Friday, February 29, 2008

Hey, hey, I wanna be a rockstar

Cica astia de la Roadrunner Records nu mai pot de fericire. Dupa lupte seculare, albumul trupei Nickelback, All The Right Reasons, lansat in octombrie 2005, a cucerit Marea Britanie la inceputul acestui an. Trebuie sa mentionez cateva dintre marile realizari ale trupei canadiene Nickelback de pana acum:
- ultimele trei albume ale trupei, Silver Side Up, The Long Road si All The Right Reasons au ajuns pe locul 1 in Canada;
- How You Remind Me de pe Silver Side Up a ajuns pe locul 1 in Billboard;
- albumul All The Right Reasons a ajuns pe locul 1 in Billboard;
- albumul All The Right Reasons se plimba prin topul Billboard de 125 de saptamani, ultima pozitie atinsa fiind 48, motiv pentru care produsul mentionat mai sus a fost declarat cel mai bun album rock al secolului pana acum;
- a vandut 25 de milioane de albume in intreaga lume;
- in decembrie 2007, All The Right Reasons cucereste playerul meu si ajung sa sustin ca aprecierea facuta de Billboard cu privire la acest album este 100% corecta;
- in scurt timp playlistul lui Sitalce s-a redus la 11 piese, toate de pe All The Right Reasons.
Sa revenim la Marea Britanie. Cum e posibil ca un album lansat in 2005, care nu a starnit valuri de entuziasm la data aparitiei, sa ajunga pe locul 2 in februarie 2008? Simplu, era nevoie de un single mai tare ca How You Remind Me. Photograph, Far Away, Savin' Me, Animals, If Everyone Cared si Side of a Bullet nu au reusit mare lucru. Mai ramaneau cinci piese pe All The Right Reasons. Dupa multe deliberari au facut alegerea corecta: Rockstar si Marea Britanie este la picioarele lor. Dedic aceasta melodie, cu tot cu mesajul pe care il contine, trupelor de metal din Romania care au inceput sa-si planga din nou nefericirea pe forumuri.

De rasul lumii

De pe www.trooper.ro

Coiotul a fost ales pentru a face parte din juriul Festivalului Naţional de Folk Târgovişte.

Daca ar realiza ridicolul situatiei, toti participantii s-ar retrage de la festival.
Alta care nu e de ras:

În data de 29.02.2008 grupul Trooper se va afla în studioul Tonomatului DP2. Emisiunea se difuzează pe TVR2 începând cu ora 10.00.

Mare realizare. In reluare, sambata, 01.03.2008,ora 3.30.

Ca fapt divers: blogul lui Oscar.

