Cinsteste-mi linistea-n cuvant

Coma - Nerostitele, pe Muzici si Faze.

Contraeditorial

Se spune ca scena metal romaneasca a inceput sa mearga din ce in ce mai bine. Din pacate sau din fericire, pentru organizatori a inceput sa merga din ce in ce mai prost. Un individ cu gura mare, Voda, zis si Vlahul, isi anunta intrarea prin zvonuri despre concerte cu toate trupele din lume, posibile, imposibile, in activitate sau desfiintate, vorbea despre resursele sale nelimitate si spera ca rockerii sa se ridice la asteptarile sale. Pana la urma, s-a constatat ca acest Voda nu a reusit sa se ridice la asteptarile rockerilor si a anulat concertul cu Lord Belial de teama unei amenzi discutabile care i-ar fi diminuat resursele financiare nelimitate. Pana acum, Live Metal a facut concerte nesemnificative, intre care si un maraton in care s-au dat de-a dura renumitele trupute ale underground-ului romanesc. La cat de mult ofera, trupele romanesti ar trebui sa presteze din nou pe gratis, iar bancnota de 50 de lei de persoana sa fie inlocuita cu o strangere de mana, in conditiile in care L.O.S.T. sau Taine, la pachet, reusesc sa adune vreo 30 de oameni. In sfarsit s-a instaurat starea de normalitate si au trecut vremurile cand la concertele acestor repetenti ai rock-ului veneau 100 de persoane. Ce nu se stia era ca oamenii veneau pentru zgomot si macel, nu pentru Taine sau L.O.S.T.. Cum sursele de zgomot s-au diversificat si au inceput sa vina profesionistii sau trupele din Bulgaria, carora trupele romanesti le saruta picioarele ca mai prind si ele cate o deschidere, repetentii rock-ului, cu un album scos in 10 ani, au ajuns sa isi numere pe degete fanii si sa aiba o imagine reala asupra valorii lor. Pentru ei ar mai ramane sansa de a pleca in strainatate si a reprezenta cu cinste tara la fel ca baietii cu alba-neagra. Dar ce te faci cand truputele ajung la Viena si constata ca vor presta una in fata celeilalte si ca audienta straina, avida de arta romaneasca, a fost o prezenta sublima, dar care a lipsit cu desavarsire? Evident, orice pomanagiu da vina pe altii pentru situatia in care a ajuns. Pacat ca nu exista o oglinda prin preajma.

Ingeri si molitve

Sambata seara, ca tot omul pasionat de muzica usoara, am urmarit uriasa desfasurare de forte de la Eurovision. Din punct de vedere al show-ului, am remarcat deschiderea, in pur stil finlandez, facuta de Lordi si prestatia celor de la Apocalyptica din timpul votarii. Din punct de vedere muzical, Eurovisionul s-a inscris in linia ultimelor editii, adica nu a spus prea multe. Todomondo, reprezentantii Romaniei, au fost jalnici. Cu un singur om care stia sa cante, cu restul care sareau de pe un picior pe altul si cu un Dl. Problema care racnea la microfon, fiind probabil ragusit de la finala nationala, nu puteam avea mari pretentii. Am avut noroc cu voturile din Spania si cu blatul cu Moldova, astfel ca am obtinut locul 13. Din cele 24 de prezente am remarcat doar trei: The Ark, reprezentantii Suediei, Les Fatals Picards, reprezentantii Frantei, si pe travestitul ucrainean Verka Serduchka. Trofeul a fost castigat de Serbia, care a primit cate 12 puncte de la fostele republici iugoslave, palida consolare pentru prietenii si vecinii mei sarbi, (din cate am inteles, au petrecut pana dimineata pe strazi), dupa ce Serbia a ajuns o cifra pe harta. Piesa Molitva am ascultat-o cu atentie abia la final pentru ca, obisnuit cu parasutele de pe Pink TV, am fost socat de aratarea care a aparut pe ecran, Marija Serifovic. Daca a meritat sau nu sa castige, e greu de spus. De fapt, se stie, la Eurovision sistemul de vot conteaza. Cea mai buna preocupare pentru cineva care stie geografie este sa ghiceasca ce vecin va primi 12 puncte la fiecare tara care voteaza.

In timpul prestatiei Todomondo, nu m-am putut abtine sa nu injur juriul romanesc pentru ca a respins piesa Poate ca timpul a trupei Trooper, refuzandu-i poetului Alin Dinca ocazia de a-si flutura parul la Helsinki. Ca tot veni vorba de Alin Dinca, vreau sa va anunt ca, asa cum anticipam, acest talentat poet isi continua lirica serafica cu un nou volum intitulat Ingerul meu nenascut, care a intrat pe ultima suta de metri, adica in tipografie. Am impresia ca tiparirea volumului va dura mai mult decat conceperea lui. Lansarea pe 1 iunie, evident!

