Bine, nu se astepta nimeni ca Deff Leppard sa se apuce de trash metal la varsta lor, insa membrii trupei au promis ca vom avea parte de momente neasteptate pe acest material. (Def Leppard - Songs From The Sparkle Lounge)
Mihnea Blidariu, moralist, poet, vocalist, trompetist, chitarist de riff si jurnalist, incearca sa impuna propria varianta de scriere a numelui trupei Def Leppard, cu care cei de la Best Music nu sunt de acord, dupa cum se poate observa din titlu, dar o respecta ca licenta poetica, si adopta termenul trash, foarte popular printre oamenii cu o vasta cultura muzicala. Bine, nimeni nu se astepta ca Mihnea Blidariu sa se apuce de scris poezii si recenzii de albume, dar muzicantul s-a bazat pe faptul ca folosirea tastaturii elimina diferentele dintre stangacii formati in timp si dreptaci. Sper ca membrii trupei Luna Amara, fiind mai tineri, sa se apuce de trash. Daca stau sa ma gandesc mai bine, ei chiar asta fac de cativa ani.
P.S. - Trash a devenit thrash intre timp. Def Leppard a ramas Deff de doua ori pe Best Music si o data pe Metalhead.
Friday, May 30, 2008
Wednesday, May 28, 2008
Neil Diamond - Home Before Dark
Pentru o retragere de pe scena in plina glorie, Neil Diamond*, unul dintre cei mai importanti muzicieni americani, intrat intr-un con de umbra in ultimul timp, avea nevoie de ajutorul unui singur om: Rick Rubin**. Daca stiti ce a insemnat Rick Rubin pentru finalul de cariera al lui Johnny Cash, puteti sa va opriti din citit si sa mergeti sa ascultati albumul Home Before Dark. Daca inca mai aveti dubii in privinta lui Neil Diamond, o sa va spun ca Home Before Dark este primul number one in Billboard din intreaga activitate a artistului. De asemenea, Neil Diamond, in varsta de 67 de ani, este cel mai varstnic muzician care ajunge pe locul intai, depasind performanta realizata de Bob Dylan, in 2006, cu Modern Times. Daca nici cu aceste informatii nesemnificative*** pentru Home Before Dark nu am reusit sa va conving, mai am o singura sansa****: Pretty Amazing Grace.
________________________
* - Girl, You'll Be A Woman Soon si Solitary Man va spun ceva?
** - Home Before Dark este cel de-al doilea album al lui Neil Diamond cu Rick Rubin ca producator, dupa 12 Songs din 2005.
*** - Piesa Another Day (That Time Forgot) este cantata in duet cu Natalie Maines de la Dixie Chicks.
**** - Restul sunt vorbe.
Sunday, May 25, 2008
Caci Eye On Metal
Presa metalica din Romania s-a imbogatit cu un nou nume, webzine-ul Eye On Metal. Aici o intalnim pe mai vechea noastra cunostinta Dana Dumitrescu, zisa si Dana Black, pe Camelia Dumitrescu (Saru' mana, doamna!), personaje de poveste ca Miluta Flueras si o sleahta intreaga de colaboratori ca la toate site-urile metal cu continut subtire. Ce aduce nou Eye On Metal in peisajul presei de metal/divertisment din Romania? Mai multe hohote de ras, bineinteles. Cateva mostre:
In cronica ultimului album Dark Tranquillity, Fiction, confesiunile lui Adrian "Cynyc" Rugina de la Metalfan palesc in fata unui oarecare Gabi, un manuitor profund al tastaturii, aruncat de Mikael Stanne in mijlocul unui cenaclu literar pentru adolescenti. Pentru acest Gabi, Fiction reprezinta strigatul de maturitate al trupei Dark Tranquillity, concretizat in manifestari feminine: Lacrimi de maturitate curg pe fata suedezilor, fictiunea prinde culoare inca de la prima melodie, intampinandu-ne cu agresivitate si pasaje de clapa exact acolo unde necesitatea implora pictand un tablou plin de motive mature si asta e doar inceputul. In orizonturi bine dezvoltate, notele curg formand cascade involburate de riffuri imbalsamate in uleiuri melodioase acompaniate