Thursday, February 28, 2008

H8 - Nimic nou

H8 a facut parte din grupul de trupe din noul val care a beneficiat de o expunere ceva mai mare decat trupele clasice de metal, concretizata prin aparitii in mas-media, prezente la festivaluri mai importante si intersectari cu nume ale scenei hip-hop, dar si de sincronizarea cu valul nu metalului american, incat a lasat impresia ca poate revolutiona scena romaneasca prin rasturnarea sistemului de valori. Cu toate acestea, H8 nu a reusit sa faca pasul spre mainstream, iar o existenta prea lunga in underground nu este deloc motivanta pentru acest gen de muzica. In aceste conditii, trupa a depus armele dupa un deceniu de activitate, lasand spre descoperire albumul de debut, autoprodus, “Nimic nou”, pentru a da o forma concreta si palpabila activitatii muzicale.
Din punct de vedere al stilului abordat, am putea face o caracterizare din franturi sau o etichetare pretentioasa pentru a eluda singurul rezultat valabil si global, blamatul termen de nu metal. H8 urmeaza reteta cu doi vocali, Butch si Aliosha, care se cam calca pe picior in multe parti, un D.J., care isi face treaba discret, destul de oportun in interventii, fara a fi foarte agasant si un efort mai mare pe partea de chitara, care ii diferentiaza de celelalte trupe de gen din Romania. Tendintele de agresivitate specifice genului, manifestate prin fluxuri sacadate, sunt indulcite mult de melodicitatea chitarilor. Pacatul ornamentarii excesive de dragul complexitatii afecteaza multe piese de pe “Nimic nou” si inlocuieste exprimarea simpla si directa, care era mult mai potrivita in unele cazuri. Sunt cateva piese cu potential pe acest album, care reusesc sa expuna destul de coerent anumite idei, ca “23.10”, “Profil”, “Ochii lor”, “Ce-ti doresti nu poti avea” sau “Viata-i grea da’ trece”, cu un titlu care aminteste de featuring-ul lui Aliosha cu Parazitii din “Categoria grea”, poate cel mai reusit featuring din toata cariera celor de la Parazitii. Featuring-urile obligatorii pentru acest gen nu puteau sa lipseasca de pe “Nimic nou”. Pe langa colegii de “revolutie”, Catalin de la Coma , Sorin de la E.M.I.L. si Nede de la Do Diez, il descoperim prestand “metal” pe celebrul Bitza, un cascador muzical veritabil si mare supravietuitor al ecranului, indiferent ca juca hora pe etno dance, isi smulgea camasa in boy band sau facea pe durul cu prosop in cap pe beaturi de hip hop.
H8 face parte din categoria trupelor cu mesaj, care isi etaleaza fiecare vers ca pe un panseu profund, cu o valoare educativa indiscutabila, rezultat al unor experiente de viata traite, vazute sau imaginate. Protestul energic cu tinta universala, culpabilizarea generala prin ochiul omniscient si inocent, frustrari si angoase izvorate dintr-o empatie adeseori superficiala sunt teme favorite. Vulgaritatea fortata descalifica conceptul liric, doar pentru a urma o anumita reteta si a asigura o bataie mai larga de actiune. Injuratura e un mijloc care trebuie folosit cu masura si adaptat cat mai bine contextului. Fara a privi din perspectiva ascultatorului pudibond si inchistat, caderile brutale in limbajul de cartier in piese ca “Cerc vicios”, “GT3” sau incursiunile josnice printre onomatopeele de scoala primara din “Boanga” (“vaca face mu-mu, ma-ta spune ie-ie”) dau o nota de grobianism, care ramane mai pregnanta decat cele cateva combinatii de versuri mai reusite.
Finalul acestei recenzii ar trebui sa dea un raspuns la o intrebare esentiala: este pacat ca o astfel de trupa a ales sa-si intrerupa activitatea? Eu spun ca e pacat ca au ramas altii.

P.S. Cronica aparuta pe un site al carui nume nu merita mentionat pe acest blog, in toamna anului 2006.

Slash Puppet - No Strings Attached

Photobucket

Credeti ca se mai poate canta hair metal la nivelul acesta in zilele noastre? Nici gand. Albumul No Strings Attached, aparut in 2007, recupereaza un demo din 1989 al trupei canadiene Slash Puppet, care a murit inainte de vreme si a lasat doar un EP imposibil de gasit. Criminalul e acelasi: curentul grunge. Cred ca de la Baton Rouge - Shake Your Soul nu am mai ascultat un astfel de album. Un sample gasiti aici.

