Staind - The Illusion Of Progress

Titlul spune totul. De fapt, penultimul lor album ar fi trebuit sa se numeasca The Final Chapter. Cam aceasta este starea post - Chapter V pentru Staind: The Illusion Of Progress. Declaratia lui Aaron Lewis descrie perfect momentul de cotitura din cariera uneia dintre cele mai importante trupe ale post-grunge-ului:

We went into the studio with the mindset of making our heaviest record yet, but the record that came out has flavors of Pink Floyd and straight-up blues. We didn’t use the same rigs that we use onstage; we used all vintage guitars and amps, and I’m pretty psyched about it! The songs are pretty timeless in their texture.

Ca au intrat cu ceva in gand si au iesit cu altceva nu e chiar asa de grav. Problema e ca The Illusion Of Progress mi-a adus aminte de perioada in care cumparam cate o caseta sau doua pe luna si le roteam pana oboseam si incepea sa imi placa cate ceva. In conditiile de acum, am ascultat albumul combinat cu Break The Cycle, 14 Shades Of Grey si Chapter V, raportul fiind de 1 la 4: o piesa de pe The Illusion Of Progress intercalata intre patru piese de pe celelalte trei albume. Nu e chiar asa de grav nici faptul ca The Illusion Of Progress a ratat locul 1 in Billboard, clasandu-se sub Jonas Brothers si un Kid Rock aparut anul trecut. La urma urmei, trebuia sa sa intample si asta odata. Ce e foarte grav e ca nu prea exista echivalent la Believe, primul single, si, totodata, cea mai buna piesa de pe album. Asa ceva nu s-a mai intamplat niciodata la Staind. Cele trei bonusuri nu salveaza nimic.

Trooper si limba de lemn

In acest weekend, Trooper s-au intalnit cu prim-ministrul bulgar, Serghei Stanisev. Intalnirea a avut loc inaintea concertului pe care Trooper l-au sustinut la Balkan Motor-Rock Fest de la Veliko Tarnovo, Bulgaria, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri internationale de motoare din sud-estul Europei. [...] Restul se poate citi aici.

Balaure, asta care iti scrie comunicatele a terminat la "Stefan Gheorghiu"?

America loves Poison - Part 2

Va dati seama ca presa americana nu putea rata un subiect asa de important ca asa-zisul succes inregistrat de Sebastian Bach pe spinarea trupei Poison si a incercat sa afle parerea celeilalte parti despre o declaratie data de marele blond acum vreo 9 ani, prin care se delimita de valul hair metal: Skid Row fans are not Poison fans. Cum Rikki Rockett si Bret Michaels erau ocupati cu Joe Elliott, Bobby Dall a fost pus in fata acestei rascoliri a unui trecut pe care Sebastian Bach il vrea uitat. Spre surprinderea multora, raspunsul lui Bobby Dall a fost plin de bun simt:

I'm not the one eating my words. I have no animosity myself; I never did. Sebastian obviously did at one point. He's had to eat a little bit of crow. That's his issue to deal with, not mine. I wish him well. When it was convenient for him to say the things he wanted to say, he said that. Now he's opening for my band. So be it.

Acum intelegeti de ce i se spune Sebitchian lui Sebastian Bach. Sper sa ajunga si Joe Elliott in situatia lui. Daca nu puteti sa va explicati cum de cei de la Poison inca reusesc sa umple stadioane, mai jos aveti cel mai bun exemplu. Vorba lui Kid Rock: If it's real, you'll feel it!

America loves Poison

Nu ma mai pot opri din ras dupa ce am citit declaratia lui Sebastian Bach despre participarea sa la Live, Raw and Uncut Tour:

Ten years ago I wouldn't have done it, because every interview I ever did it was, 'NIRVANA's here, it's over for POISON and SKID ROW.' I was having a tough enough time defending my band and myself, I didn't need to defend 100 other bands that I had nothing to do with. But that's a long time ago. I'll tell you one thing, America loves POISON with SEBASTIAN BACH. We are selling more tickets than the Rockstar Mayhem Tour with SLIPKNOT and DISTURBED. We're bigger.

In cazul in care nu stiati, Sebastian Bach a cantat in deschidere in turneul legendei hair metalului Poison. Declaratia lui Bach mi-a amintit de urmatorul banc:

Soarecele si elefantul traversau un pod. La un moment dat soarecele ii spune elefantului:
-Auzi ce misto tropaim noi doi!

