Empire of the Clouds pe The Book of Souls. Eu spun ca i-a iesit, Death of the Celts, The Parchment si Hell on Earth sunt superbe.

Frank Carter s-a intors la punk si a demonstrat inca o data ca Gallows fara el nu mai exista. Billy Idol a scos una din piesele anului, Bitter Taste. Gojira putea mai mult, desi e bine si asa. Biffy Clyro a fost impins in top de topurile altora. La 73 de ani, Alice Cooper e inca relevant. Si nu doar pentru mine, ci si pentru Classic Rock, adica tot batranei ca mine.

Limp Bizkit! Totul a inceput cu look-ul lui Fred Durst. Apoi, prin noiembrie, am vazut intr-un top piesa Dad Vibes. ”Ce gluma o mai fi si asta?” m-am intrebat. Am pus Dad Vibes si urmatorul lucru pe care il stiu e ca am ajuns la finalul albumului si mi-a venit sa il reascult. Nu am mai ascultat integral un album Limp Bikzit de la Chocolate Starfish. Daca mi-ar fi zis cineva ca Still Sucks va fi in topul meu, as fi avut aceeasi reactie ca la Dad Vibes: ce gluma o mai fi si asta?

Albumul romanesc al anului: Negura Bunget - Zau. Cred ca e singurul lor album la care nu as putea sa spun ca in anumite momente ar fi putut sa faca altfel, sa nu rupa ritmul sau sa continue mai mult o anumita idee (poate de asta nu am reusit sa ascult integral ultimul Dordeduh). 

Ca mentiune la muzica romaneasca: Methadone Skies - Retrofuture Caveman. 

Top 2020

 

1. Deftones - Ohms

2. Katatonia - City Burials

3. Ulver - Flowers of Evil

4. Marilyn Manson - We Are Chaos

5. The Smashing Pumpkins - CYR

6. Mark Lanegan - Straight Songs of Sorrow

7. Alanis Morissette - Such Pretty Forks in the Road

8. Dark Tranquillity - Moment

9. The Night Flight Orchestra - Aeromantic

10. Motorpsycho - The All is One

11. Nick Cave - Idiot Prayer

12. Chris Cornell - No One Sings Like You Anymore, Vol. 1

13. Pure Reason Revolution - Eupnea

14. Blue Oyster Cult - The Symbol Remains

15. Jason Isbell and The 400 Unit - Reunions

16. Black Crown Initiate - Violent Portraits of Doomed Escape 

17. Samsara Blues Experiment - End of  Forever

18. Jarv Is - Beyond the Pale

19. Imperial Triumphant - Alphaville

20. Esoctrilihum - Eternity of Shaog

Spotify Wrapped spune ca am ascultat in jur de 91.000 de minute de muzica, deci 63 de zile in continuu. As mai adauga in jur de 1.000 de minute ascultate pe Tidal si CD player in casa (sa nu tin degeaba colectia aia de CD-uri) si in masina. Din pacate, Spotify nu face o statistica pentru albumele aparute in 2020, sa ne spuna cat de mult ascultam albumele noi. Ar fi interesant pentru ca multa lume, inclusiv eu intr-o perioada, si mai putin in ultima vreme, punem in top albume care ne impresioneaza pe moment, le ascultam de doua sau de trei ori si nu mai revenim aproape niciodata la ele, in timp ce albume cu zeci de ascultari raman in afara topului. Am incercat sa pun in top albume pe care le-am ascultat mai mult de trei ori si la care cred/sper ca o sa ma reintorc, desi e dificil de prezis, pentru ca acelasi Spotify imi spune ca am ascultat 1.093 de artisti in 2020.

Surpriza cu Deftones? Nu as spune, avand in vedere ca e pe primele locuri in multe topuri si e vazut ca un nou varf in discografia trupei. Totusi, e greu de inteles pentru noi, fanii Deftones, de ce albumul self titled, Saturday Night Wrist, Koi No Yokan sau Gore nu ar fi varfuri. 
Nu e o surpriza nici faptul ca orice combinatie cu Shooter Jennings prinde topul. Unii spun ca We Are Chaos e cel mai bun album Marilyn Manson de la Holy Wood incoace, altii nu sunt de aceeasi parere. Eu nu imi mai pun probleme din astea de prin 2007, cand nu am inteles de ce Eat Me, Drink Me ar fi un album slab. 
Billy Corgan spunea ca fanii Gish au urat Siamese Dream, fanii Siamese Dream au urat Mellon Collie, fanii Mellon Collie au urat Adore si toti laolalta au urat Machina. CYR, un experiment synth-pop, e doar pentru fanii tuturor albumelor The Smashing Pumpkins. Daca credeti ca cel putin un album e un fiasco, nu va recomand CYR. 
Pe Alanis Morissette nu am mai ascultat-o de la Jagged Little Pill, album pe care l-am avut pe caseta la vremea lui. Avand atat de mult timp liber la dispozitie in 2020, am trecut putin prin albumele adolescentei, am dat de Diagnosis si apoi am aflat ca pregateste un album nou, Such Pretty Forks in the Road. Compozitii inspirate si aceeasi voce interesanta care te prinde din prima.
Motorpsycho sau The Same Old Rock, cum spune a doua piesa de pe un album de 84 de minute, cu o melodie de peste 40 de minute, N.O.X., impartita in cinci parti, cum faceau trupele de progressive old school. Un album pentru oameni cu mult timp liber si rabdare, cum nu sunt eu in general, dar dupa o piesa ca The Magpie e greu sa renunti la ascultarea integrala a albumului The All is One si sa treci la o alta trupa.