Tuesday, February 26, 2008

Slayer - Christ Illusion


Din prima zi a vietii de metalist am fost invatati sa avem respect fata de Slayer. In mitologia metalistului de pretutindeni, Slayer s-a impus ca ultimul mare bastion in fata comercialului, un nume care a cunoscut succesul, desi nu la cote ametitoare ca altii si care a lasat impresia inflexibilitatii in fata compromisului. Dupa doua albume, “South Of Heaven” si “Seasons In The Abyss”, care prin valoare si vanzari au surclasat clasicul “Reign In Blood” si au dat rezonanta numelui Slayer, a urmat o perioada de agonie de peste 15 ani, in care totul a fost redus la instinctul de supravietuire prin conservare. Fiecare nou produs aparut in perioada aceasta a insemnat o noua dezamagire raportat atat la “Reign In Blood”, cat si la “South Of Heaven” si “Seasons In The Abyss”. O considerare de sine statatoare, in afara contextului Slayer, ar fi impins spre marginalizare si amintire sporadica, cu nuanta comemorativa, acest nume cu greutate in panteonul thrash. Contrar tuturor asteptarilor logice, Slayer a reusit sa ramana in lumina reflectoarelor. Muzica a inceput sa devina haotica si repetitiva, dar indepartata de orice tendinta de accesibilitate pentru publicul larg sau de urmare a unui anumit trend, fara a avea o relevanta de prim rang, fiind umbrita de supralicitarea elementelor cu caracter provocator: titluri de album care evidentiau explicit componenta antireligioasa, cu coperte asezonate corespunzator si cam tot timpul cu mai multe variante sau cate o conotatie nazista ca o cireasa pe tort intr-o mare de blasfemii obligatorii.
Venit dupa o pauza de 5 ani, noul produs, “Christ Illusion”, a fost inregistrat in Los Angeles, avandu-l ca producator pe Josh Abraham. Albumul aduce un nou titlu controversat si o coperta care depaseste cu brio toate standardele in materie de macabru impuse de Slayer. Din punct de vedere muzical, “Christ Illusion” ne prezinta o formatie epuizata, incremenita in “God Hates Us All”, cu mici carpituri din “Reign In Blood” si “Seasons In The Abyss”, incapabila sa mai evolueze in vreun fel, dar gata sa arate noului val ca inca detine secretele agresivitatii debordante, ca ar putea reprezenta un reper valabil si ca influentele trebuie sa vina dintr-un singur sens, nicidecum sa fie reciproce. Prima ascultare readuce senzatia apasatoare de déjà vu: acelasi thrash marca Slayer, cantat din ce in ce mai prost. Noutatea pare sa fie reprezentata de schimbarea titlului albumului, a copertii si de recombinarea cuvintele in jurul acelorasi tematici. Tom Araya striga in stilul bine cunoscut de la un capat la celalalt al albumului, cu scurte momente de respiro, prilej numai bun pentru a fi fructificate prin solouri de chitara sau dueluri intre Kerry King si Jeff Hanneman. Dave Lombardo, revenit dupa multi ani in schema, este in forma maxima si bate in forta, pentru a asigura suportul necesar strigatelor lui Araya. Toate acestea au ca rezultat o agresivitate mata, incorsetata in propriile bariere si o aglomerare, poate obisnuita pentru Slayerul anilor ’80, dar complet inutila pentru perioada actuala, care amplifica considerabil senzatia de haos conceptual. A doua ascultare a albumului evidentiaza in mod special cel putin doua piese, insa identificarea lor exacta este o sarcina destul de dificila. Efortul mai multor ascultari contureaza un bloc de 5 piese care pot primi nota de trecere (“Cult”, “Jihad”, Black Serenade”, “Eyes Of The Insane”, “Flesh Storm”), in timp ce cealalta jumatate de “Christ Illusion” pare constituita din piese rejectate la selectia pentru un album decent Slayer si are rolul de a asigura minutajul necesar unui L.P. Pentru ca Slayer a fost tot timpul o trupa a controverselor prin atacarea unor subiecte sensibile, de pe album nu putea lispi o piesa ca “Jihad”, care prezinta viziunea unui terorist religios si lasa cale deschisa speculatiilor, dupa modelul “Angel of Death

Prin acestea, “Christ Illusion” a intrunit suficiente elemente din sfera diversiunii pentru a capta atentia asupra unui nume din care a mai ramas doar ecoul din perioada de aur. Pentru ca a reusit sa evite capcana accesibilitatii globale prin eludarea aspectului comercial al muzicii, probabil ca multa lume va aprecia verticalitatea acestei trupe, deoarece, in ultimii ani, creativitatea nu a reprezentat o conditie sine qua non pentru un album Slayer.

Nota 6,66/10

P.S. Cronica a aparut pe un site al carui nume nu merita menionat pe acest blog, in toamna anului 2006.

Tift Merritt - Broken



maybe a little like if Creedence Clearwater Revival had a girl singer who loved Dusty Springfield and Bruce Springsteen and old french movies and played a real warm summer night right after a thunderstorm...but really...I'm pretty sure I just sound like me.

O piesa geniala de pe albumul Another Country, lansat astazi in S.U.A..

Monday, February 25, 2008

Michael vs Glenn

In povestea Glenn Hughes - M.S.G. a aparut si versiunea lui Michael Schenker. Intr-un interviu acordat revistei britanice Classic Rock, Michael Schenker a declarat ca intr-adevar i-a propus postul de bassist lui Glenn Hughes, iar acesta a acceptat. A doua zi a auzit ca Glenn Hughes vrea sa faca si vocea. Schenker nu a acceptat aceasta varianta, deoarece il avea deja pe Gary Barden, omul de care se leaga inceputurile M.S.G..
Sa gandim putin logic. Michael Schenker a fost cam naiv cand s-a gandit sa il cheme pe Glenn Hughes, supranumit si The Voice Of Rock, sa cante doar la bass. Glenn are 56 de ani, nu 22. In plus, are deja un nume, chiar si un supranume.
In privinta afirmatiei lui Glenn Hughes "I do not play that kind of music", replica lui Michael Schenker a sunat cam asa: "Besides that, I listened to one of Glenn's records and I wasn't really ... never mind, let's not get into that." Eu ii apreciez pe amandoi si voi ignora micile rautati de mai sus.
Pe de alta parte, Michael Schenker s-a intors pentru a nu stiu cata oara de la dezalcoolizare si e pus pe fapte mari. Prin aprilie sau mai va aparea noul sau album, The Midst Of Beauty.