de vocea inconfundabila a lui Stanne. Riffuri imbalsamate in uleiuri melodioase? Tablou plin de motive mature? E clar. Albumul Fiction are efecte halucinogene asupra ascultatorului. Vi-l amintiti pe Cynyc cum oscila intre betie si orgasm? Gabi nu are dileme din acest punct de vedere: Un pendul suedez se balanseaza in fata ochiilor, ma simt atras intr-o lume fantastica, o lume a confuziei, a lucrurilor care doar par reale, o irealitate ravnita. Capturat in meghina versurilor profunde, a riffurilor impunatoare, a vocii bine lucrate, te gasesti neputincios asemenea unui narcoman ce vrea tot mai mult... ce vrea sa isi inece amarul in lumea frumoasa a FICTIUNII. Spre finalul cronicii, acest tortionar al tastaturii pune punctul pe i: Toate melodiile sunt bine cladite, elementele caracteristice nu lipsesc, strangulate cu mai multa agresivitate de data asta si vocea clean pe vreo 2 melodii facand ca bratele larg sa se deschida si sa imbratiseze in armonie ura de palpabil, melancolie si o teama obscura pana cand cele 45 de minute isi gasesc sfasitul. Concluzia: Dupa ce l-ai ascultat odata... iti vei da seama ca realitatea nu e prea interesanta si vei inchide ochii savurand FICTIUNEA. Vei gasi muzica dincolo de zgomot, vei gusta lirism dincolo de indiferenta, vei fi DINCOLO. Daca cineva il cunoaste pe acest Gabi, il rog sa sune cu incredere la un Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog.
Pe ultimul album Meshuggah, ObZen, se bat Andreea, alta decat cea care se ocupa de tomberoanele unui site expirat, si Zach, ambii creditati ca autori ai cronicii. Pentru autorul/autoarea recenziei, Meshuggah este un amestec intelectual si rafinat, ca un vin plin de savoare sau ca o sampanie rara a extremului, care te ameteste si te lasa la limita simturilor. Dupa aceasta scurta trecere pe la bar, albumul ObZen acapareaza in totalitate celelalte randuri: Deci, Obzen este atingerea unei stari de perfectiune in violenta si brutalitate, fapt dovedit in mod inteligent si de coperta albumului. Este o superba creatie artwork ce poate fi catalogata drept din cele mai reusite album covers din istoria metalului. Corect. Ar trebui sa-i multumeasca lui Marilyn Manson. Vinul si sampania nu mai au nicio legatura cu ce urmeaza: Imaginati-va un haos pur curgand ca o cascada de pe o stanca sau un vulcan, urmand traseul unui munte cu o precizie uimitoare. Tonalitatile pieselor nu formeaza doar o simpla muzica, ci sunt culori, emotii si elemente ale naturii. Cand cineva le asculta cu ochii inchisi ar trebui sa vizualizeze cu ce seamana piesele si rezultatul va fi diferit pentru fiecare persoana in parte. Piesa Combustion erupe precum petrolul dintr-o sonda, iar tobele in Bleed sunt de-a dreptul impecabile. Oriunde esti: sub norii vestind furtuna in Lethargica, meditand in timp ce asculti Obzen sau pulsand cu Pravus, vei gasi ceva nou si mai profund de fiecare data. Sigur ObZen asta e un album? Mie imi suna a medicament.
Din acest peisaj nu putea lipsi omul de presa Dana Black, prezenta pe Eye On Metal cu cronici la Belphegor - Bondage Goat Zombie si Virgin Black - Requiem Fortissimo. Acestea merita citite in intregime. Orice rupere din context ar diminua forta discursului omului de presa. Abordarea este noua, plina de patos si ne ofera o bucatica din sufletul plin al jurnalistei, prea plin, mult mai plin decat cel al lui Klawz. Exista posibilitatea ca stilul Danei Black sa va ridice probleme de identitate, insa prezenta din abundenta a conjunctiei "caci", scrisa fara diacritice, risipeste orice urma de indoiala. Caci Dana Black scrie si ar merita titlul de profa de literatura de la Eye On Metal.