Dupa mult prea laudatul Ghosteen, Nick Cave revine cu un album in care canta piese Nick Cave & The Bad Seeds si Grinderman singur la pian.  O alegere inspirata intr-un an ciudat, cu un turneu amanat sine die. Poate e mai bine asa, nu cred ca Ghosteen ar fi meritat un turneu.

Dupa ce a testat terenul in vara cu excelenta varianta a piesei Patience, vaduva lui Chris Cornell a aruncat pe piata, in mod surprinzator oarecum, pe 11 decembrie, un album de coveruri care spune un mare adevar, No One Sings Like You Anymore, obligatoriu pentru fanii Cornell, Soundgarden sau ai trupelor care au interpretat variantele originale.

Albumul End of  Forever al celor de la Samsara Blues Experiment se gaseste deocamdata doar pe Bandcamp, deci pentru mai multe ascultari trebuie sa platiti. Sau pe torrents, daca va mai ocupati cu din astea. Sau pe YouTube, dar probabil la calitate inferioara.

Jarv Is e chiar Jarvis Cocker de la Pulp, si cu asta am spus tot.

Dupa ce am ascultat Alphaville, nu mi-a venit sa cred ca intr-o zi de luni din aprilie 2019, Imperial Triumphant au fost in Timisoara si eu i-am ratat din comoditate. Ma rog, nu prea stiam eu cine sunt pe atunci si nici nu am verificat, fiind o perioada cu multe concerte in Timisoara (cel putin unul pe saptamana).

Daca tot am ascultat atata muzica, as mai face niste mentiuni, de data asta in ordine alfabetica:

AC/DC - Power Up

Akhlys - Melinoë

Avatar - Hunter Gatherer

Blackfield - For the Music

Bruce Springsteen - Letter to You

Bush - The Kingdom

Chris Stapleton - Starting Over

Communic - Hiding from the World

Crippled Black Phoenix - Ellengæst

Dool - Summerland

Emma Ruth Rundle & Thou - May Our Chambers Be Full

Enslaved - Utgard

Erasure - The Neon

Fish - Weltschmerz

Gaerea - Limbo

Haken - Virus

House of Lords - New World - New Eyes

Ist Ist - Architecture 

Killer Be Killed - Reluctant Hero

Master Boot Record - Floppy Disk Overdrive

Mr. Bungle - The Raging Wrath of the Easter Bunny Demo

My Dying Bride - The Ghost of Orion

Napalm Death - Throes of Joy in the Jaws of Defeatism

Oranssi Pazuzu - Mestarin Kynsi

Ozzy Osbourne - Ordinary Man

Pain of Salvation - Panther

Paradise Lost - Obsidian

Pyogenesis - A Silent Soul Screams Loud

Richie Kotzen - 50 for 50 (daca nu faceti fata la 50 de piese, puteti incerca varianta asta)

Sepultura - Quadra

Stone Temple Pilots - Perdida

The Pineapple Thief - Versions of the Truth

Wino - Forever Gone

Rock romanesc

Perioada de izolare a fost fructuoasa pentru trupa Trooper de la Targoviste. Baietii au lansat o piesa-manifest de 18 minute, Radacini de dor, in care abordeaza laitmotive imemoriale de genul "codru-i frate cu romanul", motive samanatoriste, cum ar fi reintoarcerea spre trecut ("prin umbre vechi ce mai gasim repere") sau dezradacinarea, simpla dihotomie rural-urban primind o noua dimensiune in contextul generalizarii in satul romanesc a muncii in strainatate, dar si teme ancorate profund in realitatea imediata, ca taierea padurilor, nationalizarea resurselor naturale cedate prea usor corporatiilor straine, pastrarea traditiilor ancestrale si, evident, doua fire, doua paie, ia ciuleandra la bataie. Versurile nu sunt scrise de George Simion, cum v-ati fi asteptat, ci de poetul Alin Dinca, care inca din start valorifica bogatia limbii romane, idee sustinuta si de presedintele Academiei Romane, Ioan-Aurel Pop, care vedea limba romana intre primele opt limbi ale lumii in 2018, pentru ca in 2020 sa coboare putin din doina si sa o plaseze intre primele douazeci. Alin Dinca, ca un iscusit stapanitor al vorbelor prin profesia sa, ne atrage atentia ca padurea si codrul nu sunt sinonime in totalitate. Padurea este o intindere mare de teren acoperita cu arbori, in timp ce codrul este o padure mare, deasa si batrana. Cu alte cuvinte toti codrii sunt paduri, dar nu toate padurile sunt codri. 