Friday, February 22, 2008

Alte CD-uri cumparate

In ultimele doua luni colectia mea de CD-uri s-a imbogatit cu inca sase bucati. La postul anterior, Prowler m-a intrebat daca nu imi cumpar si CD-uri cu muzica. Cum pana acum mi-am cumparat doar doua Level-uri si trei PC Games-uri, de data asta m-am orientat pe albume cu muzica, in special pe albume cult ale deceniilor noua si zece ale secolului trecut (ce ciudat suna). Pe necunoscatorii care mai scriu si pe la anumite siteuri metal ii informez ca deceniul noua inseamna 1981 - 1990, iar deceniul zece inseamna 1991 - 2000.

Bon Jovi - Bon Jovi. Albumul de debut al legendarei trupe Bon Jovi. Coperta ridica si acum probleme. Exista voci care afirma ca si persoana de sex feminin care apare pe coperta este de fapt tot Jon Bon Jovi. Eu nu sunt de acord cu aceasta afirmatie tendentioasa. La o simpla analiza se observa ca freza si rujul de pe buze sunt cam singurele puncte comune. De pe acest album a supravietuit doar Runaway si e pacat, pentru ca sunt si alte piese bune: Shot Through The Heart, Love Lies, Burning For Love, Come Back sau Get Ready. Eu cred ca unele piesa au ceva pete, nu spun de care, si din aceasta cauza au fost trecute la arhiva.

Jon Bon Jovi - Blaze Of Glory. Primul album solo al marelui muzician Jon Bon Jovi, inspirat de filmul Young Guns II. De pe acest album toata lumea stie Blaze of Glory si, iarasi, e mare pacat, pentru ca avem de a face cu un produs genial, fara cusururi. Albumul Blaze Of Glory a ramas in top 20 la mine inca de pe vremea in care il ascultam impreuna cu sora mea, vecina mea, vecinul meu si trecatorii care avea drum pe langa casa mea. Va recomand urmatoarele piese: Billy Get Your Guns, Miracle, Blaze of Glory, Blood Money, Santa Fe, Justice in the Barrel, Never Say Die, You Really Got Me Now, Bang a Drum, Dyin' Ain't Much of a Livin' si Guano City.

Alice Cooper - Trash. Punctul maxim al relansarii lui Alice Cooper din deceniul noua. Recomand ascultarea integrala.

Alice Cooper - Hey Stoopid. La naiba, am uitat sa va anunt ca, pe 2008, astept si noul album Alice Cooper, Along Came A Spider.

Serj Tankian - Elect The Dead. Va deveni, cu siguranta, album cult pentru primul deceniu al secolului al XXI-lea, pentru Hellraiser si alti cititori ai siteului Metalfan. Cand am cumparat Elect The Dead nu prea eram convins de valoarea acestui produs, insa cuvintele din booklet, pe care le gasiti la postul "Vorbele pline de intelepciune ale unui armean competent" m-au convins sa-i dau inca o sansa celui care intr-un timp figura pe locul doi in lista neagra a cretinului Billy Milano, dupa Tom Morello.

Lenny Kravitz - Baptism. Dupa cum v-am spus, incerc sa ma obisnuiesc cu It Is Time For A Love Revolution si am gasit Baptism la un pret foarte bun. Nu va recomand Storm featuring Jay-Z, piesa pe care nu am ascultat-o niciodata, insa cred ca m-ar enerva la fel de tare ca si aia cu P. Diddy si Pharell.

Sper ca de data asta nu l-am dezamagit pe Prowler si il asigur ca in ciuda tuturor eforturile pe care le-am depus nu am reusit sa gasesc sau sa ascult Reverend Bizarre. So Long Suckers. Sunt sigur ca merita.

Thursday, February 21, 2008

The Dream Engine

Unii asteapta noul album Guns N' Roses. Altii asteapta noul album Rage Against The Machine. Altii, ceva mai mici, asteapta noul album Testament. Eu astept un album The Dream Engine, promis inca din 2006. Songs by Jim Steinman.