Sugarland - Love On The Inside

Pe Jennifer Nettles ar trebui sa o stiti din Who Says You Can't Go Home. In cazul in care introducerea nu va spune nimic, primul lucru cert e ca pentru astfel de momente exista butonul "close", ultimul din dreapta sus. Pe Kristian Bush nu prea aveti de unde sa-l stiti. Jennifer Nettles (voce) si Kristian Bush (chitara si voce) formeaza duoul country Sugarland. Al doilea lucru cert e ca cei doi artisti nu au fata de cantareti de Honky Tonk. Daca mai sus aduceam in discutie colaborarea cu Bon Jovi, daca mai utilizez, cu titlu de completare, si informatia ca primele doua albume, Twice The Speed Of Life (cand Sugarland era trio) si Enjoy The Ride, au primit cate doua discuri de platina fiecare, va dati seama ca vorbim de mainstream country. Daca e mainstream, avem al treilea lucru cert: e ceva necurat la mijloc. De la inaintasii nostri stim ca mainstream rock-ul nu e rock adevarat. Nici mainstream country-ul nu e country adevarat: contine pop, rock, folk, bluegrass, adica o gramada de chestii numai bune sa gadile placut urechea. Al treilea album Sugarland, Love On The Inside, ne confirma mai multe lucruri: Jennifer Nettles si Kristian Bush formeaza o echipa redutabila de compozitori, chiar daca mai sunt ajutati cateodata, pe ici, pe colo, in punctele neesentiale; Jennifer Nettles are o voce de exceptie; Kristian Bush isi face foarte bine treaba la instrumente si stie sa intervina cu vocea doar cand e neaparat nevoie de el, pentru a crea momente memorabile, cum se intampla pe finalul piesei Love. Nu stiu daca o sa va vina sa credeti, dar cele 313.734 de exemplare din Love On The Inside vandute in prima saptamana nu au fost suficiente pentru locul intai in Billboard. Cei de la Sugarland s-au impiedicat de o pustoaica numita Miley Cyrus. Si-au luat revansa in cea de-a doua saptamana si, astfel, Love On The Inside a devenit primul album Sugarland care a ajuns pe mult ravnitul loc intai in Billboard. O performanta pe care aceasta trupa o merita din plin.