Din punct de vedere muzical, avem de a face cu un heavy metal folcloric mult mai rafinat decat ceea ce oferta Dirty Shirt, un fel de Subcarpati suprapus peste tendintele progressive, tot mai accentuate dupa 2000, ale trupei Iron Maiden. Pe langa instrumentele clasice pentru o trupa de heavy metal, avem vioara, avem fluier si caval (tot un fel de fluier, vezi explicatia codru/padure), avem tenor si doua soprane, avem si un recitator. Ce-i drept, un actor necunoscut, dar Florian Pittis, Stefan Iordache sau Adrian Pintea nu mai sunt disponibili. Putem incinge si o hora pe la mijloc, dar asta in spectacolele live. 

Bineinteles ca patura conservatoare a fanilor Trooper e in delir. Un oarecare Silaghi, probabil din Ardeal, dupa varianta maghiarizata a numelui, exclama, in comentariile de pe YouTube: "doamne ce energie ;).. lua-mi-as fratii de mana sa-i rupem in bataie pe cei ce ne fura!!!" Mortem, probabil primul vlastar din familia sa cu studii superioare, sustine ca melodia e "de fredonat cu voce tare și cu volumul la maxim. Asta da artă, o adevărată inspirație până și pentru studenți." Gabriel simte cum creste mandria de roman in el ascultand melodia, in timp ce Daniela isi poate stapani cu greu lacrimile si considera ca "trebuie sa ai o piatră în piept în loc de inimă ca să nu te miște deloc". Pe mine m-au miscat putin versurile de la minutele 10:35 - 10:51, care suna cam asa (sper sa le fi scris exact dupa ureche):

Radacinile-s adanci,

Stau infipte in pamant,

Nu le-a smuls furtuna rea,

Nu le-a uscat seceta,

Pun urechea pe un pom,

Ea vorbeste ca un om,

Stie ce-i in gandul tau,

Te ajuta cand ti-e greu.

Problema e la versurile bolduite. Urechea vorbeste ca un om sau pomul? Genul feminin indica destul de clar ca este vorba de ureche. Probabil se vrea o metafora, urechea nefiind un organ capabil de rostire romaneasca. Ma rog, nici pomul, dar ar fi o ilustrare a conexiunii indisolubile dintre roman si natura, un element de legatura intre elementul mobil prin excelenta, omul, si prin om se intelege romanul, si elementul imobil, pamantul stramosesc in care ar fi adanc infipte radacinile romanului. Poetul trece cu usurinta, si chiar impotriva logicii, de la singular la plural in versurile "Ce durere, frica, intuneric, ploi!/Cand rad imi plange inima in noi". In fine, sunt eu prea analitic. E rock'n'roll, e de hora, are tot ce-i trebuie, cum spun fanii: "Hai cu esența carpatină să se trezească natura divină a omului bun cu sânge străbun!!!"

Trupa Luna Amara de la Cluj nu a facut nimic notabil in plan muzical in afara de a cere donatii. Cu toate acestea, am observat adancirea inegalitatilor sociale in cadrul trupei. In timp ce activistul de Facebook Mihnea Blidariu, ajuns aproape la sapa de lemn, isi indemna urmaritorii din bula sa nu mearga la vot (Marcel Ciolacu approves this message) sau sa nu respecte masurile recomandate de autoritati pentru reducerea impactului pandemiei, bassistul Sorin Moraru isi etala colectia de viniluri pe Instagram (multe din 2020). 

Top concerte in Timisoara

Lista ar fi fost goala si daca nu ar fi fost pandemia. Ba chiar pandemia a venit la fix pentru a ne face sa uitam ca nu mai avem concerte in Timisoara din cauza noastra. Locul in care a fost Daos si ulterior Capcana, unde am vazut nenumarate concerte, e la pamant si a devenit istorie pentru a face loc unor cladiri de birouri, care se pare ca vor deveni tot istorie in conditiile in care corporatiile si-au dat seama ca munca home office e destul de rentabila. 

Albumul Pitchfork al anului: Taylor Swift - folklore (Evermore nu mi-a spus mare lucru). E primul album Taylor Swift pe care il ascult de la Fearless din 2008. Legat de Pitchfork, am o poveste interesanta. Eram pe la raionul de viniluri in Carturesti si in fata mea, pe cealalta parte, erau doi tineri, probabil elevi de liceu. Unul dintre ei ridica un vinil si ii spune celuilalt: "Albumul asta a primit primul 10 curat in Pitchfork". "Mda!", imi zic eu. "OK Computer sau Kid A, precis." Bineinteles ca trebuia sa stiu exact, asa ca am asteptat sa plece si am mers sa vad despre ce album era vorba: Fiona Apple - Fetch the Bolt Cutters. Avand in vedere ce note au dat unor albume clasice, nota 10 e prea de tot, la fel cum a fost si in cazul Radiohead.

Albumul hip-hop al anului: Run the Jewels - RTJ4

Best live performance: Run the Jewels - Walking in the Snow, la Adult Swim "Holy Calamavote 2020". Recomand tot show-ul. Probabil se gaseste pe bucati pe YouTube.