Completez lista albumelor importante care vor aparea in 2008 cu:

Whitesnake - Good To Be Bad (aprilie 2008.) Una dintre cele mai mari trupe rock din toate timpurile. Paul Slayer nu poate sa ma contrazica.

Disturbed - Indestructible (mai 2008)

Extreme - TBA (primavara 2008)

Staind - TBA (prin 2008)

Friday, February 15, 2008

Stiri ruginite

Adrian Rugina, zis si Cynyc, mare cronicar de circ(umstanta), om de presa, muzicant zbuciumat si ce mai vrea el, a urcat o stire pe Metalfan in care aduce la cunostinta opiniei publice si chiar a lui Dan Swano urmatoarele:

Producatorul suedez Dan Swano (Edge Of Sanity, Nithingale, ex-Bloodbath) a inceput lucrul la un nou proiect muzica, pe care il descrie ca o combinatie intre alte doua proiecte mai vechi ale sale: Alter Bridge si Moontower. Piesele vor avea atat voce 'clean' cat si growl iar la inregistrari, Swano va invita muzicieni care nu au mai cantat acest gen muzical, considerand ca acest lucru poate fi interesant pentru rezultatul final.

Ce imi place mie pe Metalfan e ca oamenii isi asuma responsabilitatea pentru ceea ce scriu, de la cronici pana la stiri, astfel ca raspunderea devine individuala chiar si pentru o traducere de pe Blabbermouth. In cazul de fata:

World-renowned Swedish multi-instrumentalist and producer Dan Swanö (EDGE OF SANITY, NIGHTINGALE, ex-BLOODBATH) is currently working on an album which he describes as "a cross between ALTER BRIDGE and MOONTOWER-style [Dan's 1999 project] stuff." He says, "I am writing it right now, and it will not be a MOONTOWER 2.

Cum ramane cu Alter Bridge? Pai, Dan Swano sta rau cu memoria sau ascunde multe lucruri, in timp ce Cynyc traduce stiri in timp ce asculta Dark Tranquillity si traieste niste realitati pe care nu le poate explica in cuvinte. Se pare ca ideea proiectului Alter Bridge i-a venit lui Dan Swano, pe vremea cand Mark Tremonti, Scott Phillips si Brian Marshall inca mai cantau in Creed cu drept credinciosul Scott Stapp, poate chiar inainte de asta. Surse care nu vor sau nu pot sa isi dezvaluie identitatea i-au transmis lui Rugina ca prin aceasta idee, imbratisata mai tarziu de cei trei, Dan Swano a avut un rol important in destramarea unei legende a post-grunge-ului american si in noul curs pe care l-a luat rockul american in ultimii ani. Intre timp, preocupat cu o gramada de alte chestii mult mai importante pentru rockul european, Dan Swano a uitat complet de Alter Bridge si i-a descoperit prin intermediul fiului sau, alaturi de Disturbed sau Chris Daughtry. Acum, cu ajutorul cronicarului de circ(umstanta) Rugina, singurul care a tradus bine declaratiile sale, Dan Swano isi asuma paternitatea proiectului Alter Bridge si il prelungeste, legandu-l de Moontower. Cum am spus mai sus, Cynyc Rugina a tradus stirea in timp ce asculta Dark Tranquillity, iar eu am conceput acest text in timp ce ascultam Alter Bridge. Rock dupa ureche, cum ar zice Lenti. Incredintez toate aceste informatii Metalfanului, in vederea publicarii pe site, pentru ca e timpul ca metalistul de rand sa afle despre marile conspiratii care stau in spatele rockului mondial si despre oamenii din spatele lor, cei care fac cu adevarat istoria.

Stay Electric!

Wednesday, February 13, 2008

Best Rock Album



Best Rock Album
(Vocal or Instrumental. Includes Hard Rock and Metal.)
Echoes, Silence, Patience & Grace
Foo Fighters
[Roswell/RCA Records]

La cea de-a 50-a editie a Premiilor Grammy. Asa as fi ales si eu, indiferent ce alte nominalizari ar fi fost. Si e al doilea an la rand cand mi se intampla asta. Alte categorii sau alti castigatori care ne intereseaza:

Best Pop Collaboration With Vocals
(For a collaborative performance, with vocals, by artists who do not normally perform together. Singles or Tracks only.)
Gone Gone Gone (Done Moved On)
Robert Plant & Alison Krauss
[Rounder Records]

Best Solo Rock Vocal Performance
(For a solo vocal performance. Singles or Tracks only.)
Radio Nowhere
Bruce Springsteen
Track from: Magic
[Columbia]

Best Rock Performance By A Duo Or Group With Vocals
(For duo, group or collaborative performances, with vocals. Singles or Tracks only.)
Icky Thump
The White Stripes
Track from: Icky Thump
[Third Man/Warner Bros.]

