In seara de 06.02.2009, eu si Sitalce am decis ca a venit momentul sa incepem activitatea concertistica pe acest an. Cam devreme, ce-i drept, dar era vorba de lansarea albumului
Panikon al trupei Grimus, album care a fost pe locul 1 in topul meu, sectiunea muzica romaneasca, mai corect, muzicuta romaneasca. Locul lansarii - clubul Jazz Pod 16, pe unde nu am mai calcat de la Romania - Italia, de la Europenele din 2000. S-au schimbat cam multe pe acolo in ultimii ani, incepand cu intrarea, care era pe cealalta parte a podului. Dupa ce am gasit usa potrivita, am intrat in club si ne-am lovit de vreo 30 de pustani insirati pe scaune, in timp ce noi doi eram alineati pe culoar. Dupa un minut, un tip si-a inceput drumul pe la mese cu niste bratari in mana, mormaind scurt: "3 lei." Ma mir ca nu ne-a venit noua ideea asta inainte.
"3 lei?", intreb eu, uitandu-ma mirat la Sitalce. "Astia cred ca isi bat joc de noi. Ce pot sa cante astia de 3 lei? Pana si benzina pana aici m-a costat mai mult. Hai dincolo ca e mai scump!"
Dincolo insemna Setup, unde cantau cei de la
Kumm. Zis si facut. Ii lasam pe copiii de la Grimus sa-si continue probele de sunet, imi recuperez masina din Piata Unirii si demarez in tromba spre Setup, unde, conform fituicilor gratuite, artistii trebuiau sa inceapa treaba pe la 21:30. Am parcat la dracu' in praznic, la sfatul lui Sitalce, am intrat in club la 21:40 si am mers sa ne luam bratarile. La intrare, doua fete de care nu puteai sa treci fara 13 lei. Una taia bilete, alta punea bratari. Ma intorc catre Sitalce:
"Man, asa mai merge. Stii ca lucrurile ieftine sunt de proasta calitate."
"Si la muzica?"
"Mai ales la muzica."
Intram in sala. Alta viata. Loc cat vedeai cu ochii, bautura ieftina si canapele libere. Faza cu bautura n-am verificat-o. Sitalce a platit tot. Ne-am trantit pe o canapea si am asteptat ca artistii sa urce pe scena. Ce nu stiam noi era ca artistii urmau sa urce pe scena la ora 23. Am avut timp sa vorbim vrute si nevrute. Despre fotbal, muzica si filme. Am pierdut multe minute incercand sa intelegem de ce oameni cu scaun la cap prefera
The Reader in loc de
Revolutionary Road. Probabil explicatia e undeva intre amintirea placuta a lui Kate Winslet in primul si amintirea neplacuta a partidelor de sex (da, de durata e vorba) din al doilea. In fine.
Dupa cum am spus mai sus, in jurul orei 23, artistii au urcat pe scena si au inceput show-ul de 13 lei. De pe canapele se auzea ca dracu', asa ca ne-am apropiat putin de scena, dar sunetul era cam la fel. Baietii de la Kumm au cantat aproape doua ore. Ce pot sa spun e ca live m-au impresionat mai mult ca pe CD, cu toate ca sunetul a fost cum a fost. Miscarea scenica a artistilor a fost exceptionala. O sa vorbesc despre cei pe care i-am urmarit cu atentie. Baiatul de la saxofon, care mai mult soma pe acolo, se incadra foarte bine in peisaj. Se unduia usor cu saxofonul in mana, batea din palme ca un oligofren si, cateodata, canta furios la muzicuta, moment in care isi aseza cu grija saxofonul. Ce sa mai zic, m-a impresionat si cred ca ar trebui pastrat in trupa si in cazul in Oigan va renunta la saxofon. Si vocalul s-a miscat bine, desi parea destul de plapand. Chiar daca are un look studiat, nu m-a deranjat deloc. Miscarile lui de pe scena mi-au adus aminte de Sean Penn in
Milk, de Tudor Chirila si, vreo cateva minute, de Liam Gallagher. Sfatul meu pentru el e sa lucreze mai mult la miscarile pe un picior. Ultimul pe care l-am urmarit, dar cel mai important, a fost Eugen Nutescu, zis si Oigan, denumit de
Exty chitaristul dobitoc cu basca, pe care il puteti vedea in toata splendoarea sa in prima poza. Omul este un adevarat fenomen. In tricou negru din primul minut, cu basca in cap care ii completa tinuta impunatoare, Oigan s-a miscat tot concertul pe ritmurile muzicii. Basca a avut cozorocul in fata cam tot timpul, l-a miscat intr-o parte si alta ca rapperi pe la mijlocul show-ului si l-a pus la spate la bis. Cand a cantat la microfon, jocul scenic a inclus si miscari lubrice inainte-inapoi, probabil pentru a-si mentine conditia fizica la cote ridicate. La toate acestea, mimica fetei a jucat un rol hotarator. Figura pe care o dezvolta cand se apropia de microfon, rictusurile, pana si clipirile din ochi erau mijloace de comunicare nonverbala care te duceau cu gandul la aroganta. Prestatia lui a primit cea mai mare nota din partea mea: nota 9. Pentru 10 trebuia sa faca si faza cu chitara dupa gat. Obligatoriu de vazut intr-o viata de om.
Cu toate ca sunetul m-a obstructionat pe toata durata concertului, am reusit sa distig multe piese Kumm. Publicul a fost destul de apatic, dar asta nu e un lucru nou pentru Timisoara. Spre final, am observat ca in fata scenei a inceput forfota. Dupa un minut mi-am dat seama care era motivul:
1000 de chipuri. De la
1000 de chipuri pana la bis, atitudinea publicului s-a schimbat, incat am ajuns sa ma intreb de ce trupe cu un singur hit nu canta hitul de cel putin trei ori intr-un concert: la inceput, la mijloc si la final. Asa ar fi mai usor si pentru ei, si pentru public.
Dupa terminarea show-ului, in drum spre masina, ne-am intrebat oare cum ar fi fost la Grimus, desi eram foarte multumiti de prestatia celor de la Kumm. Singurul lucru util pe care l-a adus seara de 06.02.2009 a fost ca am aflat care e diferenta dintre Kumm si Grimus: 10 lei.