Incantare si pomana

Dupa mai multe incercari abandonate dupa circa 30 de secunde, m-am hotarat sa urmaresc integral interviul video cu Avatar, de pe site-ul Metalhead, fara a avea intentia de a vedea codite impletite. Nici de data asta nu am reusit sa il urmaresc pana la capat si m-am oprit dupa ce l-am auzit pe Urmuz spunand ca publicul romanesc este mai interesat de orice trupa obscura din Bulgaria, Ucraina sau Insulele Feroe decat de Avatar. Pai, cum sa fie publicul incantat de Avatar si sa-i ia in serios, cand ei nu se iau in serios. In 10 ani au scos doar un singur album si au asteptat pomana Metalfanului pentru a scoate un E.P. pe gratis, neavand nici macar bunul simt de a cheltui cativa bani pentru a mai inregistra trei sau patru piese pentru un album. Asadar, pana la o noua pomana, Romania este o "tara de cacat".

Retrocedarea culturii

Cu durere in suflet, tin sa va anunt ca am luat act de anularea sau amanarea concertului Trooper & L.O.S.T., de la Galati, de care am amintit putin mai jos. Pentru public nu e o mare pierdere, mai ales daca ne gandim la L.O.S.T., pentru zidurile clubului e un mare castig. Singurul pierzator este poetul Alin "Coiot" Dinca, pregatit trup si suflet pentru un act de cultura. Partea proasta e ca multe fane au ramas fara volumul "Ingerul fara nume", cel mai potrivit cadou de 1 Iunie, partea buna e ca Alin Dinca mai are doar doua volume pana sa fie primit in Uniunea Scriitorilor, adica inca 2 zile de munca, asta daca nu se tine cont cumva si de contributiile sale de pe Trooper I, Desant si Electric.

Chiar nu ma asteptam!

Printre pozele de la concertul Evergrey postate de maestrul 13 pe Metalfan, am observat ca a tinut sa fie si una cu figura asimetrica, schimonosita de ranjete, a Danei Black. Nu stiu motivul pentru care a facut asta, dar se stie ca Dana Black este o mare fana a unui membru Evergrey, iar daca deznodamantul a avut sau nu happy end chiar nu ne intereseaza. Din cateva fragmente ale cronicii Danei Black putem intui multe, chiar si calitatile sale de om de presa:

Imi doream de mult timp sa vad un show Evergrey live si se pare ca fiecare secunda din aceasta “pauza” prelungita si-a meritat asteptarea. [...] Probabil ca daca as fi nevoita sa dau o anume nota concertului, nu as putea sa fac asta, pentru ca mi-a depasit cu mult asteptarile. [...]

Dupa lungi asteptari, iata ca Evergrey si-a facut aparitia si in Romania [...]

Ei bine, asa si este: insa acum avut ocazia de a vedea eu insami asta si se pare ca asteptarile nu mi-au fost inselate. [...]

[...] asa cum era si de asteptat, ca la orice concert al suedezilor, contactul dintre ei si public este unul cu totul special, astfel ca de cele mai multe ori traiai cu impresia ca energia trupetilor era transmisa in mod inzecit catre public. [...] chiar nu ma asteptam ca mare parte din cei prezenti sa se implice pur si simplu in acest concert [...] Intr-adevar chiar nu ma asteptam sa audiez si “When the walls go down” [...]

[...] showul s-a incheiat in mod glorios, lasand in urma o serie de amintiri placute si piese excelent interpretate, precum si o mare clasa: pe scurt, reafirm ceea ce spusesem in recenzia DVD-ului “A Night to remember”: Evergrey sunt niste muzicieni de nota 10 pe care mi-as dori sa-i vad si de un milion de ori de acum inainte!

Ceva de vis

Klawz, primul bibliotecar al Metalfanului, este un cronicar prolific, aflat intr-o permanenta stare de ebrietate scriptica. Din multimea de cugetari oferite cu frecventa saptamanala s-ar putea extrage pasaje utile pentru o antologie a umorului scremut. In cronica la Morgana Lefay, celebrul cronicar de berarie face un exceptional exercitiu de imaginatie si incearca sa ofere raspunsuri la cele mai infantile intrebari ale metalistului de pretutindeni : oare el canta? oare metalul e muzica lui?

Printre doua astfel de stari (mai precis pe Where I Rule), si-a bagat si dracu coada iarasi si a rezultat un riff dement, gind la gind cu cel de pe The Devil in Me (Maleficium). Daca dracu ar cinta la chitara, imi inchipui ca astfel de riffuri ar propune fanilor, apelativul "dracesti" le descrie perfect, transmit exact ce ar trebui ceva dracesc sa transmita. Ca sa nu mai spun de groove! Vai, dar ce bas greu iese uneori in fata de duduie difuzoarele si ce riffuri apasate, cu ultima nota intinsa si lasata sa atirne, e ceva de vis!

Cultura inainte de toate

Viitorul concert Trooper si L.O.S.T. de la Galati a fost prezentat de organizatori ca un "act de cultura de care un oras atat de important ca Galatiul duce lipsa de mai multi ani". Cred ca aceasta formulare l-a facut fericit pe tanarul poet Alin Dinca (de fapt, nu e chiar asa de tanar, a inceput sa scrie poezii din clasa I si scrie la fel de bine ca atunci), pentru ca cel putin o preocupare de a sa este considerata "act de cultura". Pentru ca actul cultural sa fie complet, ar fi bine ca in pretul biletului sa fie inclus si volumul "Ingerul fara nume". Cock rock si poezie! Ce poate fi mai frumos?