Best Hard Rock Performance
(For solo, duo, group or collaborative performances, with vocals. Singles or Tracks only.)
The Pretender
Foo Fighters
[Roswell/RCA Records]

Best Metal Performance
(For solo, duo, group or collaborative performances, with vocals. Singles or Tracks only.)
Final Six
Slayer
Track from: Christ Illusion
[American Recording/Columbia]

Cred ca Paul Slayer e fericit.

Best Rock Song
(A Songwriter(s) Award. Includes Rock, Hard Rock & Metal songs. For Song Eligibility Guidelines see Category #3. (Artist names appear in parentheses.) Singles or Tracks only.)
Radio Nowhere
Bruce Springsteen, songwriter (Bruce Springsteen)
Track from: Magic
[Columbia; Publisher: Bruce Springsteen]

Best Alternative Music Album
(Vocal or Instrumental.)
Icky Thump
The White Stripes
[Third Man/Warner Bros.]

De retinut trei nume care se regasesc si in topul meu: Foo Fighters, Bruce Springsteen, The White Stripes. Si Daughtry ar fi meritat un premiu, dar e tanar, are timp sa astepte.

Saturday, February 9, 2008

Tag

Saptamana trecuta am primit un tag de la Aron Biro, la care gasiti raspunsurile mai jos. Am intampinat si cateva probleme. Dupa ce m-am mutat, mi-a uitat CD-urile intr-o sacosa si am profitat de ocazie pentru a face putin ordine si a mai sterge praful de pe ele. La CD-urile piratate primele trei raspunsuri sunt exacte, de celelalte doua nu sunt foarte sigur. La CD-urile originale nu am avut probleme cu memoria.

Care au fost primele 5 cduri audio piratate (bulgaresti sau copiate) posedate in viatza asta?

1. Godsmack - Awake
2. Coal Chamber - Chamber Music
3. Creed - Weathered
4. System Of A Down - Toxicity
5. Iced Earth - The Dark Saga

Care au fost primele 5 cduri originale avute in viatza asta si din banii cui s-a facut achizitia?

1. Meat Loaf - Hits Out Of Hell (Din banii cumnatului meu. L-a cumparat in perioada in care I'd Do Anything For Love (But I Won't Do That) era pe toate posturile tv. Din pacate pentru el, Hits Out Of Hell a aparut in 1984 si contine piese de pe primele trei albume Meat Loaf, motiv pentru care, cativa ani mai tarziu, mi-a dat mie CD-ul.)

2. M.S. - Rugina nu moare (L-am primit de la Lenti Chiriac in urma unui concurs de la o emisiune de-a lui de pe MTV. Daca tot am pomenit despre asta, trebuie sa recunosc ca am mai castigat doua casete in urma concursurilor lui: Grave Digger - ST si o trupa de raw black metal pe care nu am ascultat-o niciodata.)

3. Red Hot Chili Peppers - Stadium Arcadium (Din banii mei)

4. Meat Loaf - Bat Out Of Hell III - The Monster Is Loose (Din banii mei)

5. Coma - Nerostitele (Din banii mei)

Care au fost 5 oameni care v-au completat pasiunile muzicale suficient incat sa va fie rusine sa apelati la expresia "fuck off, man, nu cred ca avem aceleasi gusturi"?

1. Cristian, un amic din copilarie care statea la Timisoara, in timp ce eu stateam la sat, si prindea programul 3 al televiziunii sarbesti, prin care ajungeau ideile moderne in Banat. Venea si imi povestea despre Alice Cooper, Bon Jovi, Metallica, AC/DC sau Guns N' Roses, trupe pe care le-am scris pe copertile caietelor, le-am vazut in preluarile de pe Super Channel si le-am ascultat la emisiunile de la Radio Timisoara ale lui Calin Pacatius. S-a lasat de rock prin 1995, s-a mutat la sat si probabil urmareste Pink TV.