Bret Michaels - Fallen

Fallen by Bret Michaels

Rock la Mures 2008 - Ziua 1, partea a 2-a

Ektomorf! Urmau cei de la Ektomorf, numiti peiorativ, in anumite cercuri, varianta maghiaro-tiganeasca a celor de la Sepultura, pe care i-am vazut tot la Rock la Mures, in 2006, cand doar The Exploited au avut un show mai reusit decat ei. Au inceput probele de sunet, dar, din pacate, a inceput si furtuna. Am fost anuntati ca se va lua o pauza pana vom trece peste acest eveniment neplacut. Cu urgia naturii nu poti sa te pui, domnule! Mai tineti minte, nu? S-a luat si curentul, asa ca am asteptat sa treaca furtuna sub o terasa cu doar doua frigidere. Ce nu ne-am dat seama noi era ca acea terasa era facuta pentru umbra, nu pentru ploaie. Cu toate acestea ne-a aparat cat de cat de apa, dar nu ne-a scapat de un cocalar oltean si prietenii lui. Cocalarul oltean, educat de Antena 3 si Parazitii, reprezenta elita grupului, daca ar fi sa facem o apreciere a monologului sau:
"Bai, l-ai vazut pe Patapievici aseara? Patapievici, presedintele Institutului Cultural Roman! Ba, stii ce a zis ala? Ca peste noi, romanii, s-au pisat toti de-a lungul istoriei. Da, s-au pisat toti, turcii, rusii si dracu' mai stie cine. Toti s-au pisat. Si ca suntem un popor pisat de toti si ca Patapievici se pisa pe noi, pe toti romanii. Iti dai seama, frate? Patapievici, presedintele Institutului Cultural Roman, numit de Basescu, sa se pise pe toti romanii! Cand a zis ca se pisa pe romani nu a pus o steluta, ca se pisa pe romani, in afara de Basescu. Iti dai seama, a zis ca se pisa si pe Basescu, pe cel care care l-a numit. [...]
Bai, frate, am venit aici pe ploaia asta. Mai bine stateam acolo sa o ard pe aia. Ba, daca vrei sa arzi ceva mergem la Madrid. Stiu io pe cineva acolo si putem sa ardem, frate. Numa' sa nu mergem la Barcelona, ca acolo e plin pe poponari si travestiti. Nu vezi o pizda in toata Barcelona. A zis Ombladon de la Parazitii ca a fost la Barcelona si nu a vazut nicio pizda, frate. Numa' poponari si travestiti. Cand ii vezi de la distanta zici ca e ceva, dar cand te apropii, dai de dracu'. Deci, fara Barcelona, frate. {Intre timp ii suna telefonul.)
Alo! Da! Suntem la Rock la Mures. Rock la Mures pe dracu', ca e mai mult Rock la Periam, frate, ca Muresul e departe, mai spre Arad. Aici ploua, frate. E plin de balti, abia mai mergi."
Sper ca nu a dat peste balta cea mare, numita Mures de localnici si harti, undeva la doua sute de metri de locul de desfasurare a festivalului. Cu asta ne-am petrecut noi timpul pana sa vina curentul si Ektomorf inapoi pe scena. Au inceput iar probele de sunet, asa ca ne-am permis sa ne retragem pentru a verifica valabilitatea textului din pagina 166 a Almanahului Catavencu Senzatii Tari, editia primavara - vara 2008. Cand am revenit, un puhoi de oameni iesiti din corturi se revarsa spre zona de acces, pazita de oamenii de la securitate. Nu am inteles mare lucru, dar am auzit un strigat "Outcaaast" venind dinspre scena. Am luat-o la fuga ignorand baltile si ne-am asezat frumos la rand pentru un nou control corporal.
Ektomorf! Capul de afis al serii si al festivalului pentru mine. Conditii grele de desfasurare a ostilitatilor, ma gandeam eu. Ploua marunt, gazonul era ud. Precis lumea se va uita la ei de sub umbrele. M-am inselat. In fata scenei erau vreo 500 de oameni care au inceput din nou luptele corp la corp. Efectivele fiind mult mai mari, impresia generala a fost covarsitoare. Cand Zoltán Farkas a strigat "Jump", cei prezenti in fata scenei s-au conformat in proportie de 100%, fara a tine cont de iarba uda, noroi, ploaie sau alte obstacole. S-au lasat purtati de ritmurile sacadate ale muzicii si de corpurile cu care interactionau la ordinele lui Zoltan, care, fara a fi un mare frontman, a avut publicul la degetul mic. Cei de la Ektomorf au stiut ce vor de la muzica lor, ce vor de la public, au avut o miscare scenica cum rar vedem la trupele romanesti care se ocupa cu rockul, incat cu greu ne-a venit sa credem ca vin doar de la cateva sute de km distanta sau ca o simpla granita poate trasa asemenea diferente. Si vorbim de Ektomorf, o trupa care e departe de prima divizie a metalului.
"Vezi, man, ce simplu e! ii spun eu lui Sitalce. Tot ce trebuia sa faca Mihnea era sa strige Jump!"
"Chiar, Mihnea! Pe unde o fi Mihnea?"
"Mihnea Blidariu, nici nu stii cat de mic incepi sa fii!"
Au cantat Outcast, au cantat We Rise, au mai cantat ceva, in timp ce ploaia a inceput sa devina tot mai enervanta. Ne-am adapostit sub aceeasi terasa, dar majoritatea a ramas pe baricade. Zoltan le multumea oamenilor, muzica venea spre noi cu aceeasi energie si nimic nu parea sa-i opreasca pe Ektomorf. Deodata s-a intunecat totul si tobele au ramas singurele surse de zgomot. O noua pana de curent. Dupa zece minute a revenit curentul, dar dinspre scena se faceau semne ca totul s-a terminat. Poate a fost vorba de o defectiune la instalatia de sunet, poate oamenii nu au vrut sa riste. Oricum, nu mai conta. 20 de minute de Ektomorf au fost suficiente sa ma faca sa nu regret ca am dat 45 de lei pe bilet. Anti-Flag? Ce nevoie aveam eu de Anti-Flag!
Ne-am indreptat spre masina, eu calcand hotarat pamantul cu slapi de vara, in timp ce Sitalce facea miscari unduite, specifice domnisoarelor pe tocuri, in incercarea de a-si proteja tenisii Lotto, fara prea mari rezultate. La prima chieie, masina a inceput sa horcaie scurt. La a doua cheie, horcaitul a fost si mai scurt. A treia cheie a adus linistea desavarsita.
"Socul!" strig eu.
"Ce soc, man, ca n-am asa ceva?"
"Atunci ai inecat-o, fraiere!"
"Nu cred ca am inecat-o. Am mai patit asa ceva cand am fost la Caransebes. Isi revine in cateva minute."
"Isi revine pe dracu'! Aici ramanem!" am spus eu, in timp ce imi faceam scenarii in cap. Pe cine sa sun la 12 noaptea si cum sa-i explic tot traseul pana la Periam Port?
Trebuie sa recunosc ca eu si Sitalce vorbeam despre inecatul masinii fara sa stim ce presupune aceasta defectiune sau daca si cum putea fi remediata. Sitalce a deschis de doua ori capota masinii, s-a uitat indelung la maruntaiele acesteia, desi era constient ca, in afara de o mangaiere tandra, nu dispunea de alte metode de resuscitare.
"Hai, Mariana, nu ma lasa tocmai acum!"
"Mariana? Cine e Mariana?"
"Mariana e numele masinii. Asa i-a spus primul proprietar."
"In lipsa de ce?"
Rugamintile lui Sitalce au fost ascultate. Mariana a pornit dupa cateva minute de parca nimic nu s-ar fi intamplat, la fel cum a pornit si Rock la Mures, dupa ce cerul s-a simtit jignit de prestatia trupei Luna Amara si ne-a trezit la realitate cu Ektomorf. Am plecat incet spre Timisoara si am lasat in spate festivalul Rock la Mures, cu sau fara Anti-Flag, cu sau fara B.U.G. Mafia, Iris si N.O.H.A.. Nici pana acum nu stiu daca Anti-Flag a cantat pana la urma sau daca s-a tinut a doua zi a festivalului. Nici nu ma intereseaza. Pentru mine, editia din 2008 a festivalului Rock la Mures va purta numele Mariana.

Sfarsit.

Rock la Mures 2008 - Ziua 1, partea 1

Rock la Mures! Ce sa mai caut eu la Rock la Mures, dupa ce, anul trecut, i-am ratat pe Trooper cantand in fata a zece spectatori trantiti pe iarba? Unul dintre motivele pentru care trebuia sa merg era ca nu se suprapunea cu concediul meu. Unul dintre motivele pentru care nu trebuia sa merg era chiar programul festivalului. Dar nu-l stiti pe Sitalce cat e de insistent!
"Man, hai sa mergem la Rock la Mures!"
"Ce sa facem, man, la Rock la Mures?"
"Cum ce sa facem? Mergem la Rock la Mures, fara discutie!"
" Bine, man, dar eu merg numai in prima zi, cand canta Ektomorf, ca ma stii metalist true cult."
Si asa am lasat dracului tot ce am avut de facut vineri, 8 august: ipoteci, somn de dupa amiaza, albumele Backyard Babies, Extreme si From The Inside, dar si un circ ca in vremurile bune pe blogul lui Zoso. Pentru a face calatoria spre Periam mai interesanta, ne-am hotarat sa mergem cu masina lui Sitalce, marca Dacia 1300, anul fabricatiei 1979. Distractia a inceput inca din momentul in care Sitalce m-a claxonat sa ies din casa, dupa ce m-a asteptat citind Academia Catavencu vreo 10 minute. Masina a ramas pornita in tot timpul acesta, pentru ca exista posibilitatea de a nu mai porni la o eventuala oprire. Cand sa intram pe DN 6, Sitalce face dreapta, spre Timisoara.
"Ce faci, man?"
"Mergem la Timisoara sa bagam benzina si sa-mi iau rovinieta."
"Pai, nu vii de la Timisoara?"
"Ba da, dar nu am benzina si rovinieta."
Ajungem la Timisoara, ajungem la benzinarie, Sitalce pune benzina, merge sa plateasca, se intoarce.
"Nu imi fac astia rovinieta. N-am talonul la mine."
"Cum adica nu ai talonul la tine?"
"Il am acasa. Nu mi-am facut inspectia tehnica periodica. Daca ma prind astia, iau amenda de 50 lei ca nu am talonul la mine."
"Hai, domnule, la Periam, ca ii pierd pe Luna Amara pana te coiesti tu! Daca te opresc, oricum iei amenda! Ce mai conteaza!"
"Da, dar pentru rovinieta e pana la 3.000 de lei. Mergem acasa sa iau talonul. Oricum, mi-e si foame."
Mergem sa mancam, mergem acasa la Sitalce, luam talonul, mergem la o benzinarie Lukoil, aia n-au rovinieta, ne intoarcem la Petrom, luam mult ravnita rovinieta si, in sfarsit, ne indreptam spre Periam. Ce vroiam acum? Sa ajungem cat mai repede la Periam sa-i prindem pe Luna Amara. DN 6 e un drum bun, frumos de la Biled spre Lovrin, dar, din pacate, e circulat. Patru obstacole stateau in calea noastra: politia rutiera la trecerea la nivel cu calea ferata dintre Dudestii Noi si Becicherecu Mic, posibil radar la Biled, posibil radar la Sandra si ceilalti participanti la trafic, adica alte autoturisme Dacia 1300 sau 1310. Spre surprinderea noastra, singurul obstacol nu a fost o Dacie 1300 sau 1310, nici macar Dacia lui Sitalce, ci tocmai o Dacie Logan, care mergea alene pe drumul dintre Metro si Coca Cola. O frana pusa marele sofer din Logan pe drum drept, fara a avea alta masina in fata, a fost prima si singura semnalizare ca e prost pe care ne-o putea da. Sa-l depasim, dar cum sa-l depasim cu o Dacie de varsta noastra, cu inspectia tehnica periodica expirata? Sitalce zicea ca ii trebuie vreo cinci km pentru o astfel de manevra. Aiurea! Cand ai in fata un prost la 50 de ani, cu ochelarii de soare trasi pe ochi si stand la volan de parca era pe toaleta, 300 m au fost suficienti. Drumul a decurs fara alte probleme, cu o medie surprinzatoare de 100 km/h in afara localitatilor si 60 km/h in localitati. Ajungem la Periam si GPS-ul din mine zice stanga. Facem stanga, mergem cat mergem, dupa care zic dreapta. Facem dreapta, mergem cat mergem, dupa care zic: "Ne-am ratacit!" Un motociclist ne indica directia corecta: "Inainte si apoi la stanga." Deci, stiam eu ceva. Facem inainte, apoi stanga si dam de masina Jandarmeriei, un semn clar ca ne indreptam spre destinatie: Periam Port.
Parcam, ne achizitionam biletele de la doua gagici, un batranel ne lipeste o chestie verde pe mana, trec de controlul corporal, intru in aria de desfasurare a manifestarii culturale anuale Rock la Mures, dar il pierd pe Sitalce. Il vad ca merge spre masina si revine dupa cateva minute.
"Nu m-au lasat astia cu lantul!"
Lantul era o chestie argintie care ii atarna pe langa blugi. In jurul nostru vedem cativa oameni cu lanturi similare.
"Ba, astia cum au trecut de cheliosi?" se revolta Sitalce.
"Eh, te-au luat de gasca. Nu e prima data."
"Bine ca nu m-am chinuit sa iau aparatul foto."
Ajungem la partea care ar trebui sa faca obiectul povestirii: Luna Amara. Puteti sa ignorati tot ce am scris mai sus. Mihnea Blidariu, frontmanul carismatic, era pe scena: " Doi-zece, doi-zece, trei! Uaaau! Groooh!" Aoleu, proba de sunet de o ora pe care o fac tot timpul trupele romanesti ca sa aiba sunetul tot prost pana la urma! Cred ca am ajuns pe la sfarsitul ei, pentru ca, in cinci minute, cei de la Luna Amara au inceput concertul cu piesa aia pe care canta cu Ombladon. In fata scenei, circa 15 metalisti au inceput si ei luptele corp la corp, pletele fluturau in aer, praful s-a ridicat spre cer. Restul pana la vreo 500 de oameni erau fie trantiti pe jos, fie la terase, fie in picioare, ca mine si Sitalce, in zone cat mai indepartate de cei 7-8 punkeri cu clasicele tricouri cu Punk's Not Deat, Sex Pistols, Ramones, Rancid, NOFX si Dead Kennedys, care tocmai faceau gramada fara varf ca fotbalistii cand dau gol. Ce simplu e sa fii punker in Romania! Ai nevoie de maxim doua zile si cinci trupe sa fii doctor printre ei. Perioada de timp dintre prima si ultima piesa a concertului Luna Amara a fost marcata de efortul continuu al frontmanului Mihnea Blidariu, singurul care a vorbit la microfon, de a ridica lumea in picioare si a anima atmosfera: "Haideti, fratilor, zici ca suntem la teatru! Auziti, Sorin zice ca cine sta pe iarba e hippiot! Mama, ce metalisti sensibili! Nu ca metalistii nu ar fi sensibili. Mai incercam cu un Nine Inch Nails. Haideti, fratilor! Tu, ala de acolo! Da, tu! Stai acolo trantit cu berea in mana." Cam acesta a fost repertoriu lui Mihnea Blidariu in incercarea disperata de a se simti si el vedeta. E adevarat, lumea a cam stat ca la teatru, dar totul a pornit de pe scena, unde au prestat cinci oameni plictisiti, de parca ar fi fost platiti sa faca pe desteptii, nu sa cante. Cum sa se miste lumea cand pe scena erau patru Mick Mars (tot respectul pentru el si pentru ce face) cu instrumentele si microfonul in mana? Pe tobar il scot din calcul. Am inteles ca cei de la Luna Amara au peste 50 de concerte pe an. Cum e posibil sa se miste pe scena de parca ar fi fost la Festivalul de Jazz de la Garana? Si-au cantat cele doua hituri, Ego Nr. 4 si Gri Dorian, si au plecat fara sa revina la bis, cu toate ca vreo trei metalisti au strigat de cateva ori Rosu aprins. Un gest de recunoastere a propriei dimensiuni pentru care merita tot respectul, la fel cum merita tot respectul pentru cele trei piese noi pe care le-au cantat. La modul cel mai serios, va pot spune ca piesele respective imi dau mari sperante in privinta viitorului album Luna Amara.

Va urma. Nu ratati ziua intai, partea a doua, despre urgia naturii, cocalarul oltean, Ektomorf si Mariana, ca nici nu stiti ce pierdeti!

Backyard Babies - Preview The New Album!

Chiar acum pe www.myspace.com/backyardbabies.

Nomadic, Voodoo Love Bow, Zoe Is A Weirdo. Vin puternic din urma Degenerated si Drool. Cam astea ar fi dupa doua ascultari. A, multumim pentru Total 13, Making Enemies Is Good si Stockholm Syndrome! Nimeni nu ni le va putea lua niciodata!

Iced Earth - The Crucible Of Man: Something Wicked Part 2

Revenirea lui Matt Barlow la Iced Earth a fost intampinata cu bucurie de toata suflarea metalica, de la userii cu ochelari de cal de pe forumuri pana la site-urile de profil mai importante, dar si de cele minuscule, care dau pe afara de redactori, dar isi cauta colaboratori la mica publicitate. Iced Earth inseamna Jon Schaffer, cel putin la nivel teoretic. De ce era atat de importanta intoarcerea lui Matt Barlow pentru o trupa care, trebuie sa recunoastem, s-a zbatut in esalonul secund al metalului toata cariera, fara nicio sansa de promovare? Pentru mine nu are absolut nicio semnificatie, deoarece am stiut tot timpul ca Iced Earth a murit in 2003, cand a plecat Barlow. Transferul lui Tim "Ripper" Owens, dupa sutul in fund primit de la Judas Priest, s-a dovedit un esec rasunator pentru ambele parti. Cred ca o mare parte din vina o poarta Ripper si ghinionul sau fantastic de a fi considerat solutie provizorie pe oriunde merge, chiar si in Beyond Fear, propria lui trupa. The Crucible Of Man: Something Wicked Part 2, cea de-a doua parte a albumului conceptual Something Wicked, inceput cu Tim "Ripper" Owens, ne demonstreaza de ce Jon Schaffer inseamna Iced Earth doar la nivel teoretic. Pentru ca Jon Schaffer nu s-a putut descurca niciodata de unul singur, iar Matt Barlow, cel de-al treilea vocalist, a fost principalul element de identificare a trupei Iced Earth. Matt Barlow cel din 2008 si-a schimbat doar parul, nu si vocea, insa a avut ghinionul (poate blestemul predecesorului) de a primi pe The Crucible Of Man: Something Wicked Part 2 piese chiar mai slabe decat cele de pe Framing Armageddon: Something Wicked Part 1. Face tot ce poate sa sparga monotonia prin I Walk Alone sau Divide And Devour, dar nu putem sa-i cerem imposibilul. Imposibilul este sarcina de serviciu a lui Jon Schaffer, care tine sa ne demonstreze ca el este solutia provizorie pentru Iced Earth pe The Crucible Of Man: Something Wicked Part 2.

Scars On Broadway - Live at Union Station LA

Serious
Funny
Universe
Kill Each Other/Live Forever
Stoner Hate
Enemy
China Girl
Chemicals
Cute Machines
Whoring Streets
They Say

Mai multe pe http://soadfans.com. Cam tot, de fapt.