In cronica ultimului album Dark Tranquillity, Fiction, confesiunile lui Adrian "Cynyc" Rugina de la Metalfan palesc in fata unui oarecare Gabi, un manuitor profund al tastaturii, aruncat de Mikael Stanne in mijlocul unui cenaclu literar pentru adolescenti. Pentru acest Gabi, Fiction reprezinta strigatul de maturitate al trupei Dark Tranquillity, concretizat in manifestari feminine: Lacrimi de maturitate curg pe fata suedezilor, fictiunea prinde culoare inca de la prima melodie, intampinandu-ne cu agresivitate si pasaje de clapa exact acolo unde necesitatea implora pictand un tablou plin de motive mature si asta e doar inceputul. In orizonturi bine dezvoltate, notele curg formand cascade involburate de riffuri imbalsamate in uleiuri melodioase acompaniate de vocea inconfundabila a lui Stanne. Riffuri imbalsamate in uleiuri melodioase? Tablou plin de motive mature? E clar. Albumul Fiction are efecte halucinogene asupra ascultatorului. Vi-l amintiti pe Cynyc cum oscila intre betie si orgasm? Gabi nu are dileme din acest punct de vedere: Un pendul suedez se balanseaza in fata ochiilor, ma simt atras intr-o lume fantastica, o lume a confuziei, a lucrurilor care doar par reale, o irealitate ravnita. Capturat in meghina versurilor profunde, a riffurilor impunatoare, a vocii bine lucrate, te gasesti neputincios asemenea unui narcoman ce vrea tot mai mult... ce vrea sa isi inece amarul in lumea frumoasa a FICTIUNII. Spre finalul cronicii, acest tortionar al tastaturii pune punctul pe i: Toate melodiile sunt bine cladite, elementele caracteristice nu lipsesc, strangulate cu mai multa agresivitate de data asta si vocea clean pe vreo 2 melodii facand ca bratele larg sa se deschida si sa imbratiseze in armonie ura de palpabil, melancolie si o teama obscura pana cand cele 45 de minute isi gasesc sfasitul. Concluzia: Dupa ce l-ai ascultat odata... iti vei da seama ca realitatea nu e prea interesanta si vei inchide ochii savurand FICTIUNEA. Vei gasi muzica dincolo de zgomot, vei gusta lirism dincolo de indiferenta, vei fi DINCOLO. Daca cineva il cunoaste pe acest Gabi, il rog sa sune cu incredere la un Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog.
Pe ultimul album Meshuggah, ObZen, se bat Andreea, alta decat cea care se ocupa de tomberoanele unui site expirat, si Zach, ambii creditati ca autori ai cronicii. Pentru autorul/autoarea recenziei, Meshuggah este un amestec intelectual si rafinat, ca un vin plin de savoare sau ca o sampanie rara a extremului, care te ameteste si te lasa la limita simturilor. Dupa aceasta scurta trecere pe la bar, albumul ObZen acapareaza in totalitate celelalte randuri: Deci, Obzen este atingerea unei stari de perfectiune in violenta si brutalitate, fapt dovedit in mod inteligent si de coperta albumului. Este o superba creatie artwork ce poate fi catalogata drept din cele mai reusite album covers din istoria metalului. Corect. Ar trebui sa-i multumeasca lui Marilyn Manson. Vinul si sampania nu mai au nicio legatura cu ce urmeaza: Imaginati-va un haos pur curgand ca o cascada de pe o stanca sau un vulcan, urmand traseul unui munte cu o precizie uimitoare. Tonalitatile pieselor nu formeaza doar o simpla muzica, ci sunt culori, emotii si elemente ale naturii. Cand cineva le asculta cu ochii inchisi ar trebui sa vizualizeze cu ce seamana piesele si rezultatul va fi diferit pentru fiecare persoana in parte. Piesa Combustion erupe precum petrolul dintr-o sonda, iar tobele in Bleed sunt de-a dreptul impecabile. Oriunde esti: sub norii vestind furtuna in Lethargica, meditand in timp ce asculti Obzen sau pulsand cu Pravus, vei gasi ceva nou si mai profund de fiecare data. Sigur ObZen asta e un album? Mie imi suna a medicament.
Din acest peisaj nu putea lipsi omul de presa Dana Black, prezenta pe Eye On Metal cu cronici la Belphegor - Bondage Goat Zombie si Virgin Black - Requiem Fortissimo. Acestea merita citite in intregime. Orice rupere din context ar diminua forta discursului omului de presa. Abordarea este noua, plina de patos si ne ofera o bucatica din sufletul plin al jurnalistei, prea plin, mult mai plin decat cel al lui Klawz. Exista posibilitatea ca stilul Danei Black sa va ridice probleme de identitate, insa prezenta din abundenta a conjunctiei "caci", scrisa fara diacritice, risipeste orice urma de indoiala. Caci Dana Black scrie si ar merita titlul de profa de literatura de la Eye On Metal.
Monday, May 19, 2008
Glenn Hughes - First Underground Nuclear Kitchen
La 8 ani dupa ce a abreviat Return Of Crystal Karma ca R.O.C.K., Glenn Hughes, fost component Trapeze, Deep Purple si Black Sabbath, supranumit The Voice Of Rock, se foloseste din nou de aceasta modalitate cu First Underground Nuclear Kitchen, prescurtat F.U.N.K., pentru a oferi si neavizatilor o indicatie clara privind continutul muzical al produsului. Sa nu va asteptati ca F.U.N.K. sa se incadreze in definitia clasica genului. "Glenn Hughes is rock, soul and funk", I like to think of it as a big gum ball. You distill it together and all those three ingredients make up the flavor of my music, spune The Voice Of Rock insusi, sporind confuzia in randul celor care nu inteleg de ce Glenn Hughes e numit The Voice Of Rock in loc de The Voice Of Rock, Funk & Soul, pentru ca daca era intr-adevar The Voice Of Rock, David Coverdale nu ar mai fi existat. Pentru ca daca intr-adevar era The Voice Of Rock, ar fi trebuit sa cante pe noul album M.S.G., In The Midst Of Beauty, in locul unui Gary Barden care se ingroapa ca vocalist in jurul unui chitarist in deriva. Pentru fanii infocati ai lui Glenn Hughes, problema Deep Purple reprezinta una dintre marile nedreptati pe care viata i le-a facut artistului, in timp ce problema M.S.G. reprezinta una dintre marile nedreptati pe care Michael Schenker si le-a facut lui insusi.
Am privit cu neincredere declaratiile lui Glenn Hughes de la inceputul anului si le-am pus pe seama strategiei de promovare a albumului First Underground Nuclear Kitchen: I wanted to make a record that I can live with for the next 20 years, a record that is timeless. If you’re going to buy one Glenn Hughes record or if you’ve never heard of Glenn Hughes before, this is the one to jump on board with. De ce sa incerce un om sa se autodepaseasca la 56 de ani, cand alt om de 56 de ani, David Coverdale, traieste doar pentru trecutul sau? Pentru ca nu are un trecut glorios sau pentru ca e artist?
First Underground Nuclear Kitchen are legaturi puternice cu Music For The Divine, la fel cum a avut Music For The Divine cu Soul Mover. Imperfection, Too Late To Save The World si Where There's A Will ar fi cele mai evidente. Ideile principale ale demersului acestui nou album sunt Crave si piesa de titlu, First Underground Nuclear Kitchen. Cea mai buna piesa este Oil And Water, un "song in the key of rock", in care Glenn Hughes face o adevarata demonstratie de tehnica vocala. Albumul a fost realizat in formula de trio, Glenn Hughes avandu-i alaturi pe Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers, omul responsabil pentru transformarea initialelor R.O.C.K. in F.U.N.K., si Luis Carlos Maldonado, care a contribuit la compunerea a cinci din cele unsprezece piese.
Daca nu ati ascultat pana acum un album Glenn Hughes si m-ati intreba care ar fi cea mai potrivita alegere, as raspunde, fara sa stau prea mult pe ganduri, First Underground Nuclear Kitchen. Acum cateva zile nu credeam ca o sa spun asta, dupa cum nici Chad Smith nu credea ca o sa faca albumul vietii lui cu Glenn Hughes.
Sunday, May 18, 2008
Thursday, May 15, 2008
Scars On Broadway - They Say
Scars On Broadway este proiectul lui Daron Malakian si John Dolmayan de la System Of A Down. Hitul saptamanii!
Bret Michaels - Go That Far (video)
Videoclipul piesei Go That Far, una dintre "noutatile" viitorului album Bret Michaels, Rock My World. Pacat ca Bret a utilizat atat de putine clisee de rockstar in acest clip. In alta ordine de idei, Rock My World se anunta a fi cel mai bun album de party rock al anului. Ascultarea celor zece piese disponibile pana acum poate inlocui cu succes cafeaua de dimineata sau Red Bull-ul de seara.
Sunday, May 11, 2008
Blind Melon - For My Friends
Acum 15 ani, posturile si emisiunile muzicale ma stresau cu o piesa in care aparea o fetita grasa, urata si costumata in albina. Piesa se numea No Rain si a fost cel mai mare hit al trupei Blind Melon. Cand am aflat ca Shannon Hoon, vocalistul Blind Melon, era omul care a cantat alaturi de Axl Rose in Don't Cry (si in alte piese de pe Use Your Illusion) mi-am schimbat parerea despre aceasta trupa care a cunoscut succesul in perioada post-Use Your Illusion si in plina era grunge, ajutata tocmai de Guns N' Roses si de producatori ca Rick Parashar pe albumul Blind Melon si Andy Wallace pe albumul Soup, care au lucrat, in aceeasi perioada, cu Temple Of The Dog, Pearl Jam si Alice In Chains, respectiv Nirvana si Faith No More. Succesul piesei No Rain i-a luat mintile lui Shannon Hoon, care, dupa o scurta perioada traita la maximum, avea sa-si gaseasca sfarsitul in urma unei supradoze de cocaina, la 21 octombrie 1995, lasand in urma capodoperele Blind Melon si Soup, o fetita de 13 saptamani care avea sa dea numele celui de-al treilea album al trupei, Nico, si patru colegi, Christopher Thorn, Rogers Stevens, Brad Smith si Glen Graham, cu misunea neindeplinita, carora le-a taiat craca de sub picioare.
Intrebarea fundamentala a oamenilor care asculta Blind Melon in 2008 este urmatoarea: exista misiune pentru Blind Melon care sa-l excluda pe Shannon Hoon? Daca ma intrebati pe mine, o sa va spun ca No Rain, Change, Galaxie sau Car Seat (God's Presents) sunt inegalabile. Daca ii intrebati pe Christopher Thorn, Rogers Stevens, Brad Smith si Glen Graham, vor spune ca merita o a doua sansa. Pentru a-si continua activitatea sub numele Blind Melon, cei patru l-au ales ca suplinitor pe postul lasat liber de Shannon Hoon pe Travis Warren, un mare fan Blind Melon din anii '90, care in 80% din cazuri incearca sa fie Shannon Hoon, in 15% din cazuri Axl Rose si in 5% din cazuri Taime Downe sau chiar el insusi. Albumul For My Friends este dedicat, dupa cum spune si titlul, tutoror fanilor Blind Melon si tuturor celor care au dorit ca Blind Melon sa-si continue activitatea. Din punct de vedere muzical, For My Friends reprezinta o intoarcere in timp, mai exact in perioada albumului de debut, pentru a anihila influentele grunge si alternative. Dupa cum spuneam mai sus, supravietuitorii succesului Blind Melon considera ca merita inca o sansa. Daca Nell Hoon, mama lui Shannon Hoon, impresionata de numarul mare de fani Blind Melon din zilele noastre, le-a dat binecuvantarea celor patru pentru a continua sub numele Blind Melon, daca Nico Hoon, fiica lui Shannon Hoon, a cantat alaturi de ei No Rain si Change, piesele tatalui ei, pe care l-a cunoscut doar din inregistrari video, cine sunt eu sa imi dau cu parerea pe aceasta tema? Pe langa cateva piese exceptionale, For My Friends are meritul de a fi readus albumele Blind Melon si Soup in playlist-ul meu. Nu e de mirare ca am ajuns sa-i dau dreptate lui Christopher Thorn, care spunea ca cele mai frumoase momente ale vietii sale le-a trait cand se droga cu Shannon Hoon.
Sunday, May 4, 2008
R.E.M. - Accelerate
Saptamana trecuta, in spiritul traditiei inaugurate de Lenti Chiriac inca de acum 15 ani, m-am hotarat sa cinstesc sarbatorile pascale prin eliminarea brutalitatilor muzicale de orice natura. Singurele albume care au ratat playlist-ul de nenumarate ori si pareau sa corespunda profilului de mai sus erau Detours al lui Sheryl Crow si Accelerate-ul celor de la R.E.M.. M-am oprit asupra celui de-al doilea album, fiind vorba si de o trupa care a militat, de-a lungul carierei sale, pentru o gramada de cauze care oricum nu ma interesau si putea sa imi ofere 34 de minute (cam putin la prima vedere) de liniste. Living Well Is The Best Revenge - un titlu potrivit pentru un inceput de album si promitator pentru o noapte frumoasa. Dupa 20 de secunde am umblat putin la volum. Rock, chitara aia e prea rock, iar Stipe striga de parca are ceva polite de platit prin titlul acesta. Man-Sized Wreath - gluma se ingroasa. Rock, prea rock. E timpul sa devina seriosi, chiar superseriosi: Supernatural Superserious. Rock? Iar rock? E clar! Astia au ajuns atat de mari incat nu le mai pasa cum incep un album. Stiu ca oricum cele trei initiale inseamna aur sau platina indiferent de continut. Daca inceputul este rock, sfarsitul trebuie sa fie pop 100%. Am sarit direct la piesa a zecea, Horse To Water. Chiar mai rock decat inceputul. Oare omul de la keyboards sufera de anemie? O idee ciudata a inceput sa prinda contur in mintea mea. Am dat click pe ultima piesa, I'm Gonna DJ. 2 minute de rock pe care nu il asteptam de la R.E.M. si am ajuns sa strig, odata cu Michael Stipe: It's the end of the world! Ideea ciudata care a inceput sa prinda contur in mintea mea era pe cale sa se definitiveze: albumul acesta e fake. Precis am luat teapa cu un album R.E.M. de prin anii '80. Asta nu poate fi R.E.M.-ul anului 2008! In timpul celor 30 de minute de verificari atente pe internet, m-am lovit de aceleasi patru cuvinte: BACK TO THE ROOTS! In miez de noapte mi-am deschis messenger-ul si i-am dat un buzz lui Sitalce: "Man, ultimul R.E.M.! Caz suspect de marire exagerata de coaie, cum ar zice unii." "La cine, man? La Michael Stipe? Sa fim seriosi!" mi-a raspuns Sitalce.
Serios! Superserios! Supernatural Superserious!
Saturday, May 3, 2008
Theory Of A Deadman - Scars & Souvenirs
Cei care asteapta cu nerabdare viitorul album Nickelback au primit din partea celor de la Roadrunner Records un calmant intitulat Scars & Souvenirs. Trupa responsabila de acest produs, Theory Of A Deadman, provine din Canada si a fost mosita de insusi Chad Kroeger, prin intermediul casei sale de discuri 604 Records. Mai mult, Chad Kroeger i-a prezentat lumii intregi pe componentii Theory Of A Deadman in magnifica piesa Hero, de pe coloana sonora a filmului Spiderman, cantata alaturi de Josey Scott de la Saliva. In aceste conditii, sansele ca Theory Of A Deadman sa scoata ceva foarte diferit de Nickelback sau ceva mai bun decat Nickelback sunt nule. Cu toate acestea, albumul Scars & Souvenirs merita din plin toata atentia iubitorilor de rock modern, de Nickelback si, nu in ultimul rand, de muzica buna. Daca vreti ceva care sa va prinda repede de pe acest album, incercati Crutch, Little Smirk sau By The Way, piesa de mai jos, cantata impreuna cu Robin Diaz si Chris Daughtry, cea mai importanta voce a rockului american din ultimii ani.
Thursday, May 1, 2008
Saints Of The Underground - Love The Sin, Hate The Sinner
Saints Of The Underground, prescurtat S.O.T.U., este un supergrup format din Jani Lane (Warrant), Keri Kelli (Alice Cooper), Bobby Blotzer (Ratt) si Robbie Crane (Ratt). Nu trebuie sa va luati dupa numele din paranteze, pentru ca Saints Of The Underground nu are treaba cu vreun element, nici chiar cu suma lor. Keri Kelli sintetizeaza cel mai bine muzica de pe primul album Saints Of The Underground, Love The Sin, Hate The Sinner: With more than six decades of combined experience, S.O.T.U. represents classic hard rock with current elements of today rock genre.
Jani Lane, revenit de scurt timp in Warrant si la sentimente mai bune fata de mostenirea pe care aceasta trupa a lasat-o rockului, este la fel de plin de entuziasm ca si colegii sai de supergrup: For me, S.O.T.U. was like when a Monty Python skit stops abruptly and you hear a voice over say, "and now for something completely different". I was in a very slow and boring rut when I got a call from the guys. It really got the creative juices flowing again...and some other juices too!
Fragmente din piesele de pe Love The Sin, Hate The Sinner se pot asculta pe pagina de MySpace a trupei sau aici.
Subscribe to:
Posts (Atom)