2. Tibi, coleg de liceu. Avea un tricouri cu Helloween, Morbid Angel si Sepultura. Mi-a dat o gramada de trupe death: Pestilence, Morgoth, Morbid Angel, Entombed, Past Redemption. Eu m-am lasat de death prin 1995, el s-a lasat de rock in acelasi an.

3. Razvan Grigore, coleg de liceu, mare fan Nirvana. In perioada imprumuturilor de casete, i-am dat Clawfinger cu Use Your Brain, iar el mi-a dat Pantera cu Far Beyond Driven. La inceputul anului 1996 a lipsit de la scoala cateva saptamani, au circulat povesti despre droguri si alte chestii, au aflat parintii lui si s-a sinucis la fel ca idolul sau, bulversand intregul liceu. In conditiile date, n-am mai vazut niciodata caseta cu Clawfinger, dar am ramas cu Pantera si cu vocea lui inregistrata la finalul casetei, spunand "Pantera kicks ass". Cine mai avea nevoie de Clawfinger?

4. Lenti Chiriac - sigur nu pentru M.S. sau Grave Digger.

5. Sadus de la Bolthard. Mi-a recomandat o gramada de trupe pe care le mai am si acum in playlist: Badlands, Baton Rouge, Thunder, MSG, Faster Pussycat, Hardline.

Trimit tagul mai departe la Exty si chiar si la Paul Slayer, care la punctul 3 ne poate face un rezumat de la coloana sonora.

Fara indoiala, am mari asteptari

Nu stiu cum e la altii, dar noi, metalistii, avem doua obiceiuri mari si late: in cursul anului facem liste cu albumele care trebuie sa apara si bolduim ceea ce ne intereseaza in mod deosebit si la sfarsitul anului facem topuri. Cum topuri de sfarsit de an tot fac de vreo patru ani, am zis ca e cazul sa pun si eu o lista cu albumele pe care le astept cu sufletul la gura in 2008. Pana acum au aparut:

Lenny Kravitz - It Is Time For A Love Revolution. Asteptam albumul asta de cand am aflat ca artistul va canta in Romania. Avand in vedere ca noua figura de rockstar la moda e abstinenta, era normal ca albumul sa fie o laba lunga si trista. Inca nu il trimit la Recycle Bin. O sa il combin cu Lenny si Baptism, poate iese ceva.

Paul Gilbert - Silence Followed by a Deafening Roar. Nu l-am asteptat si m-a dat peste cap, ca de obicei.

Audrey Horne - Le Fol. Habar n-aveam de el. Albumul lunii ianuarie.

Ayreon - 01011001. L-au asteptat altii. Inca nu l-am ascultat integral. E ceva normal in cazul Ayreon.

The Mars Volta - The Bedlam In Goliath. L-au asteptat snobii, a intrat direct pe locul 3 in Billboard, dupa ce Frances The Mute a ajuns pe locul 4. E timpul ca The Mars Volta sa fie declarata trupa pentru pokemoni si sa inceapa sapaturile printre nume de PC Games.

Bullet For My Valentine - Scream Aim Fire. L-a asteptat Klawz. Dicky Valentine.

The Cavalera Conspiracy - Inflikted. L-au asteptat fratii Cavalera. In cazul acesta e valabila povestea Phil Lewis' L.A. Guns - Paul Black's L.A. Guns.

Fara indoiala, am mari asteptari pe 2008, cum ar zice un om de presa. Iata care sunt acestea, cum ar zice marii poetii ai rockului, karatisti sau nu:

Scars On Broadway, noul proiect al lui Daron Malakian. Am vazut SOAD-ul lui Serj Tankian, Elect The Dead, cel mai bun album pe 2007 in opinia metalistilor romani . Oare Scars On Broadway va fi SOAD-ul lui Malakian sau SOAD-ul propriu-zis e SOAD-ul lui Malakian?

Nickelback - vor incerca sa faca uitat rasunatorul succes al albumului care a primit de 7 ori discul de platina, All The Right Reasons, declarat de Billboard cel mai bun album rock al secolului al XXI-lea pana acum.

Richie Kotzen - n-a anuntat nimic pana acum, dar sunt sigur ca va lansa ceva pana la sfarsitul anului. E in pregatire un DVD live. Sper sa nu fie acelasi cu bootlegul senzational Live In Rio, Bar Do Tom, facut de niste brazilieni.

Motley Crue - The Dirt, titlu care-i va confirma lui Paul Slayer ca Motley Crue nu sunt in stare sa scoata decat deseuri.

Man Raze - Surreal. Proiectul lui Phill Collen de la Def Leppard si al lui Paul Cook de la Sex Pistols. Turn It Up aici!

Bret Michaels - Custom Built. Prins intre Poison'd, Rock Of Love si Armed Forces Entertainment prin Irak si Kuweit, cock-rockerul diabetic Bret Michaels va lansa un album vesel, dedicat criticilor sai. Fara indoiala, cel mai asteptat album al anului, alaturi de Metallica si, ca in fiecare an, Guns N' Roses. Daca imi amintesc si alte chestii, "promit sa revin curand".

In incheiere va invit sa ascultati piesa Fallen, de pe viitorul album Bret Michaels si va recomand inca o data trupa Alter Bridge, despre care marele Dan Swano spunea, intr-un interviu acordat siteului Metalfan, ca e cea mai moderna trupa pe care o venereaza, lasandu-l fara replica pe Sake. Bine, Dan Swano asculta si Daughtry, ceea ce va doresc si voua.

Tuesday, February 5, 2008

Alter Bridge - Blackbird

Photobucket

Se pare ca inceputul anului 2008 e perioada de recuperare a albumelor pe care le-am ratat in 2007. In aceasta categorie intra albumul Blackbird al trupei Alter Bridge, noua varianta Creed fara vocalistul Scott Stapp. Creed e unul dintre cele mai mari nume ale rockului american din ultimii 15 ani, desi sunt sigur ca rockerului roman nu ii spune mare lucru. Si nu ma gandesc neaparat la cele peste 24 de milioane de albume vandute, ci la valoarea propriu-zisa a celor trei produse de exceptie: My Own Prison, Human Clay si Weathered. Creed a mizat pe combinarea mostenirii grunge (ca sa nu zic direct Pearl Jam) cu hard rockul american si pe promovarea unui mesaj crestin de fatada, avand in vedere multiplele derapaje ale lui Scott Stapp ajunse in atentia opiniei publice. Dupa destramarea trupei Creed, Scott Stapp a ales cariera solo si a scos albumul The Great Divide, inspirat din filmul The Passion Of The Christ, in timp ce cazierul sau s-a imbogatit simtitor. Mark Tremonti, Scott Phillips si Brian Marshall (membru Creed in perioada 1995 - 2000), impreuna cu vocalistul Myles Kennedy au format Alter Bridge si au ajuns la punctul maxim al carierei lor muzicale cu Blackbird, al doilea album dupa debutul ezitant cu One Day Remains. Fazele post-grunge de tip Creed s-au diluat si avem de a face cu un hard rock energic. Myles Kennedy l-a ingropat de viu pe Scott Stapp si fiti siguri ca nu o sa invie peste trei zile: Buried Alive!

Saturday, February 2, 2008

Paul Gilbert - Silence Followed By A Deafening Roar

Photobucket

Paul Gilbert, fost component Racer X si Mr. Big, si-a lansat cel de-al doilea album instrumental din cariera sa, Silence Followed By A Deafening Roar, la nici doi ani de la aparitia celebrului Get Out of My Yard, care a dat peste cap intreaga lume muzicala si a incheiat prematur cariera multor copii care se visau pe copertile unor reviste. Formula castigatoare se mentine si pe prezentul album, adica Paul Gilbert, Mike Szuter, Jeff Bowders si Emi Gilbert, nimeni alta decat sotia japoneza a artistului. Silence Followed By A Deafening Roar e o capodopera, dar sunt sigur ca daca il intrebati pe Paul Gilbert care e cel mai bun album al lui, o sa va spuna ca prefera Burning Organ si, bineinteles, Lean Into It, facut cu Mr. Big (albumul cu To Be With You). Eu, de la inaltimea autoritatii mele, nu pot sa il contrazic, mai ales ca ne leaga apartenenta la grupul select al oamenilor care sufera de tinnitus la urechea stanga. Dupa ce mi-am petrecut cateva ore pe YouTube, am ales Nothing But Love, pentru a-i arata lui Paul Slayer Grigoriu cum muzicieni ca Paul Gilbert sau Billy Sheehan si-au irosit talentul in curvasaria care sufoca scena muzicala, devenind niste "clovni desfranati care tortureaza cuvinte precum iubire si insira melodii penibile si mincinoase". Nu uitati, cu Paul Gilbert se incepe obligatoriu de la Mr. Big.



Sa fie si Individually Twisted de pe albumul solo Alligator Farm: